top of page

Stimaţi locuitori de pe Valea Hîrtibaciului !

Ştiţi dacă actul dumneavoastră de identitate se află în termen de valabilitate ?

Dacă nu, verificaţi data înscrisă în colţul din dreapta-jos al acestuia. Prin lege aveţi obligaţia de a vă prezenta, cu cel puţin 15 zile şi cel mult 180 de zile înainte de această dată, la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei în vederea preschimbării acestuia. Nu lăsaţi să treacă acest termen. Este posibil să aveţi nevoie de actul de identitate la medic, la bancă, la notar sau orice altă instituţie iar un act de identitate expirat nu vă este de folos.

Pentru a vă putea preschimba actul de identitate trebuie să aveţi asupra dumneavoastră:

  • actul de identitate vechi

  • certificatul de naştere în original şi copie xerox

  • actul cu care faceţi dovada spaţiului de locuit (contract de vânzare-cumpărare, contract de închiriere, certificat de moştenitor, adeverinţă de la primăria locului de domiciliu etc.)

şi, dacă este cazul, următoarele acte:

  • certificat de căsătorie în original şi copie xerox

  • sentinţă de divorţ rămasă definitivă şi irevocabilă în original şi copie xerox

  • certificatul de deces al soţului/soţiei în original şi copie xerox

  • certificatele de naştere ale copiilor care nu au încă 14 ani

Aţi căutat certificatele de naştere ale copiilor şi aţi constatat că au împlinit 14 ani şi nu au încă act de identitate ? Vă aşteptăm împreună cu aceştia pentru a-i pune în legalitate, cu cel mult 15 zile după împlinirea vârstei de 14 ani, conform legii.

Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei al oraşului Agnita funcţionează în sediul Poliţiei oraşului Agnita şi are următorul program cu publicul:

de luni până joi 09-15

vineri 09-12


Categorii
No tags yet.
Ediţia curentă
bottom of page