top of page

PENSIONARII DIN AGNITA AU PETRCUT DE ZIUA LOR


Peste 130 de pensionari din Agnita s-au întâlnit la restaurantul ”Grădina de vară” pentru a sărbătorii împreună ”Ziua pensionarului”. Cei prezenți la această întâlnire fac parte din Asociația Casa Seniorilor și a devenit o tradiție ca să petreacă împreună ziua dedicată lor.

Ziua de 1 octombrie a fost hotărâtă ca Zi Internațională a Persoanelor Vârstnice prin rezoluția ONU din 14 decembrie 1990, care a fost adoptată și de România și sărbătorită începând cu anul 1991.

În Agnita această zi a fost sărbătorită începând cu anul 2006 , de organizarea ei ocupându-se Primarul orașului. După darea în folosință a Casei Seniorilor, în 2008, beneficiarii acestei instituții au înființat asociația cu același nume, prin care se organizează foarte multe activități pentru membrii ei, Ziua Pensionarului fiind una foarte importantă.

Sărbătoarea de la restaurant a început cu o rugăciune și o binecuvântare rostite de părintele Nicolae Mărginean, membru al acestei asociații.

Ca de fiecare data Comitetul Director a înmânat diplome și premii persoanelor care în acest an au împlinit vârsta de 70 de ani și familiilor care a petrecut 50 de ani împreună. În mod deosebit au fost felicitate doamnele Avram Paraschiva care a împlinit 80 de ani și Szakacs Emilia pentru frumoasa vârstă de 90 de ani.

Cei sărbătoriți s-au bucurat și de un minunat spectacol folcloric susținut de soliști și dansatori de la Casa de Cultură ”Ilarion Cocișiu”, pregătiți și conduși de profesorii Doina Părău și Ioan Sârbu. Un buchet de cântece le-a fost oferit de îndrăgita solistă Ioana Bogdan și de mai tinerele Teodora Sasu, Socol Diana, Anca Maya, Maria Gherghel, Edith Todor, Maria Lăstun, Paula Moldovan și Denisa Roman.

Insuflețiți de spectacol și de ritmurile muzicii populare, câțiva tineri pensionari, au răspuns îndemnurilor inimii și s-au prins în joc.

De reușita unei seri frumoase se fac vinovați membrii Comitetului Director: Barbu Ana, Bărdaș Maria, Cioca Marcela, Naicu Stelian și președintele Efta Dorul.

I.Bârsan


Categorii
No tags yet.
Ediţia curentă
bottom of page