La început de Nou An Bisericesc, o prea blândă şi prea-cuminte poezie- priceasnă
Asemănătoare unei sfinte şi ispăşitoare rugăciuni! Auzită nu mai ştiu nici unde şi nici când anume. Oricum, se prea poate să fi fost gândită, spusă sau scrisă de un autor necunoscut. Cel care ar fi putut fi un vrednic plugar sau o destoinică ţărancă româncă; un dascăl de ţară sau o măicuţă stareţă de schit monahal; un păstor de vite sau un cioban-oier; un blând preot într-o cuminte biserică de sat sau un îngândurat pădurar; un om bătrân şi trist sau un tânăr optimist; un bărbat destoinic sau o bunicuţă iubitoare a copiilor copiilor săi! Aşadar, n-am decât să le mulţumesc tuturor pentru această patriotică, dulce şi Dumnezeiască visare în meşteşugite versuri!
„Doamne, Prea Sfinte Doamne, care-ai creat Pământul/Şi Muntele şi Marea, şi Soarele şi Vântul/Acum când nu ştiu încă ce zile-mi mai rămân/Dă-mi, Doamne, iar mândria că m-am născut ROMÂN!/Nu-ţi cer nici bogăţie, nici glorie, nici avere,/Pământuri, acareturi sau slavă şi putere./Un singur lucru, Doamne, îmi este de ajuns:/Să am fericirea să mor cu fruntea sus!/De ce-ai lăsat Tu, Doamne, acest popor blajin/Ce te-a slăvit de-a pururi cu cuget de creştin/Ce ţi-a’nchinat biserici în fiecare sat/ S’ajungă azi să umble cu capul aplecat?/Când astăzi totul se vinde şi cumpără pe bani,/ Când Ţara e condusă de hoţi şi şarlatani,/Ascultă, Doamne Sfinte şi ultima mea rugă:/Fă, Doamne-n Ţara asta să fiu stăpân, nu slugă!/Dă-mi, Doamne, iar tăria să lupt cu toţi duşmanii/Ce cred că sunt puternici fiindc’au furat toţi banii./Când conştiinţa tace în Ţara Românească,/ Dă, Doamne, ca poporul din somn să se trezească!”.
Aşadar, rogu-te pe tine cititorule să ţii minte şi să iei aminte la înţelepciunile şi la îndemnurile acestei cântări de prea temute vremi şi vremuri! Cuvinte pline de mult dor şi jele; de deznădejde şi întristare; de încredere şi îmbărbătare! Iar de vei vrea şi putea, povesteşte-o şi altor români adevăraţi ca tine! Ba chiar dă-o mai departe, să călătorească pe aripile nevăzute ale vântului în toată Marea Românie Mare! Şi încă ceva: ce-ar fi fost să fi avut acest gând-îndemn în chiar ziua cea mai nimerită a unui astfel de demers patriotic: cea de vineri, 1 septembrie 2017! Atunci când, în faţa altarelor sfintelor biserici, românii ortodocşi şi cei greco-catolici au mulţumit lui Dumnezeu că i-au ajutat ca din nou să treacă cu bine pragul nevăzut al Noului An Bisericesc!
Notă: Îşi asumă răspunderea presupusului plagiat poetic, Ioan Vulcan-Agniţeanul!
