Ilimbav – trecutul prezentului sau suntem după cum am fost

"Stimate domnule Ilarion Bârsan,

Numele meu este Sinai Gavril-Iosif, am 51 de ani şi locuiesc în comuna Marpod, dar “de loc” sunt din satul Ilimbav. Pasionat de istorie, am devenit un student întârziat, astfel că în vara anului 2015 am absolvit Facultatea de Ştiinţe Socio Umane, specializarea Istorie; în prezent sunt masterand la aceeaşi facultate. Pregătind lucrarea de licenţă am găsit în câteva publicaţii româneşti din Transilvania (din perioada dualistă; 1867 – 1918) prezentarea evenimentului pe care îl redau mai jos. Este unic pe Valea Hârtibaciului; au avut loc trei asemenea concursuri în zona Sibiului: Apoldul de Jos (anul 1906), Ilimbav (anul 1907) şi Poiana Sibiului (anul 1909), de aceea consider că este de folos să fie amintit. Am fost “mândru” să evoc acest eveniment (trăit de consătenii mei) în lucrarea de licenţă şi în faţa comisiei de examinare, fiindcă făcea parte din subiectul lucrării: Imaginea Ţăranului Român din Transilvania în Presa Românească din Perioada Regimului Dualist. Interesante (dar nu recomandate pentru tineri) sunt emoţiile, care după “regulă” se trăiesc la 20 de ani, experimentate la vârsta de 50 ani. Evenimentul prezentat într-o notă romantică, dacă consideraţi că prezintă interes şi poate fi publicat în paginile “Gazeta Hârtibaciului”, vă mulţumesc!"

P.S. În citate am încercat să păstrez grafia textelor originale.

Ilimbav – trecutul prezentului sau suntem după cum am fost

Aşezat de o parte şi de alta a văii care îi poartă numele, Ilimbav este un sat românesc, ocrotit de fortificaţii naturale, formate din dealurile care înconjoară satul, lăsând o poartă deschisă spre Nord, locul prin care îşi duce apa către lume, Valea Ilimbavului, dar şi intrarea în şoseaua ce duce „către Sighii”, drum pe care au plecat generaţii de tineri ilimbăşeni croindu-şi destinele prin oarecari locuri străine. Natura în această zonă este fermecătoare, poartă sălbăticia şi armonia primordială, locul întâlnirii între basm şi realitate care dă naştere unui spaţiu odihnitor. La Ilimbav, pe Valea Hârtibaciului, se regăsesc momente şi monumente ale „culturii mici” probând cuvintele spuse de Lucian Blaga: „veşnicia s-a născut la sat”. Chiar dacă trauma istoriei recente doare, ilimbăşenii îşi trăiesc viaţa în umbra strămoşilor lor. Acum, când la nivel naţional populaţia este în scădere, nici Ilimbavul nu stă mai bine; sunt câteva familii de tineri care au rămas în sat alături de cei în vârstă, ocupaţia principală fiind agricultura. Nu fac aici o radiografie a satului în prezent, doresc să aruncăm o scurtă privire pe uliţa satului de astăzi şi să ne transpunem imaginar cu peste o sută de ani în urmă în aceste locuri fermecătoare.

În demersul meu voi puncta un eveniment trăit de strămoşii mei ilimbăşeni în anul 1907, când în (pe atunci) comuna Ilimbav a avut loc „Concursul de copii” organizat de Reuniunea Română de Agricultură a Comitatului Sibiu (1887-1931). Pentru a înţelege mai bine ce s-a petrecut atunci în Ilimbav, trebuie să privim contextul în care s-a desfăşurat evenimentul.

Începând cu anul 1867, Transilvania aparţinea Imperiului Austro-Ungar, acesta nefiind altceva decât Imperiul Habsburgic metamorfozat într-un stat dualist, din care făcea parte şi Ungaria sub a cărui administrare „a căzut” Transilvania. Situaţie geopolitică rămasă valabilă până la finalul Primului Război Mondial, adică 1918. Deci, acum o sută de ani în urmă, strămoşii mei ilimbăşeni (români fiind) erau o minoritate etnică într-un imens Imperiu multinaţional (din care făceau parte cehi, slovaci, sloveni, sârbi ş.a.) fără un stat naţional. Ei vorbeau româneşte, cântau româneşte, se îmbrăcau româneşte (portul românesc), dar nu aveau un stat românesc. Dimpotrivă, guvernul de la Budapesta a dus o politică de maghiarizare a tuturor naţiunilor din teritoriile pe care le administra: obligativitatea limbii maghiare în învăţământ şi administraţie, declararea naţiunii maghiare ca una şi indivizibilă. Şcoli româneşti au rămas doar cele confesionale, întreţinute de obştea satului.

În această situaţie delicată, mişcarea de emancipare a românilor s-a adaptat necesităţilor şi s-a desfăşurat cu mijloace adecvate. Presa românească s-a înmulţit, iar intelectualii satelor şi-au intensificat lupta de educare şi alfabetizare a maselor. Periodicele vremii reflectă zbaterea, căutarea, încolăcirea pe trupul românismului, pentru a nu pierde în valurile spumoase ale „vremilor”, identitatea, care dă vigoare şi suflu unui popor. Există posibilitatea să magnetizezi istoria şi s-o atragi către tine, să faci parte din ea, nu din jocul ei; o asemenea posibilitate au sesizat-o şi românii acelor vremuri: au făcut ei istorie, n-au acceptat-o gata prefăcută! Începând cu a doua jumătate a sec.XIX, curentul asociaţionist cunoaşte o largă răspândire în Europa, astfel ajungându-se la întemeierea primei societăţi cooperatiste române din Transilvania în anul 1866. Această emulaţie cooperatistă duce la înfiinţarea reuniunilor agricole a căror deziderate nu se mărginesc doar la partea economică, ci şi la aspectul cultural şi naţional al poporului român. Este o modalitate prin care românii pot fi mai înstăriţi, apropiaţi şi educaţi pentru atingerea scopului naţional.

Familia este considerată celula vieţii unei comunităţi dar şi a naţiunii, astfel fiecare element important din cadrul familiei trebuia raportat la identitate (onomastica, căsătoria, creşterea copiilor etc.). Problemele familiei au figurat şi în preocupările Reuniunilor din Transilvania. Astfel, Reuniunea de Agricultură din Comitatul Sibiu, a organizat în toamna anului 1906 o expoziţie de copii în comuna Apoldul Român; datorită impactului şi bunei primiri de către ţărănimea şi intelectualitatea română, a fost organizată a doua expoziţie în comuna (azi, satul) Ilimbav – cercul Nocrich (în acel timp). Să urmărim desfășurarea unui astfel de eveniment, redat în presa vremii: “Comuna Ilimbav a fost întreagă de față, în frunte cu vrednicul preot, dl Ioan Alexandru, cu colegul său preotul Luca, cu dl notar Marin și învățătorul. Oaspeții au luat parte la serviciul D-zeesc, după aceea s'a constituit definitiv juriul alegându-și president pe dl Dr. Beu, iar secretar pe R.Simu, începându-și apoi lucrările, dupăce dl Dr.Șpan deschide expoziția prin cuvinte frumoase.

Examinarea s'a făcut în cimiterul bisericii, unde mamele cu copiii au fost așezate în rând pe bănci, iar pe delături era publicul. Lista fiind bine compusă și așezarea mamelor făcută conform rândului din listă, examinarea s'a putut face cu mai multă înlesnire ca altă-dată. 51 de mame au expus 74 copii în vârstă delà 6 luni pană la 8 ani și anume 33 băeți și 41 fetițe. După examinare juriul s'a retras în școală unde a compus lista celor de premiat.” (Revista Economică, anul IX, nr. 42, Sibiu, 1907).

Premiaţi au fost 37 de copii; premiile au constat în bani cu sume cuprinse între 3 şi 5 coroane şi două “menţiuni onorifice”. “S'au distribuit și rechizite de lăptat și cărți higienice și economice”. În biserica din sat, preşedintele juriului Dr. Ilie Beu şi Dr. Ilie Iancu, implicaţi în educaţia pentru sănătatea populaţiei, au expus în cuvântările lor moduri de hrănire şi îngrijire a sugarilor dar şi a “copiilor după înţercare”

Fotograful Auerlich, venit de la Sibiu cu membrii reuniunii, a imortalizat chipurile mamelor şi copiilor din Ilimbav, fotografii care au fost publicate în revista “Luceafărul” din acea vreme, şi pe care le redăm şi noi aici.

Foto : Primul premiant la concursul din Ilimbav.

După încheierea festivităţilor, presa vremii ne informează: “…a urmat prânzul unde s'au ţinut toaste instructive şi s'au cântat frumoase cântări”. Iar despre localitate şi oamenii ei se spune: „De încheiare amintim că comuna Ilimbav face o impresie bună prin casele, zidirile economice şi închisorile (gardurile) corespunzătoare , prin curăţenia stradelor, prin biserica şi şcoala bine îngrijite, prin însoţirea de credit Raiffeisen, prin o tovărăşie agricolă şi prin o reuniune de femei. Poporaţiunea e harnică, frumoasă şi sănătoasă. Portul curat românesc. Copiii ar fi fost toţi vrednici de premiat.” Şi despre toate acestea… în anul (1907) când în Vechiul Regat al României ţăranii s-au răsculat, nemulţumiţi de soarta lor, mulţi căzând răpuşi de gloanţe. Ilimbăşenii, alături de ceilalţi români transilvăneni, au avut parte, pe lângă vitregiile vremilor, de atenţia şi oblăduirea unor intelectuali români remarcabili în viziunea şi misiunea lor.

NR: Ne face o deosebită plăcere să publicăm asmenea materiale ,autentice pagini de istorie a comunităților românești de pe Valea Hârtibaciului care , în vremuri de opresiune națională, își strigau identitatea de români.