Casa

Cu inima-mi de cremene şi amnar

Mă-ntorc la casa în care m-am născut

Masa din odaie-i pristolul din altar

Din ambianţa sacră în care-am crescut.

Îl văd pe tata-n cioareci şi cămaşă

Strânsă pe mijloc c-un lat şerpar

Cum se apleacă ritualic peste masă

Şi taie mămăliga galbenă de har.

Pe muma, iute, ca o albină-n roi

Înfrigurată-n umblet, în cernite haine,

Lăsată de Dumnezeu, slujnică la noi,

Ca pe-o Precistă, căzută din icoane.

Cum ne pune-n blide laptele cretos

Alb, prea alb, de neagră bivoliţă

De parc-ar dansa un dans misterios

Dintr-un ritual plin de umilinţă.

Şi plâng, privind la ,,Cina cea de taină”

Transfigurat în taina unor vechi calende…

A început misterul în cosmogonică rană

Şi-l simt venind spre mine, însă, nu se vede!…