Şezătorile de fete pe Valea Hârtibaciului

Dacă pentru feciori ceata era instituţia corespunzătoare statusului premarital, fetele aveau şi ele o instituţie specifică: şezătoarea. Aceasta avea un rol formativ, educativ, consacrând poziţia fetelor şi pregătindu-le pentru o nouă etapă existenţială.

Şezătoarea de fete era cea mai închegată funcţional, căci îmbina funcţia economică cu cea de divertisment, dar, în primul rând, cu funcţia socială premaritală. Instituţia şezătorii avea în primul rând o funcţie premaritală, cred unii cercetători, fiind o formă de mediere a relaţiilor dintre tineri, contribuind la satisfacerea anumitor necesităţi ale colectivităţii. Ea se vede şi din repertoriul vehiculat în comun de fete şi feciori: jocuri distractive, jocul cu care se încheia şezătoarea. Vorba lelii Cornelie a Vâjului, din Săsăuş: erau o frumuseţe pentru tineret! Funcţia premaritală se vede şi în cântecele ceremoniale de înstrăinare. Fie că sunt de nuntă sau de cătănie, toate menţionează despărţirea de şezătoare:

Şădeţi, fete, dac-aţi vint/ Goghio, drăguceana noast’/ Da noi n-am vint să şădem, C-am vint să te-ntrebăm,/ Că, de-o săptămână-două,/ N-ai mai vint în şăzătoare! .........................................

Calităţile unei fete, cum ar fi hărnicia şi deprinderile casnice, au fost la mare preţ în lumea satului. Cum acestea puteau fi văzute cel mai bine în şezătoare, tot acolo se legau şi căsătoriile.

Şezătoarea presupunea şi acţiuni comune numai ale grupului de fete: învăţarea unui repertoriu specific al practicilor magice, a descântecelor de dragoste, de aducere a flăcăilor în şezătoare.

Regula la găsirea gazdei era că o alegeau pentru toată iarna, de obicei la o femeie văduvă, bună gospodină şi cunoscută pentru calităţile ei morale. În schimb, fetele asigurau gazul de lampă şi lemnele de foc. Lemnele le aduceau feciorii care veneau şi ei în şezătoare. Dacă gazda voia bani, în unele sate (Caşolţ.....) tineretul pregătea o piesă de teatru, care era prezentată pe scenă, cu intrare. Banii obţinuţi erau oferiţi gazdei. Repetiţiile se făceau, în Caşolţ, în prezenţa preotului, care pretindea punctualitate şi seriozitate. Fetele (ca şi feciorii) de aici îşi alegeau, în fiecare an, un lider, care avea grijă să se respecte ordinea şi disciplina în toate acţiunile întreprinse. Abaterile erau sancţionate cu o amendă stabilită de comun acord. În Chirpăr, fiecare participantă răsplătea gazda cu o seară de clacă, o zi de secere, un cop de sămânţă de cânepă sau in, cinci fuioare şi un litru de petrol.

De regulă, erau două şezători în sat: La deal (partea din sus a satului) şi Jos.

În camera cu şezătoarea fetele nu se aşezau oricum, ci după o rânduială, care, în Chirpăr, era următoarea. În ultima duminică din octombrie toate fetele se strângeau în apropierea casei-gazdă a şezătorii, cam la 150-200 de metri şi se aşezau în ordinea vârstei, cele mai în vârstă – în faţă. La un semnal dat de una din ele, fetele fugeau până în camera respectivă. Prima care ajungea alegea locul dintre ferestre, locul de onoare, iar celelalte se aşezau de o parte şi de alta, în ordinea sosirii. Chiar dacă ar fi putut ajunge primele, tradiţia şi buna-cuviinţă le determinau pe fetele tinere să le lase pe cele mai în vârstă să ocupe locurile din faţă, ele stând pe lângă uşă. În Ighişu Vechi, fetele mai mari stăteau pe băncile din faţă, cele mici – pe cele din spate.

Când intra cineva în casa şezătorii, salutul era:- Crească-vă şăzătoarea mare! sau- Să vă crească şăzătoarea!- Să creşti şi tu! Bine-ai venit!

Prima secvenţă a şezătorii, când este numai grupul de fete, deci până la venirea feciorilor, era destinată lucrului. Era multă veselie acolo (veselia alunga somnul!), unde fetele torceau, făceau cipcă , cicuri (ciucuri) la mese (feţe de masă) şi năfrămi, hăclăneau , ştrecăneau , coseau cheiţele la ii. Mai erau şi alte asemenea activităţi condiţionate de moment: alegeau fulgi, îndrugau lână, depănau firele toarse, scărmănau lână, dărăceau, făceau gheme, răsuceau. La Bobotează, când merea popa cu botezu’, tortu’ trăbuia să hie tors, al’fei nu să mai înălghea! Când nu erau feciori, torceau câte 3-4 fuse pe seară. Lucrul se împletea armonios cu cântece, glume, gânduri de dragoste. Şezătorile au fost o adevărată şcoală, în care fetele îşi formau deprinderi de muncă, se pregăteau de căsătorie, femeile iniţiind fetele ajunse la pubertate. Aici tinerii se reuneau şi se cunoşteau mai bine.

Când se aşezau pe laghiţe (laviţe) şi scaune (casa gazdei era prevăzută cu laviţe jur-împrejur), fetele lăsau loc şi pentru feciori între ele. Cele mai mici stăteau pe margine, cele mari – în faţă, să le vadă întâi pe ele feciorii, că erau mai mari şi nemăritate.

Se adunau când se însera, după cină şi se lucra cam trei ore, până pe la ora 21- 22, când veneau feciorii. Atunci şezătoarea era în putere (în toi); Când meliţam cânepa,/ Toţi ficiorii mă-ntreba,

/Unde-o hi şăzătoarea?