Mihai Eminescu, „Românul Absolut”
Demn de remarcat și de luat la cunoștință pentru noi o reprezintă remarca făcută de Petre Țuțea: „Mihai Eminescu, Românul Absolut”. Cuvinte care nu fac altceva decât să ne prezinte un model de atitudine, o persoană în care au fost însumate credința, tradiția, cultura, istoria, valori ce au fost redate și puse în lumină la cel mai înalt grad de mare Poet român. Marele Eminescu este și va fi un dar incontestabil făcut de Dumnezeu nouă, românilor. A fost foarte criticat de contemporanii săi în privința faptului că n-ar fi avut o atitudine patriotică, lucru contrazis mai târziu, când Titu Maiorescu aduce la lumină scrierile manuscris ale Poetului. Și, demn de remarcat, Eminescu la acea perioadă era un model pentru tinerii de atunci. Sub așa zisul argument că în scrierile lui Eminescu apare un accent ridicat de pesimism, manualele semnate de Adamescu îl redau astfel: „...cât de periculoase sunt ideile lui pesimiste pentru tinerimea care-l citește și-l admiră” sau , „În primele lui poezii, versificațiunea în special lasă foarte mult de dorit: rime greșite, ritm imposibil, versuri cu măsură incorectă. Iată un Eminescu adorat de tinerii de atunci, dar marginalizat de societatea culturală a vremii și necunoscut în întregime încă (ast[zi parcă mai mult). Era apreciat de tineri pentru limbajul viu și viziunea realistă și plină de nădejde vis-a-vis de poporul român. Interesant este că tot în aceeași perioadă, dar în Ardeal, așa cum reiese din Manualul de Istoria Literaturii Române (legat de unitatea de neam, de exemplu), publicat de Enea Hodoș în Caransebeș, sub raportul literar, românii transilvăneni erau deja uniți cu România: „Gândiri puternice și bogate turnate în vorbe puține și surprinzător de potrivite pentru exprimarea lor, un fel de melodie în fraza lui, acestea sunt caracteristicile de căpetenie, care au făcut să se grupeze în jurul lui Eminescu o generație întreagă de gânditori și o mulțime neobișnuită de cititori. ...”(a se vedea Lucian Boia „Mihai Eminescu, Românul Absolut”). Frumos! Acum, după ce ne-am făcut o viziune prin prisma criticilor de atunci, putem să luăm în considerare și aspectul mai puțin știut din viața lui Eminescu. Din păcate, realizez, ca tânăr că și astăzi Eminescu nu este făcut cunoscut la modul realist. Ca de exemplu e foarte puțin pus în lumină faptul că Mihai Eminescu și-a petrecut în mare parte vacanțele de vară în peisajul mirific al Mănăstirii Agafton, înconjurat de dragostea mătușilor sale și încrustat în trăirea religioasă ortodoxă. Aici, el își însușește si aprofundează trăirea religioasă, care va reieși mai târziu din operele sale. Apropo, Eminescu a fost într-adevăr trunchiat în timpul comunismului, când au fost cenzurate scrierile sale care făceau referire la trezirea „nației” sau la credința în Dumnezeu, dar astăzi?!. Trist este în momentul de față, faptul că acestă mare conștiință a poporului român nu este propagată cu interes viu în rândul elevilor, copiilor, tinerilor în general. A fost un model pentru tineri și încă poate fi. Păcat că ne aducem aminte de el doar în ziua lui de pomenire și atunci privindu-l trunchiat, iar nu în ansamblul personalității sale, care poate reprezenta un far călăuzitor pentru generațiile de acum și cele care vor urma! Pentru a ne convinge de faptul că nu a fost un ateu (concepție lansată mai ales de comuniști), ci de fapt un om cu o relație vie cu Dumnezeu, redau poezia de mai jos, care-i aparține (închinată Maicii Domnului):
„Răsai asupra mea, lumină lină/ Ca-n visul meu ceresc d-odinioară/ O, maică sfântă, pururea fecioară,/ În noaptea gândurilor mele vină./ Speranța mea tu n-o lăsa să moară/ Deși al meu e un noian de vină/ Privirea ta de milă caldă, plină,/ Îndurătoare-asupra mea coboară./ Străin de toți, pierdut în suferința/ Adâncă a nimicniciei mele,/ Eu nu mai cred nimic și n-am tărie./ Dă-mi tinerețea mea, redă-mi credința/ Și reapari din cerul tău de stele:/ Ca să te-ador de acum pe veci, Marie!”. Copleșitoare și plină de nădejde. De asemenea, nu trebuie trecut cu vederea faptul că Mihai Eminescu chiar a dorit la un moment dat să se călugărească. Lucruri demne de menționat în viziunea și conștiințele noastre. Acest Român Absolut nu vedea așadar o Românie fără Dumnezeu: „există un secret - Dumnezeul lumii este mecanica Universului”, spunea el. Constatare care o tratează în viața personală la modul cel mai realist. Ca să închei într-o notă personală, vă mărturisesc faptul că l-am cunoscut pe Eminescu, copil fiind la vremea aceea, foarte actual. Ca pe un prieten! Ce-i drept, un prieten care mi-a oferit posibilitatea să obțin nota 10 la matematică. Pentru că profesora, care-mi preda această disciplină avea o simpatie față de opera eminesciană, a lansat provocarea în clasă de-a învăța pe de rost Luceafărul. Eu, fiind un copil, căruia nu-mi plăcea să tocesc, m-am trezit că mă apuc de învățat cele 98 de strofe (asta din prea marea dorință de-a avea un 10 la matematică, lucru pe care nu l-am realizat niciodată), ajungând să le recit liber (așa am descoperit frumusețea poeziilor eminesciene). Spre tristețea mea la acea vreme, n-am reușit să obțin nota 10, ci nota 9 (acumi nu-mi pare rău deloc). Profesoara, care avea principii foarte clar stabilite la nivel profesional și așa s-a simțit cumva stânjenită oferindu-mi această notă, dar nu pentru o problemă de matematică. Eminescu prin operele sale poate fi o lumină de bucurie, indiferent de vârstă. Ne mai lipsește doar dorința de a-l redescoperi și de a-l aborda potrivit. Sus inimile! Avem comori ce stau a fi însușite pentru a ne îmbogăți real. Păcat ar fi înaintea lui Dumnezeu și înaintea neamului să nu le punem în valoare, preluându-le și reintegrându-le în viața noastră cotidiană!
Pr Andrei Iancu,
Coveș
