Editorial

Nu întotdeauna reușești, în cele câteva rânduri ale unui articol, să transmiți toate informațiile pe care dorești să le primească cititorul. Uneori trebuie să continui cu un alt articol, mai ales când consideri că informația transmisă este insuficientă sau incompletă.

Personal nu cred că asta se aplică unui editorial. În opinia mea rostul editorialului este să formeze opinii și să indice direcții de gândire, să evidențieze activități sau evenimente ce pot influența societatea și să le disece ca la o autopsie, să pună întrebări, incomode dacă este cazul, și să găsească răspuns la ele. Consider că rostul unui editorial este să comenteze nu să informeze.

În discuțiile ulterioare editorialului de luna trecută mi s-a spus că nu ar fi reală afirmația privind faptul că în ultimii douăzeci de ani nu au existat bani de la buget pentru reabilitarea străzii respective. Fie și pentru faptul că în ultimii doi ani au fost prevăzute fonduri pentru reabilitare dar nu au fost folosite. Și, deși vorbim despre un editorial – în care comentam și nu un articol – în care informam precizez.

Da. Este adevărat că au fost prevăzute fonduri în ultimii doi ani. Prima dată anul trecut, prin mai. Cam cu o lună înaintea campaniei electorale pentru alegerea primarului. Dacă aș juca rolul primarului, ținând cont de faptul că peste două luni s-ar putea să nu mai fiu reales, nu știu dacă aș începe o activitate pe care s-ar putea să nu o termin. Și totuși activitatea a fost începută. Înainte de alegeri. În octombrie a fost primit proiectul final de la instituția proiectantului. S-au așteptat avizele de la ofertanții de servicii utilitare (gaz, curent, apă-canal etc.). Majoritatea au fost primite anul acesta până la sfârșitul lui iunie. Urmează organizarea licitației pentru lucrare. Între timp, prin luna mai anul acesta, au fost aprobate alte fonduri pentru reabilitare.

Vi se pare mult de anul trecut din mai? Luați în calcul faptul că primarul, în afară de atribuțiile obișnuite de primar, a trebuit să le suplinească și pe cele de viceprimar mai bine de jumătate de an. Și asta datorită ”activității” consiliului local. Aproape și-a dublat atribuțiile. Adăugați și lunile în care primarul a fost indisponibil datorită problemelor de sănătate așa cum, din nefericire, se întâmplă și acum. Socotiți și faptul că atribuțiile primarului nu pot fi delegate oricui și oricum. Mai ales cele legate de bani. Și, dacă le pui pe toate cap la cap, constați că în ultimul an s-a lucrat pentru reabilitarea străzii. Doar că ceva mai încet. Din motive obiective, aș spune eu.

Ca să poți arăta cu degetul către cineva, că ar fi vinovat de ceva, ar trebui să îl judeci întâi. Dar nu după aparențe, cum facem de obicei, ci după fapte. De aceea, pentru corectitudine, de secole vinovăția cuiva este stabilită cu mărturii, cu probe, cu informații relevante. Multe din aceste informații relevante, pentru situația în discuție, ar fi putut fi cerute la secretariatul primăriei. Pentru că ele nu sunt confidențiale ci publice. Ar fi fost suficientă o cerere scrisă, din partea oricărui cetățean, cu privire la stadiul lucrărilor iar răspunsul ar fi fost lămuritor și pentru alții. Întrebări cu privire la stadiul lucrărilor ar fi putut fi puse direct primarului, în orice ședință de consiliu local, de către consilieri.

Poate au fost sau poate n-au fost cereri adresate secretariatului Primăriei. Poate s-au pus sau poate nu s-au pus întrebări primarului din partea consilierilor. Dar, dacă lucrurile astea s-au făcut și a existat un răspuns, se pare că informația nu a mers mai departe către dumneavoastră. Pentru că, altfel, nu înțeleg de ce continuăm să judecăm după aparențe și să căutăm vinovați în loc, cum am mai spus, să căutăm soluții.

Mi se pare un lucru bun ca, după douăzeci de ani, să mai putem face haz de necaz pe tema reabilitării acestei străzi. Ce nu mi se pare bun este timpul pe care l-am pierdut așteptând autoritățile în loc să ne ajutăm singuri. Ce nu mi se pare bun este ușurința cu care arătăm cu degetul.

Cred că atunci când ”judecăm” pe cineva, mi s-ar părea firesc să punem în practică vorbele bătrânilor și să vedem întâi ”bârna din ochiul nostru” ca să putem măsura ”paiul din ochiul altuia”.

Și mai firesc mi s-ar părea, așa cum nouă nu ne place să fim ”judecați”, nici noi să nu-i ”judecăm” pe alții. Să-l acceptăm pe fiecare pentru ceea ce este în același mod în care ne acceptăm pe noi pentru ceea ce suntem.

Dar și mai firesc mi s-ar părea să vedem ce putem realiza noi înainte de a comenta, sau ironiza, realizările altora.