Țachi

E cetățeanul de onoare al Agniții

Ce-și duce miezul beznelor în mâini,

Bătut cu pietre, zice că sunt pâini

Când se rup în bucăți meteoriții

Neobosit își duce crucea umilinții

Ascunzându-se de oamenii răi și de câini,

Cu diademă de fluturi în jurul frunții

Pare-un călător scăpat dintre furtuni

Cu capul răstignit pe crucea minții

Adoarme-n parc și stele-i fac cununi

Că-i patriarhul unor zei nebuni

Și îl veghează îngerii și sfinții

Stă în palate din cucută și hirean

Călărind o Rosinantă, pur sânge hârtibăcean!

Agnita, 20 mai 1970