top of page

„Buna Vestire” este, la români, cea dintâi mare sărbătoare creştină a primăverii

De data aceasta consemnată, în Calendarul Anual al celor două biserici naţionale: ortodoxă şi greco-catolică, în ultima zi de sâmbătă a lunii martie. Deci, după patru zile de la echinocţiul astronomic al Primăverii (marţi, 21 martie). Iar „Buna Vestire” prefaţează alte câteva mari sărbători creştine ale primei părţi a anotimpului primăvăratic: Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile, duminică, 9 aprilie); Învierea Domnului (Sfintele Paşti, duminică, luni şi marţi, respectiv: 16, 17 şi 18 aprilie); Izvorul Tămăduirii (vineri, 21 aprilie) şi Sf. Mare Mc. Gheorghe, purtătorul de biruinţă (a doua duminică după Paşti, 23 aprilie). Va urma „luna lui Floral”, cu ale sale patru mari sărbători creştine, după cum urmează: Arătarea pe cer a semnului Sfintei Cruci în Ierusalim (duminică, 7 mai); Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena (duminică, 21 mai); Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor) şi A treia aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul, ambele în aceaşi zi de duminică, 25 mai.

Aşadar, „Buna Vestire” este nu numai prima mare sărbătoare creştină a primăverilor fiecărui an dar şi una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale românilor credincioşi, dovadă că este aleasă ca hram de pomenire şi cinstire pentru numeroase biserici, capele, troiţe, şcoli, spitale, cămine de bătrâni şi orfelinate. Şi nu întâmpolător, pentru că în frumosul ei nume întrezărim vestea bună transmisă de Dumnezeu neamului omenesc şi Fecioarei Maria, prin Arhanghelul Gavril, că Preafericita a fost aleasă ca din sânul Ei să se nască Mântuitorul. Iar această Minune avea să se petreacă, cu aproape două mii de ani în urmă, în casa Fecioarei Maria, din micul orăşel palestinian Gala Galilei.

Notă: De „Buna Vestire”, românii credincioşi ai Jinei Mărginimii Sibiului cinstesc sfântul hram de pomenire al celei mai vechi dintre bisericile ortodoxe ale satului, înălţată în anul 1795. Iar, potrivit obiceiului din bătrâni păstrat, mai înainte de a trece pragul acelei vechi şi frumoase biserici, credinciosul jinar aprinde feştila unei lumânări în tinda OSUARULUI, lăcaş sfânt de pomenire a tuturor morţilor locali, amenjat sub formă de Troiţă, încă din anul 1827, păstrător al picturilor a doi vestiţi zugravi din acele îndepărtate vremuri: Savu Poienaru şi fiul său Simion.

Sibiu, marţi, 21 martie 2017

Ioan Vulcan-Agniţeanul


Categorii
No tags yet.
Ediţia curentă
bottom of page