Povestea Şcolii din Ţichindeal 2
- Prof. Mihuleţ Achim
- Nov 20, 2016
- 9 min read
II. Perioada interbelică şi a celui de-al doilea Război Mondial
La începutul anului şcolar 1918/1919 apare scris, pe acte, pentru prima dată, denumirea Ţichindeal. Totodată, datorită evenimentelor deosebite de la sfârşitul anului 1918, apare şi notiţa „Şcoala a început în 21 XII 1918”. Protocoalele sunt bilingve: maghiaro-române. Nişte notiţe, făcute cu creionul, produc consternare:
„a murit” apare la 42 de elevi în 1918/1919, la 32 de elevi în 1919/1920 şi la 22 de elevi în 1920/1921.
Nu am reuşit să aflu cauza acestei însemnări. Oricum, faptul că la începutul anului şcolar 1918/1919 sunt înscrişi 120 de elevi iar la sfârşitul anului mai sunt doar 85, dă de gândit că o boală sau alt eveniment a produs această scădere dramatică a populaţiei şcolare.
Din anul şcolar 1920/1921 protocoalele, matricolele şi cataloagele sunt redactate exclusiv în limba română. Trebuie remarcat că se trece la clasificaţia cu cifre, de la 1 la 5, unde 1 este nota cea mai buna, corespunzătoare calificativului foarte bine. În următorul an şcolar apar în acte, din nou, elevi în clasele V şi VI. În 1922, şcoala îşi schimbă numele în „Şcoala primară rurală de Stat”. De asemenea obiectele
de studiu sunt structurate pe 4 grupe:
– Limba română ce cuprinde citirea, scrierea şi exerciţiile gramaticale, exerciţii de memorie şi liberă reproducere, compunere şi intuiţie
– Matematicile
– Celelalte ştiinţe: religie, istorie, geografie, ştiinţe fizico-naturale
– Dexterităţi: caligrafie, desen, „cântul”, „exerciţii corporale şi jocuri gimnastice”, „lucru manual” la băieţi şi „lucru de mâini” la fete.
Anul şcolar era împărţit în 3 trimestre iar notarea se făcea de la 1 la 10, nota 10 fiind maximă.
Începând cu anul şcolar 1934/1935, până la 1940, apar nişte procese verbale la sfârşitul cataloagelor, cu elevii examinaţi de comisii speciale care îi declară pe elevi absolvenţi de 7 clase. Numărul redus al elevilor de 7 clase denotă că mulţi abandonau şcoala dupa 4-5-6 clase fiind nevoiţi să muncească în gospodăriile părinţilor39. Absolvenţi de 7 clase, cu examen, sunt declaraţi astfel: în 1934/735 3 elevi;
1935/36 4 elevi; 1936/37 8 elevi; 1937/38 2 elevi; 1938/39 8 elevi; 1939/40 11 elevi. În anul următor rezultatele (mediile) la absolvire sunt următoarele: 5,59; 6,27; 6,85; 7,45; 7,56; 7,97; 8,11; 8,30; 9,11; 9,25.
În timpul redactării acestei lucrări despre şcoala din Ţichindeal am descoperit la Biserica Ortodoxă un „Registru pentru procese verbale ale Comitetului Şcolar”. Citindu-l am putut constata că, cel puţin în perioada 1936 – 1944, problemele administrative erau de competenţa acestui Comitet. Comitetul Şcolar era format dintr-un preşedinte, un „casar” (casier-contabil), 4 membri aleşi, 2 preoţi (reprezentând Biserica ortodoxă numită greco-orientală şi Biserica greco-catolică) şi un secretar (un
învăţător sau directorul şcolii). În total 9 membri. Cei doi preoţi erau numiţi „membrii verificatori” în toate chestiunile legate de buget.
Surprinde, în numitul registru, în primul rând numărul extrem de mare de file cu procese-verbale (94 de pagini numerotate în 9 ani) fapt ce denotă interesul comunităţii pentru problemele şcolare. În al IIlea rând impresionează varietatea problemelor discutate. Câteva exemple:
– bugete de venituri şi cheltuieli aprobate pentru fiecare an în parte
– ordine pentru inventarierea bunurilor şcolii
– aprobări pentru „producţiuni teatrale” şi cor sau serbări şcolare
– licitaţii pentru zugrăvirea (anuală) a şcolii; pentru realizarea unui gard împrejmuitor; pentru cumpărarea unei sobe; pentru construirea unei sobe de teracotă; pentru închirierea parcelelor de teren; pentru construirea unui „şop” (magazie) de lemne; pentru procurarea lemnului de foc etc
– hotărâri luate pentru angajarea de „pedel” (îngrijitor) sau „casa” (casier)
– toate licitaţiile erau anunţate, în comuna Ţichindeal, prin goarnă şi slujbele din cele două biserici
– din 1939 se aprobă funcţionarea unei cantiine şcolare; se fac colecte în sat şi se folosesc veniturile şi produsele de pe loturile şcolare aflate în proprietate- în 1942 sunt menţionate nu mai puţin de 28 de parcele, din care 18 cu fâneaţă şi 10 cu teren arabil.
Surprinzător: Şcoala Ţichindeal este proprietara lotului şcolar din comuna Roşia
– ajutoare pentru elevii săraci; cumpărarea de cărţi şi rechizite; bani pentru premierea şcolarilor silitori etc.
Toate procesele verbale sunt încheiate în şedinţe statutare (cu verificarea şi notarea prezenţei), alegerea comitetului şcolar fîcându-se în adunări generale, prin vot secret. De menţionat că era o mare mândrie să faci parte din Comitet, de vreme ce, pentru 4 locuri concurau nu mai puţin de 13 candidaţi (în 1939).
Sarcinile de lucru ale „pedelului” (om de serviciu) erau extrem de clare, având şi prevederea că, în caz că nu îşi face corect datoria „va fi dat afară” de către Comitetul Şcolar.
În anul 1940 Comitetul Şcolar din Ţichindeal propune înfiinţarea unei grădiniţe pentru copiii mici, în incinta şcolii. La 6 septembrie 1941 se adoptă o decizie de aprobare a funcţionării „Şcoalei de copii mici”, şcoală de stat, la Ţichindeal. Nu putem să nu ne oprim asupra unei „note de fundamentare” adoptată de Comitet. Redăm, parţial, din această motivaţie: „Având în vedere că această şcoala (grădiniţă N.A.) este un real folos pentru copiii cei mici şi în anul trecut a dat rezultate foarte bune şi întreaga populaţie a comunei a fost mulţumită, iar familiile cu copii mici au găsit un adevărat local de educaţie şi morală pentru copiii lor şi copiii sunt ăn număr cerut de lege. Având în vedere că suntem o comună curat românească şi că o şcoală în plus nu trebuie decât să ne bucre şi ea trebuie sprijinită atât de voi cât şi de organele superioare. Având în vedere că şi noi, românii, trebuie să ne ridicăm la gradul de cultură ca minoritarii din jurul comunei noastre...În baza celor de mai sus şi în interesul general al comunei Comitetul şcolar, în unanimitate, hotărăşte: Aprobă înfiinţarea şi menţinerea Şcoalei de copii mici, de stat, în comuna Ţichindeal...”.
Din păcate, procesele verbale ale Comitetului se termina brusc, în 20 iulie, cu un proces-verbalincomplet legat de repararea şi zugrăvirea şcolii vechi.
O informaţie, datând de prin 1970-197543 şi provenind de la deputatul Florian Dragoman, spune că „în anul 1941 a început construcţia şcolii noi şi a fost terminată în 1950”. În niciunul dintre procesele verbale ale Comitetului şcolar din perioada 1941-1945 nu există o menţiune despre această construcţie. Mai mult, bugetele de venituri şi cheltuieli anuale nu o confirmă.
Încă o observaţie făcută pe baza cercetării actelor : remarcăm numărul foarte mare de elevi repetenţi din perioada celui de-al II-lea Război Mondial – 1941/42 15 repetenţi; 1942/43 20 repetenţi; 1943/44 17 repetenţi; 1944/45 18 repetenţi. Aproape la toţi este notat „frecvenţă slabă”. Este de la sine înţeles că aceştia nu frecventau şcoala pentru că trebuiau să muncească în gospodăriile din care lipseau părinţii sau fraţii mai mari.
III. Ultima perioadă a Şcolii primare de stat Ţichindeal (7 clase)
Un recensământ din 194545 întocmit de învăţătoarea Lucreţia Ienciu relevă un număr impresionant de copii şi tineri (5-20 ani): 150. Dintre ei sunt 15 copii „buni pentru grădina de copii” (grădiniţă N.A.), 96 elevi în clasele I – VII şi 39 de tineri între 16 şi 20 de ani.
Într-un documentar intitulat „Foametea din Moldova” este analizată, pertinent, situaţia secetei din anii 1946 – 1947. O afirmţie trebuie însă nuanţată, ţinând cont de exemplul concret, de la Ţichindeal. În articol se susţine: „printre obiceiurile însuşite de nomenclatura comunistă a fost şi adopţia de orfani”. În toamna anului 1946 este menţionată, în catalog, notiţa „veniţi din Moldova” care cuprindea urmatorii elevi: Olariu Măndiţa din Vutcani-Fâlciu; Olariu Maria din Vutcani-Fâlciu; Mazilu Toma din Cârligaţi- Fâlciu; Proca Toader din Şişcani-Fâlciu; Neamţu Emilia din Cosmeşti-Fâlciu; Nesţian Dumitru din Vutcani-Fâlciu; Stanca Brânză; Parasca Georgeta din Boteşti-Fâlciu.
În anul şcolar următor li se adaugă Olaru Costică din Vutcani-Fâlciu. Aceşti copii au fost îngrijiţi şi crescuţi, cu toată sărăcia de atunci, vreme de 5-10 ani de familii de ţichindeleni care nu erau, nici întrun caz, „nomenclatură comunistă”. Mai târziu aceşti tineri s-au întors acasă sau şi-au găsit servicii prin oraşe. Unul singur a rămas în Ţichindeal: Olaru Costică.
Biserica greco-catolică era încă puternică la Ţichindeal. Într-o statistică, pe culte, a elevilor din clasele I-IV rezultă că din totalul elevilor(46) 18 sunt de religie greco-catolică. La 1 octombrie 1948 îşi încetează activitatea Protopopiatul greco-catolic din Ţichinndeal, după aproape 250 de ani de existenţă. Atunci, protopopul Traian Belaşcu, împreună cu 35 de alţi preoţi, acceptă să semneze, la Cluj, proclamaţia de trecere la Biserica Ortodoxă, în faţa episcopului Nicolae Colan. La 1 decembrie 1948, Marea Adunare Nnaţională emite Decretul de încetare a cultului greco-catolic.
Tot în 1948, în Registrul istoric al Primăriei Ţtichindeal, întocmit de învăţătorul Aron Răduţiu, există o notiţă semnată de prim-pretorul care face un control la Ţichindeal: „24 iunie 1948. Recomand Primăriei să găsească o persoană, care să se ocupe cu scrierea istoricului comunei, de la început şi până azi, dat fiind că, din comuna Ţichindeal au ieşit mulţi intelectuali şi oameni de valoare...”. Ca anexă la
Registrul istoric pomenit există o filă ce reprezintă o copie făcută după un act intitulat „Memorial” scris în 1796, pe un apostol vechi. Actul se referă la un proces de hotar cu „hozmărenii”.
În 21 ianuarie 1944 se înfiinţează Gimnaziul Unic la Nocrich50. Ca şi părinţii elevilor din alte sate şi părinţii elevilor de clasele IV-VII din Ţichindeal refuză să îşi trimită copiii la Nocrich. Şcoala din Ţichindeal rezistă în anii şcolari 1946/1947 şi 1947/1948 dar odată cu plecările multor familii din localitate, elevii claselor V-VII scad până la 17. De menţionat că grădiniţa de copii va continua să educe preşcolari şi în anii următori.
IV. Perioada Şcolii cu clasele I-IV din Ţichindeal (1948-2015)
O lungă perioadă de timp, învăţătoare şi apoi director a fost Minerva Dragoman (1945-1964). Aşa cum remarcam mai sus, grădiniţa de copii a rezistat, sub conducerea educatoarei Veturia Ienciu, din 1990 până în 1964, vreme de 25 de ani. Grădiniţa nu s-a desfiinţat decât în 1974, din lipsă de copii. De astfel şi numărul elevilor a scăzut dramatic, mai ales după înfiinţarea Gospodăriei Agricole Colective
din Ţichindeal şi desfiinţarea Comunei Ţichindeal51 prin Legea organizării administrativ-teritoriale.
De la 72 de elevi în anul şcolar 1947/1948 s-a ajuns la 40-30 de elevi şi chiar la 28 în 1954/1955.
Satul s-a depopulat pentru că mulţi ţichindeleni s-au mutat în alte sate mai mari sau la oraş, unul din motive fiind şi dorinţa de a putea să-şi dea copiii la şcoală.
În anul şcolar 1952/1953 îşi încheie activitatea şi învăţătoarea Lucreţia Ienciu. Au urmat, pentru o perioadă mai lungă, la conducerea şcolii învăţătorii Iosif Filip (1964-1974), Achim Mihuleţ (1974- 1981), Florica Lazăr (1981-1987)9 şi Ioan Duma (2000-2009). Efectivele de elevi au fost reduse între 1974-200 între 8 şi 12 elevi.
Începând cu anul şcolar 2000/2001, directorul coordonator al Şcolii Nocrich, a reuşit să reînfiinţeze grădiniţa din Ţichindealcare funcţionează şi acum. În perioada anilor 1975-1976 se discută, la nivelul organelor superioare de partid şi de stat, despre
posibilitatea de a se mări suprafeţele agricole prin dezafectarea unor sate sau prin reducerea suprageţei vetrei satelor. În acest context, Consiliul Popular al judeţului Sibiu anunţă52 Comunei Nocrich că satele Ţichindeal şi Ghijasa de Jos sunt propuse pentru dezafectare. Populaţia acestor sate urma să fie strămutată la Nocrich, în blocuri construite în zona centrală a centrului comunei.
Prin numeroşii ţichindeleni aflaţi în posturi importante se comunică (mai ales pe ascuns) această situaţie şi se formează un Comitet de iniţiativă ccare să se ocupe, cât mai repede, de organizarea unei manifestări intitulată „Întâlnirea cu fiii satului Ţichindeal”. În fruntea Comitetului a fost ales Florian Dragoman (deputatul satului) ca preşedinte şi învăţătorul satului, Achim Mihuleţ, ca secretar. Timp de peste un an şi jumătate au durat pregătirile şi eforturile dee cooptare a unor responsabili din comună(primar, director de şcoală etc.) sau chiar de la judeţ.
Propunerea pentru activitatea numită „Întâlnirea cu fiii satului Ţichindeal” a fost aprobată de Comitetul Judeţean de cultură de la Sibiu. Tot acolo s-a aprobat şi textul invitaţiei pentru manifestare.
Întâlnirea s-a organizat în 23-24 august 1978 şi s-a bucurat de o prezenţă extrem de numeroasă. În ziua de 23 august au avut loc manifestaţii culturale şi distractive. Profesorul Mihai Racoviţan, cercetător principal la Muzeul Brukenthal, a sintetizat tot ce s-a întâmplat la Ţichindeal prin cuvintele: „Cine îşi iubeşte satul, îşi iubeşte şi ţara!”.
Ţichindelenii au dorit să folosească prilejul pentru a-şi salva satul de la desfiinţare. Astfel, la 24 august au ţinut o nouă adunare, la care s-au făcut urmţtoarele propuneri:
– exploatarea cu randament sporit al terenurilor din jurul satului prin dezvoltarea sectorului de creştere a ovinelor pe terenurile deluroase şi plantarea unor terenuri cu pomi fructiferi, datorită microclimatului favorabil
– drumul Ţichindealului: se propunea asfaltarea chiar şi pe o singură bandă, drumul fiind mai slab circulat; cetăţenii sunt dispuşi să facă muncă voluntară de la săparea şanţurilor la încărcarea, descărcarea şi împrăştierea materialelor etc
– trecutul cultural: organizarea de vizite în sat prin Oficiul Naţional de Turism (Biserica Ortodoxă era declarată monument istoric încă de la 1968); înfiinţarea unui punct muzeistic cu contribuţia voluntară a cetăţenilor; satului să i se dea o nouă destinaţie – sat de odihna, loc pentrru o tabără; să fie sprijinite investigaţiile pentru descoperirea unor obiecte despre care s-au păstrat legende etc.
Procesul verbal, semnat de preşedintele Comitetului de organizare, deputatul Florian Dragoman şi de secretarul Comitetului, Achim Mihuleţ a fost trimis Comitetului Comunal de Partid Nocrich. Amânarea măsurilor de dezafectare a satelor a salvat satul Ţichindeal de la desfiinţare.
***
Nu putem sti şi nimeni nu ştie, care va fi viitorul acestui sat. S-ar putea ca, într-o zi, să moară, să dispară. Să nu uităm însă că la 1543 satul Ţichindeal a fost desfiinţat oficial datorită depopularii şi totuşi, el a înviat câţiva ani mai târziu şi a devenit unul dintre cele mai renumite sate româneşti de pe Valea Hârtibaciului. Să credem în viitorul acestui sat!
Credinţa ne va salva, întotdeauna!
NR: În materialul primit, profesorul Mihuleţ menţionează 55 de surse de informare pe care, din lipsă de spaţiu, noi nu le-am menţionat.
