POEZIE

ACASĂ

e Frumusețea din gândul de finețe a firii

descoperită de dragostea din dorul

inimii căzute pe creasta luminii –

hotar de poezie și har de preamărire

e Dumnezeu căzut în noi Ființă

e Cetatea din care ne naștem

și pentru care respirăm credință

e margine de ceruri și chip de îngerească

Patrie. E Alba. E Acasă.

VALEA INIMII MELE

Toamna e răzbunarea verii pe frunze.

Pe Valea mea curge lacrimă de dor.

Sunt munții – coroane de Lumină.

Sunt lacuri – aburi albind drumul dimineții.

Sunt iubiri – doruri de inimi triste căzute în cer îngeri.