top of page

Preot nou la Movile

  • Writer: Hartibaciului Gazeta
    Hartibaciului Gazeta
  • Mar 26, 2017
  • 1 min read

Duminică 26 martie 2017 a fost zi de mare sărbătoare creştinească pentru locuitorii satului Movile, a fost ziua în care enoriaşii acestei parohii - pentru care biserica a fost mereu un punct de referinţă în viaţa lor spirituală - s-au bucurat de instalarea unui nou preot în parohia lor. În această Duminică, a IV-a din Postul Mare, în biserica din Movile a fost săvârșită Sfânta Taină a Maslului de către, părintele Naicu Mihai, protopopul Agnitei înconjurat de un sobor de preoţi în mijlocul cărora s-a aflat și părintele Robu Zamfir Florin-Dumitru – noul preot paroh.

La sfârșitul slujbei, părintele protopop Naicu Mihai l-a felicitat şi i-a înmânat tânărului preot, în mod simbolic, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi cheile bisericii. Felicitări i-au fost adresate și de către înaintaşul său preotul Toma Sebastian, de Vasile Cori primarul comunei Iacobeni, de membrii familiei sale și de toți cei prezenți.

Ne alăturăm celor care l-au felicitat şi-i urăm noului preot Robu Zamfir Florin-Dumitru multe împliniri în misiunea încredințată.

Redacția.


 
 
 

Comments


Categorii
Ediţia curentă
bottom of page