Editorial
Încă de când am luat contact prima oară cu Valea Hîrtibaciului am constatat un fel de ”necivilizație” să-i spun. Nu în sensul că oamenii nu ar fi civilizați ci doar un fel de lipsă de experiență, un fel de lipsă de cunoaștere, a tot ceea ce înseamnă a fi civilizat. Un fel de ”civilizat” nedus până la capăt, cu lipsuri, fără experiență, fără termen de comparație cu alții.
Recunosc că am fost mirat mai ales că sașii puteau fi un etalon în sensul acesta. Felul în care se tratau și se respectau pe ei și între ei în public nu-l regăseam în relațiile dintre români. Să exemplific. Am văzut români care urinau oriunde și în public fără pic de jenă, de parcă ar fi fost pe câmp dar nu am văzut sași care să facă așa ceva. Am văzut români care, dacă se adunau doi-trei, strigau unul la celălalt de parcă îi despărțeau kilometri dar nu am văzut sași care să facă așa ceva. Exemplele ar putea continua.
Atunci eram la mijloc între sași și țigani. Pardon. Rromi. Acum sașii nu mai sunt. Și recunosc că am văzut o evoluție. S-a schimbat mult în mentalitatea hârtibăceanului.
Am învățat să participăm relativ decent la o manifestație publică. Chiar dacă încă mai vorbim cu voce tare între noi, fără să ne pese de cei din jur. Am învățat cum să mergem pe stradă fără să cântăm sau să vorbim cu voce tare. Chiar dacă din când în când mai strigăm unul la celălalt de pe o parte pe alta a străzii sau mergem pe stradă cu telefonul dat la maxim pe manele. Am învățat cum să urcăm civilizat în autobuz. Chiar dacă din când în când ne mai îmbulzim de parcă ar pleca fără noi.
Am învățat să ne respectăm comparându-ne cu cealaltă naționalitate conlocuitoare. Dar nu este de ajuns. Lucrurile bune ar trebui să existe fără acel ”din când în când”. Doar că nu ne implicăm ca acel ”din când în când” să dispară. De câte ori am văzut pe cineva care mânca semințe și arunca cojile pe jos și i-am atras atenția că greșește? De câte ori am văzut pe cineva care vorbea tare pe stradă sau în autobuz și i-am atras atenția? De câte ori am văzut pe cineva care se îmbulzește la o coadă sau sare peste rând și i-am atras atenția?
Dar, mult mai important! De câte ori l-am susținut pe cel care a făcut gestul să atragă atenția altcuiva că greșește? Aici nu am învățat nimic de la nici una din națiunile conlocuitoare. La ei, dacă unul dintre ei are probleme, toți sar să-l ajute. La noi, dacă unul are probleme, toți îi întorc spatele. Motivează că nu este problema lor.
Pe bune? Păi, dacă vecinul, colegul, prietenul, ia bătaie de la cineva nu ne băgăm că nu este problema noastră? Dar dacă ai fi tu în locul lui n-ai vrea să te ajute cineva? N-ai vrea să nu te simți singur? Dacă cineva face mizerie pe stradă nu-i atragi atenția că există coșuri de gunoi pentru că nu-i problema ta? Dar nu te gândești că este ca și cum ar face mizerie în casa ta?
Avem impresia că sunt o mulțime de lucruri care nu ne privesc. De fapt refuzam să recunoaștem că ne privesc. Refuzăm să recunoaștem că dacă ne-am purta corect – dacă am face ce trebuie - cu noi și cu ceilalți, lucrurile ar merge mult mai bine. Dar este adevărat. Este mult mai ușor să stai decât să faci.
Oricare dintre noi poate greși. Dar lipsa de respect nu este o simplă greșeală. Se spune că respectul se câștigă. Dar nu la asta mă refer ci la altceva. Dacă mă respect pe mine, ca om, îi voi respecta și pe ceilalți și voi avea pretenția să fiu respectat la rândul meu. Dacă pe mine nu mă respect, cum pot să-i respect pe ceilalți. Iar dacă prin ”a mă respecta” înțelegeți să mănânc până nu mai pot, să beau până nu mai pot, să ascult muzică cu volumul la maxim – pe stradă sau în mașină – până mă dor urechile, să fiu un mitocan căruia numai lui să-i fie bine, atunci ați înțeles exact partea greșită a termenului.
Să fi respectuos înseamnă să te comporți cu ceilalți cum te-ai comporta cu tine. Dacă nu-ți place să se țipe la tine de ce țipi la alții? Dacă îți place să-ți zâmbească un cunoscut de ce nu-i zâmbești tu primul. Dacă te deranjează muzica la maxim a vecinului de ce crezi că dacă îți dai propria muzică la maxim te vei simți mai bine?
De multe ori uităm că acea vorbă cu ”ce ție nu-ți place altuia nu-i face” este baza unei societăți civilizate, decente, respectuoase, care își creează și își respectă propriile reguli. O societate din care îți dorești să faci parte. Dar căreia trebuie să-i cunoști, să-i respecți și să-i aperi regulile dacă este cazul, pentru că faci parte din ea.
Cu respect, cu adevăratul respect,
Cătă V.
