top of page

Se modernizează satele Fofeldea și Țichindeal


M-am grăbit să ajung în Fofeldea pentru a fotografia minunile din vechea biserică pictată de Frații Grecu, în urmă cu peste 200 de ani. O veche zicală spune că pleci cu graba și te întâlnești cu zăbava.

Zăbava mea a fost un camion care bloca temporar drumul. Alături cu drumul erau alte excavatoare mai mari sau mai mici ce se pregăteau de lucru. Până s-a eliberat drumul, am aflat de la muncitorii care instalau o conductă într-un șanț foarte adânc , că se lucrează la aducțiunea de apă în Fofeldea, satul în care s-a născut August Treboniu Laurean.

De la primăria comunei Nocrich, de care aparține satul Fofeldea, am aflat că este vorba despre un proiect în valoare de peste 1500000 de euro, prin care se realizează alimentarea cu apă și canalizarea în satele Fofeldea și Țichindeal. Proiectul este finanțat prin P.N.D.R , pe submăsura „Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”, și finanțarea este nerambursabilă.

Lucrarea a început în 09 10 2017 și urmează să fie finalizată după un an, adică 9 oct. 2018. După cum se desfășoară lucrările, termenul de finalizare va fi respectat. Executantul este asocierea Trans Grup Agapia și Dual Districon.

După terminarea lucrărilor de canalizare și alimentare cu apă, primarul Ionel Vișa se va ocupa și de asfaltarea drumurilor către cele două sate în care turiștii pot admira minunatele biserici, monumente istorice.

I.Bârsan


Categorii
No tags yet.
Ediţia curentă
bottom of page