top of page

COLINDĂTORII AU VESTIT ÎN AGNITA MINUNEA NAŞTERII

Au trecut peste 2000 de ani de când îngerii a vestit în Viflaim Naşterea Domnului şi de atunci vestea umple de bucurie în fiecare an inimile creştinilor şi este dusă de colindători din casă în casă iar mai nou, din oraş în oraş.

Cu o săptămână înainte de marea sărbătoare, agniţenii au primit vestea minunată la Casa de Cultură, unde au venit cetele de colindători invitate la festivalul „E vremea colindelor”, organizat de Protopopiatul Agnita, Primăria şi Consiliul Local Agnita şi Casa de Cultură „Ilarion Cocişiu”.

Cuvântul de bunvenit la comemorarea „naşterii celui care a schimbat istoria lumii” a fost rostit de Protopopul Naicu Mihai care a salutat prezenţa spectatorilor şi le-a mulţumit celor veniţi să colinde.

Apoi prezentatoarea programului, îndrăgita solistă Ioana Bogdan a invitat pe scenă pe cei veniţi să aducă marea veste prin tradiţionalele colinde.

Au colindat elevii Colegiului AT Laurian şi ai Şcolii Gimnaziale GD Teutsch, pregătiţi de profesorii Florin Părău şi Florin Robu Zamfir şi colindătorii de la Şcoala din Bârghiş conduşi de prof. Doina Părău.

Frumoase colinzi maramureşene au fost bine interpretate de elevii şcolii din Coveş împreună cu preotul Andrei Iancu.

Grupul vocal „Flori de Garofiţă” din Mâneciu, condus de talentata solistă Alexandrina Cătălina Chiţimia-Ţigău a adus vestea Naşterii Domnului, cu o interpretare deosebită a unor colinzi prahovene.

Reprezentanţi de cinste ai tradiţionalelor colinzi hârtibăcene au fost grupul soliştilor vocali Ioana Bogdan, Florin Părău şi Florin Robu Zamfir precum şi ceata de colindători din Chirpăr condusă de primarul Feldeoiu Eugen.

Un moment deosebit în cadrul festivalului l-a constituit acordarea post – mortem, a titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului Agnita, profesorului Doru Paul Niţescu, dirijor al corului Sfântu Nicolae din Agnita. După ce membrii corului, dirijat de regretatul profesor, au urcat pe scenă, a fost păstrat un moment de reculegere , urmat de un laudatio prezentat cu multă şi firească emoţie de profesoara Ioana Varga.

Emoţiile celor prezenţi au atins cote maxime când cunoscutul reporter Ioan Vulcan- Agniţeanu, a prezentat o înregistrare pentru radio cu învăţătorul Nicolae Niţescu şi fiul acestuia, muzicianul Doru Paul Niţescu, vorbind apoi despre cel care i-a fost bun învăţător la şcoala din Agnita şi despre cel care a dus faima oraşului nu numai în România ci şi în Franţa, Olanda, Austria, Ungaria, ţări prin care corul Sfântu Nicolae a reprezentat cu cinste ţara şi oraşul natal.

Consilierul Horia Silivestru, Preşedintele Comisiei de Cultură al Consiliului Local Agnita, a citit hotărârea Consiliului Local prin care se acordă, post-mortem, titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului, profesorului Doru Paul Niţescu şi l-a invitat pe prof. Horia Niţescu, nepotul regretatului dirijor pentru a-i înmâna diploma.

În continuare corul Sfântu Nicolae, dirijat de prof. Florin Robu Zamfir a interpretat o suită de colinzi, învăţate cu cel care le-a fost călăuză muzicală timp de un sfert de veac.

Atmosfera emoţională a marii sărbători a atins cote deosebite când pe scenă a intrat Corul Monahilor de la Mănăstirea Sighişoara, condus de Părintele Stareţ Arhimandrit Ghelasie Ţepeş. Voci deosebite şi o interpretare perfectă a unui înălţător repertoriu de colinde, au completat o seară de înaltă trăire spirituală binevenită în pragul comemorării Naşterii Domnului Isus în coliba păstorească.

Sărbătoarea din Casa de Cultură din Agnita a fost încheiată cu un frumos cuvânt de învăţătură şi o binecuvântare dăruită de Părintele Stareţ de la mănăstirea din Sighişoara, Arhimandritul Ghelasie Ţepeş.

Acest eveniment a avut loc cu sprijinul financiar al d-nei Mihaela Curcean, al firmelor Nixon SRL şi Grădina de Vară şi a fost împodobit de talentatul designer Arpad Lorinczi.

I. Bârsan


Categorii
No tags yet.
Ediţia curentă
bottom of page