Tipologia colindelor

Vorbim de colinde laice şi colinde creştine, dar cele două categorii nu sunt clar delimitate. Cele două filoane (substratul mitologic şi miraculosul creştin) încă se mai concurează, aproape se confundă, spre disperarea clericilor şi nedumerirea cercetătorilor. Sfinţii creştini din colinde apar ca o categorie distinctă de eroi, fiind produsul fanteziei populare. Creştinarea strămoşilor noştri a fost un proces de lungă durată, normele religioase au fost asimilate lent, au fost prelucrate şi integrate sistemului local de credinţe. Am avut deci un creştinism popular. Când biserica a devenit o instituţie puternică şi a încercat să înlăture practicile păgâne ale poporului, obiceiurile şi textele literare care le susţineau erau deja definitiv constituite. De aceea, la colindat nu domină momentul religios. După ce se colindă, cei prezenţi discută numai despre lucruri cu caracter laic şi în discuţii predomină glumele şi râsetele. Cântecele de stea, Irozii şi Vicleimul sunt mai recente, au fost compuse de preoţi sau dieci spre a fi cântate pe melodiile vechilor colinde laice. Cântecele de stea (în Ardeal se numesc colinde), difuzate prin şcolile patronate de biserică, au devenit extrem de populare şi pentru că colindătorii-copii se întreceau să facă stele cât mai împodobite. E steaua care a călăuzit pe cei trei magi. Colindele precreştine se pot cânta oricând, cântecele de stea – doar în seara de Crăciun, căci vestesc naşterea Mântuitorului. Colindele religioase trebuie diferenţiate deci de cântecele de stea. Majoritatea colindelor religioase sunt de origine populară, au o viziune profund ţărănească, pe când cântecele de stea sunt de origine cultă (Steaua sus răsare...este de fapt unul din psalmii lui Dosoftei, preluat de popor, prin intermediul bisericii, iar Ah, ce nebunie / Şi ce tiranie... are ca autor pe Atanasie Marienescu). Aceasta din urmă a trecut din scena Irozilor în cântecele de stea ale copiilor şcolari. Raporturile dintre cântecele de stea şi Irozi nu sunt clare. E de crezut că unele, precum Trei crai de la răsărit, au fost special alcătuite pentru scena Irozilor, ulterior trecând şi în repertoriul stelarilor. Altele, dimpotrivă, au fost preluate din acesta pentru a segmenta reprezentarea dramatică. Faptul că subiectele unor colinde deviază de la tradiţia biblică dovedeşte că ele au fost create numai de cei care ascultau textele biblice, fără să le poată avea sub ochi. Elementele creştine nu reprezintă un factor constitutiv al colindei, ci o influenţă suprapusă. Colindele religioase au ca personaje pe Iisus, Dumnezeu, Maica Domnului şi sfinţi, cel mai frecvent fiind Ion. Ele au de obicei tematică apocrifă, populară, uneori în contradicţie cu învăţăturile canonice. Au fost create sub influenţa bisericii, după modelul stilistic al celor profane, laice, pentru a le lua locul. Cântecele de stea au fost scrise, de unde versificaţia regulată şi un lexic care adesea nu aparţine limbii populare, cu construcţii retorice cu totul străine de creaţia folclorică. Ele nu depăşesc ca vechime două secole şi de jumătate. Câteva, care au fost mult cântate, au fost şlefuite şi au primit haina populară: -Steaua sus răsare -Trei păstori -Ce vedere minunată -În oraşul Viflaim

Unele se cântă în teatrul Irozilor. Cântecele de stea au un stil modern influenţat de muzica bisericească orientală şi de cea vest-europeană. Lipsesc urările de încheiere şi refrenele. În sudul ţării nu există colinde religioase, în Transilvania influenţa religioasă a fost mai puternică pentru că la românii transilvăneni din trecut biserica a fost multă vreme singura instituţie cu caracter naţional şi unde învăţământul românesc s-a dezvoltat, până în 1918, sub egida bisericii. Din perioada de început a adaptării colindei la creştinism avem refrenul Lerui ler sau Hoi lerui, care provine din haleluia, deformat prin îndelungă uzură.

Spre deosebire de colindele de copii, care au un caracter general, colindele laice sunt individualizate. În funcţie de sexul şi vârsta celor colindaţi, ele sunt de fată, de fecior, de băiat mic... Altele se referă la ocupaţia gazdei: a judelui (= a primarului), de cioban, a popii... Aşa era, de exemplu, în Ghijasa de Sus, ne spune Ilarion Cocişiu. Existau colinde pentru nume, ca cea a lui Zahei, a lui Ion, a lui Ilie, a lui Petru etc. Alte colinde erau pentru fată, pentru fecior, pentru jude (primar), cioban...

Apelativul "Ia sculaţi, sculaţi" ne arată că la început urarea se făcea la fereastră. Ulterior colinzile s-au specializat: de fereastră, de masă sau colindul ăl mare (i se mai spune şi colinda gospodarului, colinda căsii ori a gazdei, ca în Marpod, ce era colinda de început), urarea darurilor sau mulţămitele, de plecare, a zorilor.. Colinda de fereastră a rămas a gospodarului. Apoi s-a trecut şi la ceilalţi membri ai familiei: fată, fecior, copii, bătrâni, văduve...Sunt multe colindele despre fete şi feciori, căci acum se pun la cale multe căsătorii, de aceea fetele aveau grijă să le fie casa curată ca un păhar şi se găteau cu ce aveau mai bun.

Deja în anii '40 ai secolului trecut Ilarion Cocişiu nota că "Pe Valea Hârtibaciului....colindele au fost înlocuite cu cântece de stea". Tot el ne spune că, în satele cu români puţini, colindatul a fost aproape părăsit, ţiganii fiind cei care au preluat vechile colinde. El dă ca exemplu Hendorful (Brădeni), unde "ţiganii cântă peste 30 de colinde foarte frumoase ca muzică şi text". Colinde protocolare

PESTE CEŞTI DOI CODRI VERZI Pare-mi soare că răsare; Da nu-i soare răsărit, Că mi-i Doanea-mpodobit. Stă-n suliţă răzămat, C-un păr galbin retezat Şi se ceartă cu dom’ so, Cu dom’ so, cu Ştefan Vodă: Nu băga slugă de grecu, Că e grecu om frumosu Şi la masă-i bucurosu Şi la război rău fricosu. Bagă slugă de rumân, Că la masă-i ruşinosu Şi la război bucurosu. Noi umblăm şi colindăm, Cestor gazde o-nchinăm. Le-o-nchinăm cu sara bună, La mai mulţi ani împreună. Sara din ia-sară la mai mulţi ani!

Stănuleţ Ana(a lu’ Ştefan), 70 de ani, Săsăuş, 19 VII 1980

AM PLECAT SĂ COLINDĂM Am plecat sa colindăm, Pe la case să cântăm, Măruţ, mărgăritar. Dar boierii nu-s acasă, C-au plecat la vânătoare Să vâneze căprioare. Căprioare nu vânară, Numa-un pui de căprioară. 'Tinse puşca să-l împuşte: Hop, hop, hop, nu mă-mpuşca, Că-s Ionu, Sânt Ion Şi-s frate cu-al vostru domn. Rămâi, gazdă, sănătoasă, Să plăteşti colinda noastră: Cu colaci şi bănişori, Că suntem colindători. Noi vă zicem să trăiţi Întru mulţi ani fericiţi!

Frăţilă Lucreţia (n.Herciu, Lucreţia Ţăreanului), 57 de ani, Ghijasa de Sus,1 XII 1986

Domn bun Domn bun,ce te-ai bucurat, Domn bun? Masă mare-ai încărcat, Aşa plină şi frumos Şi în sus şi mai în jos. Cu păstură de mătase Şi pe ea mâncare-aleasă. Pe masă colac de grâu, Cât ajung şi păr la brâu. Sus pe masă vas cu vin, Lângă el păhar deplin. Pentru cine te-ai gătit De nu te pui la prânzit? Dar ai fiu de botezat Sau ficior de cununat? Aşa ceva n-a să fie, E o altă bucurie: Că am astăzi oameni grei, Ei sunt azi oaspeţii mei Şi petrec prânzul cu ei. Să nu-mi bage nicio vină, Îi aştept cu masa plină. Bucură-te, om bun, Oaspeţi mari ţi se adun, Şi noi lor ne închinăm, Dară ţie-ţi colindăm!

Notată de David Olaru din Săsăuş, în anul 1896