Ce este mai important! (PARTEA I)

„Chiar dacă aş grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor… chiar dacă aş avea atâta credinţă încât să mut și munții..…chiar dacă aş împărți toată avuția mea…, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește” (1 Corinteni 13, 1-3).

„Şi aceasta este iubirea, ca să umblăm după poruncile Lui; aceasta este porunca, precum aţi auzit dintru început, ca să umblaţi întru iubire” (2 Ioan 1,6)

Esenţa vieţii este dragostea.

Pentru că Dumnezeu este dragoste, cea mai importantă lecţie pe care El vrea să te înveţe pe pământ este cum să iubeşti. Cu cât iubim mai mult devenim mai mult ca El, dragostea fiind fundamentul fiecărei porunci date nouă: „toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Galateni 5. 14).

Învăţând să iubeşti în mod altruist nu este un lucru uşor de realizat. E ceva care se mişcă împotriva naturii noastre egocentrice. Iată de ce o viaţă întreagă ni se cere să învăţăm să iubim. Desigur, Dumnezeu vrea să iubim pe toată lumea, dar El în particular este interesat ca noi să învăţăm să iubim pe cei din familia Lui. Aşa cum deja am văzut, acesta este al doilea scop al vieţii noastre.

De ce Dumnezeu insistă ca noi să arătăm o dragoste şi o atenţie specială semenilor noștri? De ce ei sunt cu prioritate în obiectul dragostei? Pentru că Dumnezeu vrea ca cei credincioși Lui să fie cunoscuti în lume prin dragoste, mai mult decât orice. Iisus a spus să ne iubim unii pe alţii – nu ca o învăţătură doctrinară – exprimând cea mai puternică mărturie în lume. El a spus: „Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii” (Ioan 13.35).

În cer ne vom bucura de familia lui Dumnezeu pentru totdeauna, dar înainte de aceasta noi avem să lucrăm din greu, să ne pregătim pe noi înşine pentru o veşnicie a iubirii. Dumnezeu ne instruieşte dându-ne „responsabilităţi de familie” şi mai mult decât atât să le practicăm iubindu-ne unii pe alţii.

Dumnezeu te vrea în mod continuu, în relaţie apropiată cu alţi credincioşi, în felul acesta tu poţi dezvolta o îndemânare a dragostei. Dragostea nu poate fi învăţată fiind izolaţi. Noi trebuie să fim printre oameni – care te irită, care sunt imperfecţi, care produc frustrare. Prin părtăşie, noi învăţăm trei adevăruri de mare importanţă: cel mai frumos mod de a trăi este dragostea, cea mai bună expresie a dragostei este timpul şi cel mai bun timp să iubeşti este acum.

CEL MAI FRUMOS MOD DE A TRĂI ESTE DRAGOSTEA

Dragostea ar trebui să fie în vârful priorităţilor, un obiectiv primordial, cea mai mare ambiţie. Dragostea nu este o parte importantă a vieţii tale, ci, este cea mai importantă parte. Scriptura spune: „Cea mai mare… este dragostea”(1 Corinteni 13.13)

Nu este destul să spui „Unul din lucrurile ce le vreau în viaţă este să iubesc”, acesta fiind plasat primul din zecile de lucruri de pe listă. Relaţiile trebuie să aibă prioritate în viaţa noastră, deasupra oricărui lucru aşezând dragostea. De ce? Viaţă fără dragoste nu are valoare. Pavel accentuează aceasta când spune: chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic. (1 Corinteni 13.3).

Adesea noi acţionăm ca şi cum relaţiile sunt undeva înghesuite în programul nostru zilnic. Vorbim despre găsirea timpului pentru copii noştri, de a ne face timp pentru oameni în vieţile noastre. Aceasta dă impresia că relaţiile sunt o parte a vieţilor noastre alături de multe alte datorii, dar Dumnezeu spune că relaţiile sunt esenţa vieţii.

Patru din cele „Zece Porunci” tratează relaţia noastră cu Dumnezeu, în timp ce celelalte şase tratează relaţia noastră cu oamenii. Toate cele zece vorbesc despre relaţii! Mai târziu, Domnul Iisus a rezumat ce este cel mai important înaintea lui Dumnezeu în două porunci: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău”. Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi Proorocii” (Matei 22, 37-40).

Învăţând să-L iubeşti pe Dumnezeu (prin închinare), ajungi la concluzia că practicarea iubirii faţă de alţii este trăirea celui de-al doilea scop al vieţii tale. Relaţiile, nu realizările, ori achitarea datoriilor este cel mai important lucru în viaţă. De ce permitem ca relaţiile noastre să fie superficiale? Când programul nostru este foarte încărcat, noi începem să tratăm cu superficialitate relaţiile, tăind din timpul nostru, energia şi atenţia care trebuie acordate relaţiei în dragoste. Ce este cel mai important la Dumnezeu este înlocuit cu ceea ce este mai urgent.

Lipsa de timp este cel mai mare inamic a relaţiilor. Noi devenim prea ocupaţi cu treburile vieţii, făcându-ne de lucru, plătindu-ne datoriile şi îndeplinindu-ne ţelurile, acestea fiind punctul forte al vieţii. Nu este aşa. Punctul forte al vieţii este învăţarea iubirii – lui Dumnezeu şi a oamenilor. Viaţă minus dragoste egal zero.

Dragostea nu va pieri niciodată. O altă raţiune pentru care Dumnezeu ne spune să facem din dragoste prioritatea noastră de căpătâi, este că ea este veşnică: „Acum dar rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea” (1 Corinteni 13.13).

Dragostea lasă moştenire. Cum tratezi alţi oameni, nu bogăţia ori realizările, are cel mai puternic impact ce-l poţi lăsa pe pământ. Maica Tereza a spus: „Nu ce faci, ci câtă dragoste pui în ce faci are importanţă”. Dragostea este secretul moştenirii durabile...

(continuare în numărul următor)

Preot Ioan Popescu

Parohia Noiștat