Campania „Sănătate pentru sate”a ajuns la Cașolț, județul Sibiu
Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de asistență socială, a organizat luni, 22 mai, în parteneriat cu Asociația „Filantropia Ortodoxă” Sibiu și Societatea de Cruce Roșie, filiala Sibiu, o nouă activitate în cadrul Proiectului ”Sănătate pentru Sate”. Activitate a avut loc în localitatea Cașolț, Protopopiatul Agnita, județul Sibiu. În cadrul acestei acțiuni, un grup de medici rezidenți și studenți ai Facultății de Medicină din cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu au oferit consultații gratuite la peste 40 de persoane: verificarea parametrilor arteriali, testarea glicemiei, a glucozei și a hemoglobinei. Totodată s-au oferit informații cu caracter de prevenție cu privire la evitarea elementelor care pot duce la degradarea stării sănătății.
Programul ”Sănătate pentru Sate” Sibiu a început prin parteneriatul încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății în 3 septembrie 2015 și produce efecte sociale și medicale pozitive, în folosul comunității. Activitatea medicală din cadrul acestui proiect este susținută de persoane voluntare, precum medici, asistenți medicali sau personal auxiliar, sub forma unei „caravane” medicale mobile.
Prin acest program se dorește facilitarea asistenței medicale pentru persoanele din mediul rural și din localitățile izolate, prin activități de depistare a bolilor care se constituie ca prime cauze de deces în țara noastră. Aceste activități de tip caravană se desfășoară pe bază de voluntariat și urmăresc creșterea gradului de conștientizare și implicare în acțiuni de prevenire și combatere a practicilor care dăunează sănătății.
www.mitropolia-ardealului.ro