Editorial - Ianuarie 2017

A trecut o lună de la alegerile parlamentare și credeam că lucrurile vor intra în normal, că lucrurile se vor așeza așa cum trebuie și că vom merge mai departe, așa cum am făcut de fiecare dată când ne-am ales parlamentarii și guvernul.

Apoi mi-am adus aminte una din multele definiții ale normalității. Normalitatea reprezintă însușirea și trăirea în acord cu anumite norme, valori, reguli acceptate din punct de vedere social și transmise de la un individ la altul.

Adică normal este ceea ce consideră mulțimea, din care faci parte ca individ, că este normal.

Și am început să mă întreb dacă normalitatea pe care am trăit-o până acum era reală, dacă regulile sociale pe care le cunoșteam și aplicam erau corecte.

De mai bine de un sfert de secol trăim într-o democrație. Normele sociale democratice mi s-au părut întotdeauna firești iar aplicarea lor în politică mi s-au părut obligatorii, pentru ca societatea să se dezvolte și să evolueze iar eu ca individ să profit de această evoluție. Mi s-a părut normal ca societatea să își aleagă conducători reprezentativi, care își doresc să ne conducă pentru binele societății. Oameni care să fie oglinda fiecărui individ din societate. Să fie familiști, să aibă venituri care să-i permită să-și întrețină familia, să meargă în vacanță, să iasă cu prietenii, să fie onești, să-și facă datoria, să-și asume greșelile și să-și promoveze realizările, să-și dorească o societate și o lume mai bună, să trăiască mai bine… Să fie ca oricare dintre noi.

Avem legi care protejează acest mod de viață. Care ne permit să evoluăm ca societate și ca individ. Legi care marchează și îndepărtează dintre noi acei indivizi care refuză să se încadreze într-o astfel de normalitate. Indivizi pentru care justiția a decis că au încălcat regulile de normalitate ale societății și i-a pedepsit pentru asta. Indivizi care, în mod normal, ar trebui îndepărtați din societate.

Dintr-o dată, anul trecut, toate aceste reguli s-au răsturnat. A fost ales un primar care la acea vreme se afla în închisoare și am ales un partid al cărui conducător are o condamnare penală și care, foarte probabil, va mai avea una.

Poate nu vi se pare important. Dar gândiți-vă puțin. Dacă lucrez la o firmă și șeful meu este cunoscut ca și hoț, pe mine cum mă va considera lumea? Un om cinstit? Mai mult, dacă angajații sunt cei care și-au ales șeful iar el este un delicvent, noi, cei care l-am ales, ce fel de oameni suntem? Deci, ce fel de oameni putem fi noi, cei care ne-am ales ca primar un om care a încălcat regulile normale de a trăi în societate și se află în închisoare, condamnat pentru acest lucru? Suntem oameni cinstiți sau delicvenți, ca și el?

La alegerile parlamentare nu doar că am repetat gestul de la locale dar am extins situația la nivelul întregii țări. Avem un conducător de partid care nu doar că a fost condamnat pentru fapte împotriva societății, a țării pe care o conduce prin intermediul partidului, dar care – foarte important – dorește să schimbe legile și regulile sociale astfel încât ceea ce a făcut împotriva societății să devină normalitate. Cum credeți că suntem priviți de cei din afara granițelor? Ce fel de oameni suntem dacă ne alegem la conducere un partid al cărui conducător este un delincvent, conform normelor societății din care facem parte? Ce fel de oameni suntem dacă ni se pare firesc și acceptăm ca o asemenea persoană să aibă posibilitatea de a schimba lucrurile astfel încât hoția, necinstea, corupția, minciuna, înșelăciunea să devină normalitate iar cinstea, adevărul, bunătatea, corectitudinea să fie pedepsite?

Atunci când ne dăm votul cuiva o facem pentru că avem credința că ne reprezintă. Conform normalității actuale eu nu mă consider un delincvent astfel încât cei care ne conduc acum să mă reprezinte. Foarte probabil însă îi reprezintă pe cei care și-au dat votul, cei care au știut de la început ce fel de persoană propulsează la conducere.

Normalitatea actuală încearcă să ne protejeze societatea de conducerea unor dictatori, aristocrați sau profitori. Încearcă să ne dea șanse cât mai egale în viață, pentru fiecare dintre noi. În democrație putem avea controlul asupra vieților noastre și asupra normalității care ne protejează. Putem să-i sancționăm pe cei care încearcă să distrugă această normalitate. Dar într-o dictatură ce putem face?

Cei care sunt acum la putere au ajuns acolo legal, prin vot. Promovând schimbări majore, care afectează societatea, vor schimba și viața celor care i-au ales. Au primit un asemenea mandat din partea lor? Dacă nu, cei care i-au ales – mai mult decât ceilalți, au datoria morală de a-i sancționa și forța să facă ceea ce trebuie.

Eu nu îmi doresc o țară în care delicvența să fie normalitate. Voi?

Cătă V.