Postulate
Postulat 1
câteodată e bine să crezi
într-o poezie
necondiţionat
exact aşa cum faci cu aselenizarea
lui Armstrong
pentru că
nimeni în afară de poet
nu a văzut vreodată
cum arată
gândul acela
Postulat 2
reducerea la absurd
devine soluţia la modă
ce dracu’ mai contează ce a spus nietzsche
sau cioran
când, de fapt
iubirea este cea mai ironică
formă de privare de libertate
iar moartea este clona posibilului zâmbet
de după
Postulat 3
nu am iubit niciodată în felul ăsta
şi întotdeauna îmi este foarte frică
când lipseşte
termenul de comparaţie
Postulat 5
din păcate
nu răspunsurile dor
ci întrebările ce se-nmulţesc de fiecare dată
când
sufletul îţi cade pe jos
Postulat 6
nu vreau să spun că
marea iubire este toxică
ca de altfel
orice lucru unanim acceptat ca bun
pur şi simplu
cred că e mai bine să păstrezi iubirea
în damigenele mari din pivniţă
şi să tragi câte un gât din când în când
după câte o partidă reuşită de sex
Postulat 7
marea dragoste este doar în secunda aia
când se produce tremurul
apoi se descompune în compromisuri
ca o bucată de carne în Coca – Cola
în final
superbul nimic
cu ochii daţi peste cap
şi spălarea zilnică de creier
prin autosugestie
Postulat 8
cred în minciuni spuse frumos
cu nerv
şi totală detaşare de efect
cred şi în femei câteodată
dacă respectă clauza de
confidenţialitate
sunt momente în care cred şi în dumnezeu
din tot sufletul ăsta
de zic unii că are 21 de grame
îi urăsc pe falşii sinucigaşi
ce plâng complicat
îmi e frică la fel de mult cum îmi e foame
diferă doar soluţiile
şi limita