top of page

Sărbătoare de praznicul Pogorârii Sfântului Duh la parohiile Retiş şi Ţeline

Taina Sfântului Maslu este lucrarea sfântă săvârșită în numele Sfintei Treimi, de către preoții Bisericii, prin care se împărtășește credinciosului bolnav harul nevăzut al tămăduirii sau ușurării suferințelor trupești, întărirea su­fletească şi iertarea păcatelor. Partea văzută constă din ungerea cu untdelemn sfințit, după ce s-a invocat prin rugăciuni speciale mila lui Dumnezeu prin puterea Sfântului Duh asupra celui bolnav.

În data de 4 Iunie 2017 (Duminica Pogorârii Duhului Sfânt) la Parohia Țeline și respectiv 5 Iunie 2017(Praznicul Sfintei Treimi) la Parohia Retiș, Protopopiatul Agnita a avut loc săvârşirea Tainei Sfântului Maslu de obște, zi de mare sărbătoare pentru toţi locuitorii acestor localităţi. La această slujbă i-au fost alături părintelui paroh Pr. Dănilă Petru Cosmin, P.C. Preot Protopop Naicu Mihai- parohia Agnita I, Pr. Scutea Ioan, Pr. Gârbacea Teofil –parohia Iacobeni, Pr. Marius Rebegel –parohia Ruja, Pr. Ciprian Constantin – parohia Netus, Pr. Ioan Popescu – parohia Noiștat, Pr. Dolea Aurel – parohia Stejărișu, Pr. Țânț Florin – parohia Brădeni şi Pr. Robu Zamfir Florin-Dumitru- parohia Movile.

Cuvântul de învățătura în ziua Pogorârii Sfântului Duh la parohia Țeline a fost ținut de părintele Ioan Popescu de la Parohia Noiștat care a evidențiat însușirile și lucrarea Sfântului Duh pentru mântuirea noastră în colaborare cu persoanele Sfintei Treimi – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, iar a doua zi cuvântul de învățătură în ziua praznicului Sfintei Treimi a fost rostit de părintele Marius Rebegel de la Parohia Ruja. Părintele paroh a mulţumit tuturor celor prezenţi apoi a urmat o agapă creştină la care au participat alături de preoţii invitaţi membrii consiliilor parohiale.

Preot Dănilă Petru Cosmin

Parohia Retiş


Categorii
No tags yet.
Ediţia curentă
bottom of page