Dragi amintiri, vechi cât vârsta celor mai bătrâni oameni ai satului Ţichindeal
Era pe vremea când bătrânele şi tinerele femei şi fete ale acelui sat hârtibăcian torceau fuioarele firelor de in, cânepă şi lână din caierele prinse în furcile frumos încrustate, după care năvădeau şi ţeseau, cu migală şi măiestrie, covoare, păretare, ii, catrinţe, năframe, prosoape, feţe de mase, cioareci, laibăre şi recăle. Aşadar, pe acea vreme se mai depănau, la gura sobei, vechi poveşti însoţite de cântecele doinite ale şezătorilor din lungile nopţi de iarnă. În atare împrejurări se nimerise să cunosc, într-o astfel de şezătoare, pe un tânăr care primăvara ara şi semăna pământurile, vara cosea ierburile şi făcea fânurile, toamna culegea porumbul şi cartofii de pe câmp, în vreme ce iarna îngrijea caii, oile şi vacile. Un fecior înzestrat de bunii şi vredicii lui părinţi şi bunici cu frumosul şi răspânditul prenume de Dumitru. Acesta avea să-mi şoptească, cu puţină reţinere în vorbe şi în gesturi, că îl dor mâinile de atâta nemuncă, şi că până şi în somn aude plăcutele sunete ale bătutului şi ascuţitului coasei, ca şi clinchetul clopoţelului prins la grumazul cailor scoşi la arat şi la grăpat.
Cu regret mărturisesc că de prea de multă vreme nu mai ştiu ce s-a ales de acel chipeş şi brav fecior, îmbrăcat în cioareci groşi şi în cămeşe înflorată, iar peste brâu, prins în curele, un şerpar brodat în roşu, galben şi albastru. Trag nădejdea că-i sănătos. Dar şi că a îmbătrânit frumos şi cu folos. Gândindu-mă că a devenit un vrednic bunic şi străbunic, păstrând în preajma lui şi a nevestei sale o sumedenie de feciori şi fete, de nurori şi gineri, de nepoate şi nepoţi, de strănepoate şi strănepoţi. Şi poate că Bunul Dumnezeu îi va fi avut familia în marea Lui grijă ocrotitoare, înzestrându-i nu numai cu multă minte şi cuminţenie, dar şi cu darul hărniciei şi al priceperii. Şi de bunăseamă, cu toţii fi-vor purtători de mândre haine româneşti, aşa cum le stă atât de bine ţăranilor satelor şi cătunelor sibiene presărate deoparte şi de alta a văilor Hârtibaciului, Oltului, Cibinului, Secaşelor şi Târnavelor. De fapt, aşa cum sunt ei de frumos şi de curat îmbrăcaţi duminicile, atunci când merg la sfânta, micuţa şi bătrâna lor biserică.
Miercuri, 26 octombrie, de Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, mă voi îndemna, cumva, să merg la acea slujbă religioasă a bisericii satului Ţichindeal. Neuitând să întreb de acel harnic şi fain fecior, de altădată!. Numai că tare mă tem că n-am să dau de el. Nu de alta, dar am aflat că acel mândru sat de odinioară este nu numai tare îmbătrânit, dar şi părăsit şi uitat de fiii şi fiicele lui. Şi cu toate astea voi încerca să întreb de acel fecior Dumitru pe primul bâtrânel care îmi va ieşi în cale, rugându-l să mă ajute să dau cumva de el. Iar ca să-i vin în ajutor îi voi spune că pe acel vrednic om l-am cunoscut cu şaizeci de ani în urmă. Şi că, într-o noapte geroasă şi întunecoasă de iarnă, eram cu toţi tinerii satului la o mândră şezătoare, şi că el mi se destăinuia cum că în fiecare iarnă simte că-l dor mâinile de atâta nemuncă!
NOTĂ: La Mulţi Ani, tuturor celor care poartă frumosul nume de Dumitru, Dimitrie, Mitu, Mitică, Dumitreasa, Dumitra şi Dumitriţa!
Sibiu, oct. 2016 Ioan Vulcan-Agniţeanul(ioan.vulcan@yahoo.ro)
