Editorial
Ne apropiem de finalul unui an care nu seamănă cu nici unul de la revoluție încoace. Dacă în primii ani după decembrie 1989 nu știam ce forme va lua schimbarea pe care ne-am dorit-o, acum, după douăzeci și cinci de ani știm că am mers pe un drum bun.
Toate acele câștiguri pentru o societate democratică pe care le-am clădit an de an timp de un sfert de secol ne-au fost furate într-un singur an de actuala putere. Și simțim zilnic această pierdere. Tocmai pentru că simțim această pierdere știm că ce am făcut până acum a fost bine.
Am contribuit cu toții la crearea unei societăți noi, o societate în care regulile să fie pe măsura noastră, a majorității. Am încercat, articol cu articol, lege cu lege, timp de un sfert de secol să creăm un cadru care să permită dezvoltarea unei societăți în care copii noștri să poată trăi decent. Să nu fie tratați ca sclavi la muncă, să fie plătiți decent ca să poată trăi decent, să poată ieși la pensie și să aibă destui bani și sănătate să se poată bucura de pensie. Am reușit chiar ca unii dintre noi să se poată bucura de toate acestea înaintea copiilor noștri.
Am încercat an de an să dăm legi care să-i pedepsească pe cei ce nu vor să le respecte. Am creat, recreat, întărit, modificat instituții care să se ocupe de acest lucru. Am discutat, dezbătut, argumentat, bătut cu pumnul în masă pentru fiecare opinie. La fiecare patru ani am schimbat politicieni și partide și i-am răbdat alți patru ani. Și toate astea pentru a crea o societate sănătoasă.
Iată însă că într-un singur an cei pe care încercam să îi ținem departe de copiii noștri, de familia noastră, de viața noastră, de societatea noastră, au reușit mai mult decât am reușit noi să creăm într-un sfert de secol. Au creat un stat în care nu doar că ne conduc cei pe care noi îi considerăm infractori ci și un stat în care infracțiunea este normalitate. Un stat în care este normal să furi din banii publici – adică ai mei, ai tăi, ai copiilor noștri – un stat în care bătaia de joc, incompetența, furtul sunt aprobate în parlament. Un stat în care instituțiile care ar trebui să ne apere pe noi, ca cetățeni, și drepturile noastre sunt ridiculizate, desființate sau răstignite public pentru că își fac datoria.
Pe undeva sunt de admirat. Sunt mai deștepți ca noi, sunt mai organizați ca noi și nu sunt leneși ca noi. Noi suntem atât de leneși încât nici la vot nu ieșim. Sau la mitingurile de protest. Știm doar să ne plângem. Și când putem să facem ceva, să schimbăm ceva, ne plângem că e greu.
Dar așa suntem noi, românii. Avem conducătorii pe care ni-i merităm și am dus-o cel mai bine sub dictatori sau despoți.
Atât doar că niciodată nu ne-am pierdut speranța. Așa cum la fiecare patru ani sperăm că lucrurile vor merge mai bine așa și acum, la sfârșit de an calendaristic, sperăm că în anul care vine lucrurile vor merge mai bine. Cinstit vorbind, probabil că nu vor merge. Dar sperăm.
Asta însă va fi la anul … Până atunci să ne bucurăm de sărbătorile de iarnă. Așa cum am făcut și înainte și după 1989. Să ne bucurăm de fiecare moment alături de cei dragi, să ne bucurăm de cadourile pe care le dăm și pe care le primim, să ascultăm colinde împreună cu familia și să ne pregătim să trecem pragul noului an. Și să sperăm … Pentru că vă doresc ca în noul an să nu vă pierdeți speranța. Ca și în cutia Pandorei, oricât de rău ar fi, ea rămâne ultima.
Și oricât de rău ar merge lucrurile de asemenea momente trebuie să ne bucurăm. De aceea, conform tradiției permiteți-mi să vă urez
Sărbători fericite !
An nou fericit !
La mulți ani !
Cătă V.
