Toamnă ursuză

Parcurg cu gândul o filă de poveste a unei toamne triste şi ursuze, pășind cu grijă printre frunze veştede, ce-aleile-au acoperit.

Nu mai e nimeni pe aleile pustii, sunt singură, doar cu gândurile mele, e rece, pe cer e luna şi câteva stele, în rest, e linişte şi totu-nmărmurit.

Privesc printre copacii desfrunziți, în mine persistând trecuta vară, au apărut şi doi îndrăgostiți ce nu simt a frigului povară...

Nu mai sufăr de singurătate, deşi sufletul îmi este rece și pustiu de frigul de afară şi-i târziu; încălzindu-mă speranţa că ai să revi când pleacă toamna asta tristă şi ursuză.