top of page

De la Poliție …

  • Varga C.
  • Mar 31, 2017
  • 4 min read

Felul în care ne trăim viața depinde de noi dar felul în care o părăsim nu ar trebui să depindă de noi sau de alte persoane. Și totuși astfel de lucruri se întâmplă. O astfel de decizie legată de persoana sa a luat și F.I. din Vecerd. Acesta, cunoscut consumator de băuturi alcoolice, a declarat de mai multe ori că se va sinucide. A făcut această afirmație și în fața soției și copilului cu o seară înainte ca trupul neînsuflețit să-i fie descoperit în fântâna gospodăriei. Pe corpul său nu au fost descoperite urme de violență care să conducă la o altă ipoteză decât sinuciderea dar ultimul cuvânt îl vor avea specialiștii de la Serviciul de Medicină Legală Sibiu.

Tot specialiștii de la Serviciul de Medicină Legală Sibiu vor fi cei care vor declara cauza morții pentru alte două persoane găsite decedate la domiciliu. Este vorba de Faur Elena de 66 de ani din Apoș, pe care lucrătorii SMURD nu au mai reușit să o resusciteze în ciuda manevrelor efectuate; și de Herciu Maria de 48 de ani din Mihăileni, persoană cu istoric medical de astm cronic. Nici una dintre persoanele decedate nu prezenta urme de violență.

Cine este de vină atunci când o copilă pleacă voluntar de acasă urmând un bărbat mai în vârstă ca ea? Pentru polițiști nu contează. Datoria lor este să o caute, să o găsească și să o reîncredințeze părinților așa cum au făcut în cazul lui M.A.M. de 14 ani din Nocrich. Și nu a fost prima dată. Dar dacă un astfel de copil decide să-și ia viața în propriile mâini și să renunțe la siguranța (sau nesiguranța) căminului părintesc, din nefericire nu putem face prea multe. Va fi readus în sânul familiei, de fiecare dată când pleacă, până la împlinirea vârstei de18 ani. Dar … după aceea?

Încercăm să ne educăm copii pentru a evita situații ca cele de mai sus și pentru a-i pregăti pentru ce le va aduce viitorul iar școala este un element cheie. Însă unii dascăli cred că în educație se poate folosi violența nejustificată și agresivitatea. La Hosman, C.A. de 51 de ani din Sibiu, profesor la școala din localitate, l-a agresat pe minorul B.R. și l-a trimis acasă din timpul orelor de curs. Poliția s-a sesizat în acest caz după ce mama minorului a depus plângere penală.

În perioada ce a trecut polițiștii din Agnita au reușit - prin activități specifice - să identifice, să rețină și să depună în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu un număr de două persoane pe numele cărora existau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Luscă Tiberiu de 29 de ani din Agnita a fost condamnat la executarea unei pedepse cu închisoarea pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a avea permis de conducere și, tot din Agnita, a fost reținut Radu Mihai de 24 de ani în baza unui mandat european de arestare emis de Germania.

Se pare că activitatea preventivă, efectuată de polițiștii de la circulație, nu prea e luată în seamă. Nu ne putem explica altfel cazurile de încălcare a Codului Rutier descoperite în activitățile de control desfășurate pe drumurile publice. Conducere sub influența alcoolului – M.M.L. de 35 de ani din Ruja 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, B.M. de 32 de ani din Hosman 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, V.L.V. de 27 de ani din Dealu Frumos 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat și T.N. de 40 de ani din Fofeldea; conducerea unor autovehicule neînmatriculate sau cu autorizația expirată – C.E.V. de 29 de ani din Brădeni, P.C. de 28 de ani din Merghindeal, M.M.T. de 39 de ani din Dealu-Frumos, E.I.O. de 23 ani din Retiș, R.A. din Germania aflat temporar în Richiș și care montase numerele de înmatriculare ale unui alt vehicul; ori fără să posede permis de conducere – P.A.N. de 25 de ani din Agnita, G.R. de 40 de ani din Ruja, E.I.O. de 23 de ani din Retiș și P.A. de 45 de ani din Toarcla.

Câteodată, cei care se știu cu musca pe căciulă, încearcă să scape de aceste controale Așa cum s-a întâmplat la Nocrich unde polițiștii au pornit în urmărirea unui autoturism al cărui șofer a refuzat să oprească la semnalul agentului de poliție. Autoturismul a fost găsit abandonat pe câmp iar ulterior a fost găsit și B.F.N. de 24 de ani din Roșia, cel care l-a condus. În urma verificărilor ulterioare s-a constatat că numitul B.F.N. nu poseda permis de conducere.

Chiar dacă nu sunt controlați dar încalcă regulile, accidentele devin o urmare firească. CT de 63 de ani din Agnita nu a respectat distanța de siguranță dintre vehicule și a lovit o autoutilitară care transporta persoane. În urma coliziunii un pasager aflat în autoutilitară a căzut și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Un număr de 12 oi au fost victimele alcoolului. Nu … nu ele sunt cele care au băut. Ele sunt cele care au murit pentru că a băut S.T. de 41 de ani din Agnita. Acesta și-a condus autoturismul proprietate personală având o îmbibație alcoolică de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat iar pe raza localității Merghindeal a lovit o turmă de oi, turmă din care cele 12 sus-pomenite au ajuns materie primă mai repede decât era programat.

Din nefericire în ultima perioadă, la Alțîna, la Vecerd, la Merghindeal sau Fofeldea, polițiștii s-au confruntat cu o serie de furturi din imobile. Dacă majoritatea dintre ele erau imobile nelocuite de mai mult timp sau doar temporar locuite au fost și cazuri în care proprietarul era acasă. Valoarea bunurilor furate nu este foarte mare dar paguba rămâne.

Înainte de a încheia atragem vă atenția asupra incendiilor de vegetație. Incendierea voluntară a vegetației este o contravenție dar ea poate deveni o infracțiune atunci când incendiul se extinde la pădure sau, cum s-a întâmplat în extravilan la Agnita, la șura unui imobil.

Aflați în permanentă activitate, polițiștii de pe Valea Hîrtibaciului vă aduc aminte că sunt …

… Mereu alături de dumneavoastră!


 
 
 

Recent Posts

See All
Editorial

Unii dintre dumneavoastră, citind informările poliției, veți spune că poliția nu face altceva decât să facă controale rutiere toată ziua....

 
 
 
Categorii
Ediţia curentă
bottom of page