Când ţi se pare că Dumnezeu e departe

Când ţi se pare că Dumnezeu este departe „ Voi aștepta deci pe Domnul, Care își ascunde fața Sa de la mine și voi nădăjdui întru El” (Isaia 8,17). Dumnezeu este real, indiferent ce şi cum simţi.

Este uşor să te închini lui Dumnezeu când toate lucrurile îţi merg strună – când ai ce mânca, prieteni, familie, sănătate şi situaţii fericite. Dar când circumstanţele nu sunt totdeauna plăcute, cum te închini atunci lui Dumnezeu? Ce faci când simţi că Dumnezeu este la milioane de kilometri departe de tine?

Cel mai adânc nivel al închinării este a-L lăuda pe Dumnezeu în ciuda durerii, mulţumind lui Dumnezeu în timpul încercării, încrezându-te în El când eşti ispitit, dăruindu-te Lui în timpul suferinţei şi iubindu-L când îl simţi departe.

Prietenia este adesea testată prin despărţire şi tăcere; tu eşti despărţit datorită distanţei fizice ori imposibilităţii de comunicare. În prietenia ta cu Dumnezeu, tu nu te vei simţi totdeauna aproape de El. Un înțelept spunea că : „Orice relaţie implică timp al apropierii şi timp al depărtării, şi în relaţia cu Dumnezeu – are importanţă cât de intim eşti cu El, pendulul mişcându-se dintr-o parte în alta.” În vremuri grele închinarea devine dificilă.

Ca să se maturizeze prietenia ta, Dumnezeu o va testa cu perioade când te vei simţi separat – timp când simţi ca şi cum El te-a abandonat, ori te-a uitat. Îl simţi pe Dumnezeu la milioane de kilometri depărtare. În afară de Domnul Iisus, David probabil a avut cea mai apropiată relaţie cu Dumnezeu ca oricine altul. Lui, Dumnezeu i-a făcut plăcere să-l numească: „om după inima Lui”.

Totuşi chiar şi proorocul David în mod frecvent s-a plâns de absenţa aparentă a lui Dumnezeu: „Pentru ce, Doamne, stai departe? Pentru ce treci cu vederea la vreme de necaz? (Psalm 9,21), sau „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce mai părăsit? Departe sunt de mântuirea mea cuvintele greșelilor mele” (21,1), „Pentru ce m-ai lepădat?” (Psalm 42,2).

Desigur că în mod real Dumnezeu nu l-a părăsit pe David, şi El nu te va părăsi nici pe tine. El în repetate rânduri a promis: „Eu niciodată nu te voi părăsi şi nu te voi lăsa” (Deuteronom 31,8), însă Dumnezeu nu a promis „Tu întotdeauna vei simţi prezenţa Mea”. De fapt Dumnezeu admite că uneori îşi ascunde faţa de noi: „Cu adevărat Tu ești Dumnezeu ascuns, Dumnezeul lui Israel Cel izbăvitor” (Isaia 45,15). Sunt vremuri când El pare că nu acţionează în viaţa ta, dar el acționează când nici nu îți dai seama.

Fiecare creştin trece prin aşa ceva cel puţin o dată, şi de obicei de mai multe ori. Este dureros, şi tulburător, dar este absolut vital pentru dezvoltarea credinţei noastre. Ştiind, aceasta îi dădea nădejde lui Iov, când el nu a simţit prezenţa lui Dumnezeu în viaţa lui. El, Iov, a zis: „Căci iată, dacă o iau spre răsărit , El nu este acolo; dacă o iau spre apus, nu-L zăresc! L-am căutat spre miazănoapte și nu am dat de El, m-am întors către miazăzi și nici aici nu L-am văzut! Dar El cunoaște și umbletul meu și starea mea pe loc și dacă ar fi să mă treacă prin cuptor de foc, voi ieși din cuptor curat ca aurul” (Iov 23, 8-10).

Când îl simţi pe Dumnezeu distant, tu poate simţi că El este mânios pe tine, ori te disciplinează pentru vreun păcat. De fapt, păcatul ne deconectează de la intimitatea părtăşiei cu Dumnezeu. Noi întristăm Duhul Sfânt şi stingem părtăşia noastră cu El datorită nesupunerii, conflictului cu alţii, prea multă ocupaţie, prietenia cu lumea, şi alte păcate.

Dar adesea aceste simţiri ale abandonării sau înstrăinării de Dumnezeu nu au nimic de-a face cu păcatele. Este un test al credinţei – test care toţi trebuie să-l dăm. Vei continua să-L iubeşti, să te încrezi în El, să te supui Lui, şi să te închini lui Dumnezeu, chiar dacă nu simţim prezenţa Lui ori nu vezi evidenţe clare a lucrării Lui în viaţa ta?

Cea mai comună greşeală a creştinilor la închinare în zilele de azi, este căutarea experienţelor în locul căutării lui Dumnezeu. Ei se uită după simţiri, şi dacă se-ntâmplă ceva, trag concluzia că ei s-au închinat cu adevărat. Greşit! De fapt, Dumnezeu, uneori atenuează simţirile noastre ca să nu depindem de ele. Căutarea simţurilor, chiar simţurile apropierii de Iisus Hristos, nu este închinare.

Când tu eşti un copil în credinţă, Dumnezeu îţi dă foarte multe emoţii şi adesea răspunde la cele mai imaturi și egocentrice rugăciuni – ca să ştii că El există. Dar crescând în credinţă, El te va înţărca de aceste dependinţe. Omniprezenţa lui Dumnezeu şi manifestarea prezenţei Lui sunt două lucruri diferite. Prima este o realitate; a doua uneori este simţire.

Dumnezeu este prezent totdeauna, chiar atunci când tu nu eşti conştient de prezenţa Lui, şi prezenţa Lui este atât de profundă că nu poate fi măsurată doar prin emoţie. Da, El vrea ca tu să simţi prezenţa Lui, dar El este mai interesat ca tu să te încrezi în El chiar dacă tu nu îl simţi. Credinţa și nu simţurile sunt plăcute lui Dumnezeu.

Situaţiile care vor întări credinţa ta mai mult va fi în acele vremuri când viaţa se pare că se destramă şi Dumnezeu este de negăsit. Aceasta s-a întâmplat cu Iov. Într-o singură zi el a pierdut totul – familia sa, afacerile sale, sănătatea sa, şi tot ce a avut.

Cum îl lauzi pe Dumnezeu când nu înţelegi ce se întâmplă în viaţa ta şi Dumnezeu tace? Cum stai conectat în crize fără comunicare? Cum ţii ochii ţintă la Iisus când ai ochii plini de lacrimi? Faci ce a făcut Iov? Iov aruncându-se la pământ, s-a închinat, şi a zis: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele, şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat, şi Domnul a luat, – fie Numele Domnului binecuvântat!” (Iov 1, 20-21).

Spune-i lui Dumnezeu exact ce simţi. Varsă-ţi inima înaintea lui Dumnezeu. Descarcă fiecare emoţie pe care o simţi. Iov a făcut aceasta când a zis: „ Drept aceea nu voi pune strajă gurii mele, ci voi vorbi întru deznădejdea duhului meu și mă voi plânge întru amărăciunea inimii mele” (Iov 7,11). El a plâns când l-a simţit pe Dumnezeu departe: „Oh! Cum nu sunt ca în zilele puterii mele, când Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu” (Iov 29,4). Dumnezeu poate mânui îndoiala ta, mânia, frica, întristarea, confuzia şi întrebările tale.

Ştii tu că, admiţând „neajutorarea” din partea lui Dumnezeu şi încrezându-te totuşi în El, aceasta poate fi o mărturisire puternică, de credinţă?

Concentrează-te la cine este Dumnezeu – la natura Lui neschimbătoare. În afara circumstanţelor şi felului cum te simţi, recunoaşte că Dumnezeu are un caracter neschimbător. Aminteşte-ţi că ştii adevărul etern despre Dumnezeu: El este bun, El mă iubeşte, El e cu mine, El ştie prin ce trec, El are grijă, El are un plan bun cu viaţa mea.

Când viaţa i se desfăcea în bucăţi şi Dumnezeu tăcea, Iov a găsit totuşi motive pentru care să-L poată lăuda pe Dumnezeu:

- Că El este bun şi plin de iubire: „mi-ai dat viață, și bunăvoinţa Ta şi purtarea Ta de grijă au ținut vie suflarea mea” (Iov10,12)

- Că El este atotputernic: „Ştiu că poţi să faci orice și că nu este nici un gând care să nu ajungă pentru tine faptă” (Iov 42,2). Dumnezeu face lucruri mari pe care noi nu le înţelegem. Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge, căci este mare în tărie, dar dreptul şi dreptatea deplină, El nu le frânge.

- Că El observă fiecare detaliu al vieţii mele: „El cunoaște și umbletul meu și starea mea pe loc și dacă ar fi să mă treacă prin cuptor de foc, voi ieși din cuptor curat ca aurul” (Iov 23,10). „N-a cunoscut Dumnezeu căile mele? Nu mi-a numărat El toţi paşii mei?” (Iov 31,4)

- Că El deţine controlul: „Cine L-a însărcinat să cârmuiască pământul? Cine I-a dat în grijă această lume întreagă? (Iov 34,13)

- Că El are un plan cu viaţa mea: „El Îşi va împlini dar planurile faţă de mine, şi va mai face şi multe altele„ (Iov 23,14)

- Că El mă va salva: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că El în ziua ce de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă”(Iov 19,25).

Încrede-te în Dumnezeu – El îşi ţine promisiunile. În timpurile de uscăciune spirituală, tu trebuie ca, în răbdare să te bazezi pe promisiunile lui Dumnezeu, şi nu pe emoţiile tale, şi să realizezi că El te duce la un nivel adânc al maturităţii. Deci, nu fi îngrijorat de grijuri. Circumstanţele nu pot schimba caracterul lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu este plin de putere; El rămâne de partea ta, chiar dacă tu nu-L simţi. În absenţa pe care o confirmau circumstanţele, Iov s-a agăţat de Cuvântul lui Dumnezeu. El a zis: „De la porunca buzelor Sale nu m-am depărtat, la sânul meu am ținut ascunse cuvintele gurii Sale” (Iov 23,12).

Încrederea aceasta în Cuvântul lui Dumnezeu a cauzat rămânerea lui Iov credincios, chiar când nimic nu făcea sens. Credinţa lui a fost puternică în mijlocul durerii: „ Dacă o fi să mă ucidă, nu voi tremura, dar voi descurca în fața Sa firele pricinei mele, și chiar aceasta îmi va fi mie izbândă, fiindcă un nelegiuit nu se înfățișează înaintea lui” (Iov 13, 15-16)

Când tu te simţi abandonat de Dumnezeu, încearcă și continuă să te încrezi în El în ciuda simţirilor tale, închină-te Lui din străfundul inimii tale. Aminteşte-ţi ce a făcut deja Dumnezeu pentru tine. Dacă Dumnezeu nu ar mai face nimic altceva pentru tine, El ar merita lauda ta continuă pentru tot restul vieţii tale pentru ceea ce Iisus a făcut pentru tine la cruce. Fiul lui Dumnezeu a murit pentru tine! Acesta este cea mai mare raţiune a închinării.

Din păcate, noi uităm, detaliu crud al agoniei sacrificiului lui Dumnezeu, făcut pentru noi. Familiaritatea dă naştere la automulţumire. Chiar înainte de crucificarea Lui, Fiul lui Dumnezeu a fost dezbrăcat de hainele Lui, bătut încât a ajuns de nerecunoscut, L-au biciuit, L-au sfidat, L-au chinuit şi asuprit, L-au încoronat cu spini, şi L-au scuipat cu dispreţ. Abuzat şi ridiculizat de oameni fără milă, El a fost tratat mai rău ca un animal.

Aproape inconştient după ce a pierdut mult sânge, a fost forţat să-şi ducă crucea grea, pe dealul Golgotei, a fost ţintuit, a fost lăsat să moară lent, şi torturat în agonia morţii prin crucificare. Când sângele Lui se scurgea, ucigaşii plini de furie, stăteau şi-l insultau, bătându-şi joc de durerea Lui şi provocându-L să le demonstreze că El este Dumnezeu.

Apoi, aşa cum Iisus a luat toate păcatele omenirii şi s-a încărcat cu ele, Dumnezeu „şi-a întors privirea” de la acest ameninţător moment, şi Iisus a strigat în totală disperare: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce Tu M-ai părăsit?”. Iisus s-ar fi putut salva pe Sine însuşi – dar atunci El nu te putea salva pe tine.

Cuvintele nu pot descrie întunecimea acelui moment. De ce Dumnezeu a îngăduit şi a îndurat aşa tratament îngrozitor şi grav? De ce? Pentru ca tu să ai şansa să nu petreci eternitatea în iad, şi să împărtăşească cu tine gloria pentru veşnicie! Scriptura spune: „Căci pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu” (2 Corinteni 5,21)

Iisus a renunţat la toate lucrurile ca tu să poţi avea toate lucrurile. El a murit ca tu să poţi avea viaţă veşnică. Acest lucru singur merită din partea ta laudă şi mulţumire continuă. Niciodată tu n-ar trebui să te mai întrebi pentru ce să-I fii mulţumitor.

Preot Ioan Popescu

Parohia Noiștat