top of page

Mascarada …

Să ne trăiască Lolele“!

Ați auzit de „Lole"? Nu?. Se poate una ca asta? Dar ști că ești ignorant, drăguţule ?! Am auzit eu, dela jupânul Hans, că walachi sunt lipsiți de cultură și civilizație, însă n'am vrut să cred . . Dar acum m'am convins . . Atunci când casele de filme din America și Germania făcut cheltueli enorme, pentru a-și trimite reporteri fotografici la Agnita — poate că nu ști că Agnita este buricul culturi săsești?. — Tu nu ști ce sunt „Lolele"?? În 23 Ianuarie toate stațiunile de radio au transmis manifestația culturală a Agniţenilor și încă tot mai faci pe prostul ? . . Însfârsit, te ert astădată si-ți trădez secretul civilizației . . .

În era de piatră, sașii din Agnita au avut o luptă grozavă cu turcii, în care eroismul acestui popor, ales de . . Hitler . . , a făcut minuni de vitejii. Se zice că pentru a băga pe turci în draci, sași le-au făcut o fi­gură „ăla turca". Împodobindu-și capetele frumoase și deștepte cu coarne de bou — răutăcioșii spun că nu mai aveau nevoe de ele — iar sex-appelalul cu cozi de măgar, care le veneau minune de bine. . . s'au înarmat cu bice pentru boi și clopote pentru vaci și în ritmul unei polci îndrăcite, s’au dat la turci. Aceștia, îngroziți de atâta dobitocime și — mai ales — fiindu-le teamă de o împerechere apocaliptică, au dat bir cu fugiții, rămânând sașii învingători pe toată linia . . De atunci evenimentul se prăznueste în fiecare an, la 23 Ianuarie.

Anul acesta s'au făcut pregătiri deosebite în vederea serbării. Cu săptămâni înainte, s'a făcut un serios antrenament cu biciul. Rezultatul pocnetelor a întrecut cele mai optimiste prevederi: toți cățeii din Agnita, s’au îmbolnăvit de cord, iar un comitet de tineri gripați au hotărât să dea ortul popii.

În ziua de 23 Ian. orice circulație a dobitoacelor a fost interzisă fiind înlocuite cu sălbatece grupuri de „Lole". În dangătul clopotelor fixate pe posterior și în exploziile fulgerătoare ale bicelor, acestea au revărsat atâta temperament, încât iarăși vor fi blegi un an întreg . . Au fost cu toții filmați, în scop de propagandă culturală săsească în occident și pentru a redresa moralul „Fuehrerului" în clipe pesimiste. . . Apoi au devorat 27.384 de gogosi și si-au păstrat echilibrul sugând 3.511 kg. vin acru . . . N'a fost ca la balamuc și întreaga populație săsească a fost în delir! Au fost clipe de neuitat, o adevărată folie !!

Numai un walach prost și nătâng a stat de o parte și neînțelegând semnificația de înaltă civilizație a manifestației „lolelor", a dat din cap zicând, parcă pentru sine:

„Ține-i așa, Doamne! . . cel puțin un Veac!!”

N.R Articolul a fost publicat în Gazeta Hârtibaciului din ianuarie 1935, publicație realizată de Eugen Fleșariu, învățător în Dealu Frumos. În numărul următor vom publica un „raspuns”


Categorii
No tags yet.
Ediţia curentă
bottom of page