Postul, bucuria de-a fi liber
Omul când aleargă să îndeplinească un scop este bucuros. Cel puțin până acum n-am văzut niciun sportiv de performanță să afirme că practică fotbalul sau tenisul din obligație. De ce? Pentru că are în vedere un câștig și își cunoaște țelul. Însă văd din ce în ce mai mulți creștini, care atunci când aud de post zic ceva de genul: Varză, fasole și... fără carne? Nu se poate! E un chin prea mare pentru mine! La asta să se reducă postul oare? Bineînțeles că nu. Afirmațiile Mântuitorului sunt foarte clare. Degeaba postești formal, nemâncând carne, dar din carnea aproapelui tău nu te abții deloc. Ba, se pare, trăiești cu ardoare doar pentru a-l termina cât mai repede! Duminica aceasta („Duminica Lăsatului Sec De Carne”), meditând la cuvintele Evangheliei, Mântuitorul Hristos atrage atenția asupra esenței care ar trebui să cuprindă postul și viața de creștin în general. El spune: „De veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl cel Ceresc greșelile voastre.” (Mt. 6, 14) și „...unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta (Mt. 6, 21). Direcția o vedem foarte clar conturată. Cu alte cuvinte postul trupesc sau abținerea de la mâncăruri de dulce se vrea a fi un exercițiu de dobândire a puterii de-a ierta. Cum ai putea ierta, dacă stomacul iți este plin de bucate, care agită întregul tău trup?! Postul este dat tocmai pentru ca omul să-și amintească că este muritor, că este slab. Unul singur este Atotputernic. Este lăsat pentru a reînvăța să iubești, să ierți, să fii iubit și să fii iertat. Dar mai ales să înveți să crezi în cel Ce-ți dă puterea să crezi. Scopul postului? Pacea pe care eu, tu, dumneavoastră încercăm s-o aducem în viețile și căminele noastre. Dar mai ales ceea ceea ce omitem des, de-a ne lăsa îndumnezeiți, de-a redeveni fii ai lui Dumnezeu. Ce-i drept avem alternativa de-a alege și alte căi, care de multe ori se arată a fi doar subrogate, înlocuitoare ieftine. Dacă vă întreb ce ați dori, libertatea sau dependența, am convingerea că o veți alege pe prima. De ce? Pentru că e un dat natural. Un dar al lui Dumnezeu, spre care tânjim. Vedem astfel la o mică meditație asupra postului, că El nu vrea fețe posomorâte. Nu vrea să subjuge, ci să elibereze. Că este de fapt o cale de a te cunoaște pe tine însuți. Dar atenționarea, că postul poate să nu fie post, ne-o atrage tot Mântuitorul, spunându-ne că „de nu vom iubi pe cel de lângă noi, nu-l vom putea iubi nici pe Dumnezeu”. Dacă nu-L iubim pe Dumnezeu nu-L putem cunoaște. Și, dacă nu-L cunoaștem nu putem sa avem pacea sau armonia aceea și demnitatea pe care le țintim fiecare dintre noi. Și pe care poate le dorim la cei care ne conduc pe noi. Post plăcut lui Dumnezeu în continuare! Dumnezeu ne iubește și ține la libertatea noastră. Să luăm aminte, să nu cădem!
Pr. Andrei Iancu,
Coveș
