Postul Naşterii Domnului
Biserica Ortodoxă intră în Postul Crăciunului.Acest post ţine 40 de zile: de la 15 noiembrie până la 25 decembrie(lăsatul secului este în seara Sfântului Filip, pe 14 noiembrie, 15 noiembrie fiind prima zi de post).
Este un post luminos de 40 de zile, întrucât ne pregătim pentru o bucuriecu nădejdea bucuriei. Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abţinere de la lucrurile rele care ne îndepărtează de Dumnezeu şi de oameni. Însă, odată cu gândurile noastre, în post ne angajăm şi la o disciplină în ceea ce priveşte hrana. Ne folosim numai de hrana vegetală şi, în zilele hotărâte pentru dezlegare la peşte, folosim şi peşte, şi untdelemn. Astfel, din punctul de vedere al alimentaţiei, Postul Crăciunului este un post mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. Acesta a fost rânduit de Biserică pentru pregătirea credincioşilor în vederea întâmpinării marelui praznic al Naşterii Domnului.
Postul Crăciunului aminteşte de postul îndelungat al patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament, în aşteptarea venirii lui Mesia - Izbăvitorul. După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte şi de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu, Legea Decalogului (cele 10 porunci), scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Tot aşa se cuvine să aştepte creştinii, pentru a putea întâmpina prin ajunare Cuvântul lui Dumnezeu născut din Fecioara Maria.
„Este un post luminos, întrucât ne pregătim pentru o bucurie. În Postul Crăciunului sunt numai pomeniri ale bucuriei, ale nădejdii de bucurie. Ne gândim la Întruparea Fiului lui Dumnezeu, ne gândim la Maica Preacurată, ne gândim la Dreptul Iosif, ales de Dumnezeu pentru a fi ocrotitor al Domnului Hristos, ne gândim la bunătatea lui Dumnezeu, ne gândim la iubirea lui Dumnezeu-Tatăl, care l-a trimis pe fiul său în lume, ne gândim la iubirea Fiului lui Dumnezeu, care, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, s-a întrupat din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut Om. Postul are doar rostul să ne pună cu mai multă grijă în atenţie evenimentele pe care le aşteptăm“.
(Arhimandrit Teofil Părăian – „Despre Post”).