top of page

Berzele albe ale Cerului au revenit pe la cuiburile lor româneşti!


Obosite de lungile, înaltele şi anevoioasele drumuri ale văzduhului, frumoasele şi cuminţile păsări migratoare mai poartă încă în aripile lor dogoarea arzătoare a dunelor de nisip şi a întinselor savane din îndepărtatele ţări africane şi asiatice, în vreme ce ţinuturile româneşti le-au întâmpinat cu o neaşteptat de întârziată şi de friguroasă primăvară...

Câteva curiozităţi, referitoare la înapoierea, pe meleagrile natale, a Berzelor Albe:

Cele mature au revenit nu singure, ci însoţite de puii scoşi din ouăle primăverii şi verii anului trecut; Cum aceştia încă nu au împlinit vârsta de un an, părinţii încearcă să-i ajute să îşi clădească propriul lor lăcaş de odihnă şi cuibărire, de preferinţă cât mai apropiat de al lor, părinţii nelăsându-şi „copiii” (puii) în voia soartei. Şi invers; De acolo, de sus, din vechiul lor cuib, peste numai trei luni de zile vor afla dacă sunt sau nu bunici, iar de o fi nevoie îi vor sprijini pe tinerii părinţi, dându-le o mână de ajutor şi sfaturi bune de urmat; Lucrurile sunt astfel rânduite ca, de obicei, în fiecare cuib să sălăşluiască un bărbătuş şi o femelă, căsnicia lor urmând să dureze tot restul vieţii, la berze neexistând nici certuri în familie, nici lungi plecări şi reveniri, nici dureroase despărţiri, nici divorţuri cu avocaţi, martori şi judecători şi nici litigii pentru împărţirea averilor şi stabilirea custodiei copiilor!

Ca urmare, stau şi mă întreb: cine şi când le-a învăţat pe aceste Dumnezeieşti păsări călătoare ale cerului că numai şi numai astfel se poate întemeia o familie adevărată şi stabilă, care să contribuie la perpetuarea speciei.?! Aşadar, chiar şi aparenta banala lume a Berzelor Albe ne dă nouă, oamenilor, o pilduitoare şi emoţionantă lecţie de ceea ce înseamnă trăinicia unei familii.! În sensul că împreună aduc pui pe lume, le dau viaţă, educaţie şi probabil şi un nume!

NOTĂ: În ţinuturile transilvane, cele mai numeroase şi viguroase colonii stabile de „Berze albe ale Cerului” (cioconia cioconia) se află în satele situate de o parte şi de alta a cursului mijlociu al râului Mureş, între Târgu Mureş, Dumbrăvioara şi Reghin; pe râul Cibin, între hotarele comunelor Poplaca, Cristian, Orlat şi Gura Râului; pe Oltul Superior în zona Sânsimion-Tuşnad Sat, iar în lunca mijlocie a aceluiaş râu între Sărata, Colun, Scoreiu, Săcădate şi Glâmboaca. Cu precizarea că în Cristianul Mărginimii Sibiului ornitologii au amenajat cel dintâi „Sanatoriu medical românesc”, destinat îngrijirii păsărilor migratoare bolnave sau accidentate, în vreme ce o cameră electronică de luat vederi filmează şi retransmite prin satelit secvenţe din viaţa cotidiană a unei familii de berze. Întreaga grijă părintească de bunătate şi iubire venind din mărinimia sufletească a ecologistei Miruna Gritu.

Ioan Vulcan-Agnițeanul


Categorii
No tags yet.
Ediţia curentă
bottom of page