Niketiană toamnă
A venit toamna …
Acopere-ne, Doamne, inimile cu ceva …
Cu umbra unui pom de Crăciun
plin cu mere şi nuci şi turte de halva …
Sau cu câteva pene strălucitoare dintr-o coadă de stea …
Cu cămaşa ta, Doamne, însângerată şi trasă la sorţi,
aşa cum ne-am tras şi noi destinul votând ca nişte proşti,
nu odată, nu a doua oară, ci din greşeală în greşeală,
din sminteală în sminteală până la catastrofa finală …
Sau mai bine cu umbra Ta,
lumină din lumină, puritate de nea …
să putem uita pe zâmbărețul cu gura la urechi
un bolșevic sadea cu obiceiuri vechi,
de „Țapul” democraților creștini
cocoș peste ograda plină de găini,
de cel ce într-o zi ,,să trăiţi bine” - a zis –
că de nu, vă ia mama dracului
şi o să vă dea Domnul ce v-am promis
la Judecata de Apoi de la sfârşitul veacului ...
Sau sasu nost`, presedintele lucrului bine făcut,
lucru care-i mort înainte de-a se fi născut!
A venit, a venit toamna…
Cu toţii ne temem, ne temem uneori,
că o să ne crească aripi ascuţite şi negre de ciori,
până în vârf de Carpaţi şi până la nori,
luându-ne zborul din grădina carpatină
spre alte zări cu mai multă lumină,
aşa, ca nişte păsări migratoare,
peste alte ţinuturi cu alte popoare ...
ca să ne ascundem într-un ochi străin,
cât un ort străbun, cât o frunză de pelin ...
Atunci ne vom apropia de pietre şi… mucles,
atâta timp cât ştim că nu avem de ales ...
Poate că vom avea vreo şansă,
când vom cădea într-o mega transă,
și…într-un moment de inspiraţie
transfiguraţi de o subită și subtilă revelaţie
ne-om așeza lângă pietrele care tac,
descoperind că sfântul este sfânt, dracul drac,
hoţul este hoţ şi demnul e demn,
că minciuna ar trebui să aibe, picioare de lemn,
că promisiunile aleşilor făcute odinioară cu carul
să nu se mai ducă pe apa sâmbetei cu amaru ...
Şi să luăm toate cuvintele mincinoase
să le punem, în loc de ierburi, în faţă la coase
și toate neîmplinirile noastre la un loc
cu toate impozitele şi taxele lui Boc
ale lui Ponta, micul Titulescu…
ale nu mai știu care icsulescu
cei ceconduc vremelnic guvernul, ei capii
ce se schimbă-ntre ei mai ceva ca ciorapii…
A venit, a venit toamna…
Veniți să şuierăm luna portocalie,
cea roșie, cea galbenă, cea mov, cea albastră
cea verde, cea albă și mare căt o colastră
cât o mămăligă cu pelagră pe o farfurie,
răsărind, una cu lumină vie, fără venin
ca să ne vindece de prostie
şi să nu mai stăm la Pontul Euxin
cu gura pungă, mută și cusută
ca proştii ce vin să vadă flota dispărută,
țara ruinată și vândută
cu ochii în lacrimi paralizaţi de frică...
În sfârşit, poate vom răsări alta
și o vom preface, acum în al noulea ceas,
cu mintea românului de pe urmă
care s-a-ntors la credința în neamul de-acas`,
un nou păstor pentru această turmă! ...
A venit, a venit Toamna ...
să-şi numere bobocii ?...
Sărmana ! ...
