Fiecare om pe lângă care trecem este o minune irepetabilă

Dacă am fi pe malul mării şi am dori să băgăm marea în poşetă, n-am înnebuni? Am înne­buni! Nu putem cunoaşte pe nimeni în întregime, nici pe noi, nici pe cel din faţa noastră, pentru că omul este o mare taină. Şi tocmai asta îl face întreg.

prev

next

– Dacă încerc să cunosc un om în întregime, simt că înnebunesc. Parcă totuşi trebuie păstrată o oarecare distanţă între oameni şi trebuie acceptat fiecare aşa cum este. Cum să porţi neputinţa împreună cu el, să suferi împreună cu el?

– Păi, sigur că înnebuneşti dacă vrei să-l cunoşti în în­tregime. De exemplu, dacă am fi pe malul mării şi am dori să băgăm marea în poşetă, n-am înnebuni? Am înne­buni! Nu putem cunoaşte pe nimeni în întregime, nici pe noi, nici pe cel din faţa noastră, pentru că omul este o mare taină. Şi tocmai asta îl face întreg. Omul din faţa mea nu mai e întreg, e ciopârţit, devine pentru mine o caricatură când cred că-l cunosc: „A... ştiu eu ce-i poate capul, ştiu eu...”. Nu ştim nimic! Ştim ce a făcut ieri sau ce a făcut alaltăieri sau ce poate să facă într-o situaţie anume. Dar nu-l cunosc.

Şi a-l accepta în întregime în­seamnă să-l acceptăm cu ceea ce nu cunoaştem. Şi nu numai cu ce nu cunoaştem pentru că nu e manifestat, ci cu ce va fi. Gândiţi-vă că Mântuitorul îi spune Sfântului Petru: „Piei înapoia mea, satano!”. După ce-i spusese că îi dă cheile Împărăţiei. Şi te întrebi: „Ce, Dumnezeu nu ştia ce-o să zică Sfântul la cinci minute după ce a zis că va întemeia Biserica pe mărturisirea lui? Şi că de la Tatăl este ceea ce a zis?”. Ba ştia. Şi, cu adevărat, Mântuitorul a întemeiat Biserica pe mărturia Sfântului Petru, acel Sfânt Petru care a fost apostolul Lui, care L-a propovăduit în toată lumea. Şi nu acel Petru care s-a speriat că va suferi Învăţătorul lui şi i-a zis: „Să nu-ţi fie Ție una ca asta”.

Aşa să facem şi noi cu neputinţele aproapelui. Să nu ne fie frică să-i spunem un cuvânt sever sau să-l certăm. Gândiţi-vă ce cuvânt aspru i-a spus Mântuitorul Aposto­lului Lui: „Piei înapoia Mea, satano!”. Asta nu înseamnă să ne drăcuim acum toată ziua. Dar să nu ne fie teamă de ceea ce facem în vâltoarea iubirii noastre sau a neputințelor noastre în relațiile dintre noi. Suntem în mare păcat în fața lui Dumnezeu dacă credem că asta e tot, dacă nu-l vedem pe om întreg, adică cum îl vom vedea la Înviere. Deodată să te oprești să vezi: cum o să fie el, cum o să fie ea în ziua Învierii. Și totul se schimbă atunci, chiar dacă acum nu vrea să audă de Înviere.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 106-108)