POEZIE

Din volumul ”Cântarea Cântărilor”

De Ioan Glogor Stopiță

Tu, care locuieşti în grădini, nişte

prieteni îşi pleacă urechea la glasul

tău: fă-mă să-l aud!

(CC 8,13)

O, Poezie, plină de sentiment şi avânt

Mă sfârteci prin lăncii ascuţite de cant

Prins fără scăpare în plasele tale vâscoase

Să mă uşti, să-mi storci măduva din oase;

Cu iadul cărnii tale de pulpe încinse

M-ai atras în patimi de păcate aprinse

De trec acum somnambul prin crude abatoare

Arzând în vârtejuri şi deochiuri lunare

Să iau cuminecătura păcatului deplină

Din amfora gurii tale de hetairă păgână

Şi-n ghiara desfrâului crud, animalic,

Să fiu un păcătos sardanapalic

Ce se visează incognito ca un arhimandrit

Cu preotese vestale ce-l fac fericit…