Editorial

Se spune că cel mai ușor lucru din lume este să faci rău cuiva. Personal, cred că cel mai ușor lucru din lume este să faci rău. La modul general. Să faci rău, să fii rău, să strici, să distrugi.

Poate vă aduceți aminte, din copilărie, când te chinuiai să construiești ceva, să creezi ceva și alt copil venea și distrugea într-o clipă toată munca ta. De ce? Pentru că putea.

Cel care creează o face pentru că poate. Cel ce distruge o face pentru că poate. Cu siguranță că cel ce creează poate și distruge. Dar cel ce distruge poate să și creeze?

Istoria ne învață că acel copil distrugător devine un adult distrugător. Pentru că mintea lui limitată nu este în stare să creeze, atunci distruge. Poate să distrugă orice și asta face. Un obiect, o idee, un om, o comunitate. Orice are, în mintea lui, valoare. Pentru că el nu poate crea valori, materiale sau morale, le distruge. Sau îi distruge pe cei ce pot să creeze astfel de valori. Pe oamenii de valoare. Prin contrast, un astfel de adult distrugător este o nonvaloare.

Din nefericire astfel de nonvalori ajung, uneori, să ne conducă societatea. Iar rezultatele sunt dezastruoase. Ca să argumentez am să apelez tot la istorie. Conducătorii politici și militari din evul mediu aveau forța de a distruge o societate și valorile acesteia dar le lipsea inteligența de a fi ei înșiși valoare pentru noua societate, ca atare am avut timp de secole evul mediu întunecat din care am ieșit abia în epoca renașterii. În epoca modernă ne-au trebui aproape trei sute de ani să învățăm regii sau împărații că nu distrugerile războaielor sunt modul cel mai bun de a conduce o națiune zdrobită deja de elitismul conducătorilor. În ultimii șaizeci de ani am pus față în față socialismul - o orânduire socială care și-a distrus (la propriu) visătorii, intelectualitatea, creatorii de nou - cu capitalismul, o societate care i-a folosit la maxim.

Unde este acum acea orânduire distrugătoare? Unde sunt acum regii și împărații cu ”drepturi divine”? Unde sunt acum conducătorii care și-au măcelărit dușmanii deopotrivă cu supușii pentru a menține secole de ”beznă” intelectuală? Toți au fost nonvalori care au promovat nonvaloarea și le-au dat-o mai departe moștenitorilor ca ”drept divin”.

Am exagerat puțin, recunosc. Au fost câțiva care au și creat. Altfel nu am fi ajuns la renaștere, la evoluția industrială sau la drepturile omului. Dar excepția confirmă regula.

Atunci când cel ce conduce este o nonvaloare distrugerea este garantată pentru că asta poate cel ce conduce, să distrugă. Dar dacă cel ce conduce este o valoare? Atunci societatea evoluează, crește, se schimbă în bine. Apar tot mai mulți membrii de valoare ai societății.

Oameni care dau ceva înapoi. Care la rândul lor schimbă ceva. Care creează. Care nu distrug.

În ce societate am duce-o mai bine? Într-una în care vecinul ne distruge gospodăria ori de câte ori vrea, pentru că poate, sau cea în care vecinul ne ajută ori de câte ori avem nevoie, pentru că poate?

Ca și neam am avut mereu valori. Avem și acum. Dar ce facem cu ele? Le promovăm sau le alungăm? Ce facem cu tânărul de valoare de pe băncile școlii? Îi recunoaștem acea valoare și îi dăm posibilitatea să se folosească de ea sau o înăbușim, o ”nivelăm”? Ce facem cu cei care vor să dea ceva înapoi societății, să schimbe ceva, îi folosim aici în țară sau ne uităm cum își folosesc valoarea dincolo de granițe?

Din istoria recentă am învățat că ne alegem conducătorii în funcție de nivelul nostru intelectual. Adică valoarea alege valoarea și nonvaloarea alege nonvaloarea. Acum, depinde de numărul celor care votează de fiecare parte cine va fi ales. Îmi pare rău că la ultimele alegeri valoarea a ales să nu voteze.

Personal cred că alegem să facem rău sau să facem bine. Chiar dacă nu putem crea valori putem alege să nu le distrugem pe cele făurite de alții. Putem alege să acceptăm valoarea altuia și să nu îl distrugem pentru că nu îl înțelegem sau nu putem face ce face el. Putem alege să nu facem rău.

Fiecare putem alege.

Cătă V.