Viața și tipăriturile Sfântului Ierarh Antim Ivireanul

,,Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a avut cele mai importante contribuții în viața culturală-bisericească a Țării Românești. S-a născut în 1650 la Iviria (Georgia sau Gruzia de astăzi), din părinții Ioan și Marian, primind la Botez numele de Andrei. Naționalitatea sa georgiană fiind de necontestat, mai ales că el însuși se semnează de exemplu cu numele de Antim Ieromonahul, tipograful din Iviria. A fost luat în robie de turci, dar răscumpărat la scurtă vreme de Patriarhia ecumenică, în preajma căreia, în decursul timpului cât a trăit aici, a învățat sculptura în lemn, caligrafia, pictura și broderia, dar și limbile greacă, arabă și turcă. Antim Ivireanul a venit în Țara noastră ca mirean, aici fiind hirotonit. La noi a învățat limba română și slavonă și bineînțeles meșteșugul tiparului. A fost egumen al Mănăstirii Snagov. Din 1705 devine episcop al Râmnicului, unde înființează prima tipografie din istoria acestui oraș. Aici a tipărit o serie de cărți numai în limba română. Tot aici s-a îngrijit de sporirea bunurilor episcopiei, a restaurat vechi lăcașuri de cult etc. Din anul 1708 a fost înscăunat Mitropolit al Ungrovlahiei. De asemenea a fost un mare predicator, afirmație desigur întemeiată pe cartea Didahiile. Lucrare care conținea 28 de predici, adăugându-se la acestea și 7 cuvântări ocazionale. Din predicile sale se remarcă faptul că Sfântul Antim avea o cultură deosebită, citând chiar și din unii poeți și filozofi greci din antichitate. Tot din acestea se vede cum mitropolitul nu se ferea de-a atenționa și sublinia lăcomia boierilor și a stăpânitorilor străini, din cauza cărora poporul suferea. Nu se dădea la o parte de la a semnala toate inconvenientele din toate păturile sociale. Predicile sale, așa cum remarcă mai mulți cercetători erau ascultate cu interes și cu plăcere, datorită stilului inconfundabil și extraordinar de frumos al Sfântului. Această carte, Didahiile, așezându-l pe Mitropolit între cei mai de seamă cuvântători bisericești din toate timpurile. El fiind primul mare orator bisericesc român, care înlocuiește cazania. Pe lângă toate calitățile văzute până acum se numără și cea de architect, cunoștințele sale de arhitectură reieșind din planul pe care l-a pus în acțiune, zidind ceea ce este cunoscut astăzi sub numele de Mănăstirea Antim. Pentru această ctitorie a sa a lăsat un testament, care însărcina pe cei din mănăstire să aibă grijă de săraci, să ia câte trei copii, din patru în patru ani, cărora să le poarte de grijă, să cerceteze pe cei bolnavi, inclusiv pe țigani, că și ei, zicea mitropolitul sunt botezați în numele Sfintei Treimi. Activitatea de Mitropolit și-a continuat-o până la moartea lui Constantin Brâncoveanu (1714), apoi sub urmașul său Ștefan Cantacuzino, ucis la Constantinopol în 1716.

Pentru că a urmărit binele țării, domnitorul din acele timpuri a dat poruncă să fie închis și torturat, iar Patriarhia de Constantinopol a fost rugată să-l caterisească pe baza unei acuze banale(caterisire pe care aceeași Patriarhie o retrage mai târziu). În urma acestor acțiuni, Sfântul Antim a fost exilat în Muntele Sinai. Însă în drum spre locul de exil, marele Mitropolit al Țării Românești este ucis de soldați turci, care i-au aruncat trupul în râul Marița sau în afluentul acestuia, undeva dincolo de Adrianopol.”

Sfântul Antim Ivireanul vine cu un aport inegalabil şi vital pentru continuitatea noastră ca neam şi credinţă. Venit în Ţara Românească în anii 1689-1690, adus fiind de către domnitorul Constantin Brâncoveanu. Pe lângă abilităţile lingvistice îmbogăţite, ieromonahul Antim învaţă şi meşteşugul tiparului de la Mitrofan, fostul episcop de Huşi, devenind conducătorul tipografiei greceşti de la Cetăţuia. Toate aceste lucruri reieşind din scrisoarea Patriarhului Hrisant Notares din 1709. El practică tipografia cu un interes ieşit din comun şi cu o voinţă specifică Sfinţilor, fapt care-l face cel mai prolific, dacă vrem, tipograf al timpului său. Pentru că ,,în tot decursul domniei lui Constantin Brâncoveanu din cele aproximativ 80 de cărţi, care au fost tipărite, 63 aparţineau direct sau indirect lui Antim Ivireanul. Dintre care 39 au fost lucrate de el însuşi. După locul de apariţie, 21 au apărut la Bucureşti, 15 la Snagov, 9 la Râmnnic şi 18 la Târgovişte. După limba în care au apărut, 30 erau în greceşte, 22 în româneşte, una în slavoneşte, 9 bilingve (6 slavo-române, 2 greco-arabe şi una greco-română) şi una trilingvă (greco-slavo-română). Opt dintre tipăriturile sale aveau prefeţe sau dedicaţii semnate de el şi închinate lui Brâncoveanu.”

În următoarele rânduri se va încerca o incursiune în viața tipografică a Sfântului Antim Ivireanul, pe linia tipăriturilor care au apărut în cele patru tipografiii de care se leagă numele său, în Țara Românească.

1.1. Snagov, Râmnic, Târgoviște, București

Toată acțiunea tipografică a Sfântului Antim are ca locații, locurile menționate în subtitlul precizat adineauri.

a. Tipografia de la mănăstirea Snagov

,,În anul 1694, Antim este trimis la mănăstirea Snagov, cu o parte din utilajul tipografic de la București. Documentele vremii îl prezintă ca și egumen al mănăstirii Snagov, între anii 1696-1704. Deși străveche așezare monahală, aici ia ființă un centru tipografic, cu posibilități de imprimare în mai multe limbi.” Aici desfășoară o activitate rodnică scoțând la lumină mai multe tipărituri. ,,În doar 5 ani, Sfântul Antim tipărește 15 cărți: 7 grecești; 1 greco-arabă; 5 românești; 1 slavonă și 1 slavo- română. Tot aici, Sfântul Antim își formează și un grup de ucenici. Cel mai important dintre aceștia remarcându-se Mihail Ștefan sau Iștvanovici, care a fost trimis în Bălgrad, unde tipărește Chiriacodromionul și Bucoavna în 1699, apoi își desfășoară activitatea în București, la Râmnic, iar în cele din urmă în Georgia sau Iviria de astăzi, unde va tipări cărți în limba georgiană. Tot ucenic de-al său este și Gheorghe Radovici, dar și ieromonahul Dionisie Flor. Aceștia toți la rândul lor vor forma alți ucenici, care vor duce mai departe lupta de introducere a limbii române în cult.” De menționat este faptul că ,,începând cu anul 1701, când tipografia este mutată la București, activitatea tipografică de la mănăstirea Snagov încetează pentru totdeauna.”

b. Tipografia de la Râmnic

Anul 1705, 17 martie, produce o schimbare în viața lui Antim Ivireanul, pentru că este ales în scaunul episcopal de Râmnic. Prima lui grijă aici a fost să înființeze o tipografie (prima din istoria acestui oraș), cu o parte din utilajul tipografic românesc și grecesc de la mănăstirea Snagov. Aici, în mai puțin de trei ani tipărește 9 cărți: 3 grecești, 3 slavo-române și 3 românești. Meșterul tipograf al noii tipografii de aici este Mihail Ștefan Iștvanovici, care-l numea pe Antim: cinstitul mieu părinte și înduratul dascăl.

De precizat aicea este faptul că ,,Sfântul Antim continuă vechea tradiție de-a tipări cărți bilingve, cu îndrumările tipiconale, lecturile biblice și sinaxarul în română, iar slujba propriu-zisă în slavonă. Tradiție care exista la momentul acela de jumătate de secol. Tradiția aceasta era aproape să fie compromisă datorită influienței crescânde a culturii grecești. Aceasta îl determină pe Sfântul Antim, care conștientizează imediat pericolul, să tipărească o serie de cărți numai în limba română.

De exemplu, în română apare și ,,Evloghion adecă Molitvelnic, care cuprindea 454 de pagini. Era o carte care de fapt însuma două volume; Liturghierul și Molitfelnicul, caz neîntâlnit în istoria vechilor tipărituri românești. În fapt aceasta fiind prima ediție românească a Liturghierului în Muntenia. Mai târziu s-a dovedit că Antim Ivireanul s-a folosit de ediția transilvăneană a Liturghierului, a protopopului Ioan Zoba, din Vinț (editat în 1687). Această versiune românească a Liturghierului va sta la Baza tuturor edițiilor următoare, până astăzi.”

Tipografia de la Târgoviște:

În duminica Ortodoxiei din anul 1708, Antim Ivireanul urcă pe scaunul de mitropolit al Ungrovlahiei. Aici, în Târgoviște Sfântul Antim a avut ca primă grijă înființarea unei tipografii, unde din 1708-1715 a tipărit un număr de 18 cărți. Și anume: una slavo-română, una slavo-română-greacă; 11 în română; două mici lucrări originale și 3 cărți grecești. Aceasta este perioada în care se vede clar creșterea tipăriturilor românești.

Din cele 11 cărți în limba română este de amintit: Catavasierul acum întâi tălmăcit în limba.

Tipografia de la București:

Înainte de-a se duce la mănăstirea Snagov, Antim Ivireanul, preia conducerea tipografiei de la București, după ce Mitrofan este ales episcop de Buzău. Aici, el tipărește patru cărți, prima fiind: Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon, dar și Sfânta Evanghelie elinească și rumânească. Cea din urmă fiind o lucrare deosebită, prin care se dorea convingerea cărturarilor contemporani, că și limba română poate fi o limbă sfântă de exprimare a adevărurilor ortodoxe. În intervalul 1701-1705, revine la București și tipărește 15 cărți, dintre care două în română: Noul Testament și Acatistul Maicii Domnului, 1 slavo-română; 1 greco-arabă și 11 grecești. Apoi în 1715, mută tipografia de la Târgoviște la București. În tipografia ctitorieiei sale- mănăstirea tuturor Sfinților, în 1716 este tipărită o lucrare a lui Constantin Mavrocordat.

1.2. Tipărituri pentru alte Biserici și pentru Transilvania.

a. Tipărituri pentru greci

Prin osteneala acestui mare Ierarh, dar și datorită susținerii acestei activități de către domnitorul Constantin Brâncoveanu s-au tipărit aproximativ 30 de cărți în limba greacă. Tipărituri ce-au fost date spre dotarea așezămintelor bisericești de limbă greacă, din cuprinsul Patriarhiilor Constantinopol, Alexandria și Ierusalim, Arhiepiscopia Ciprului, Athos, Sinai etc.

b. Tipărituri pentru bisericile ortodoxe arabe

La rugămintea unuia dintre urmașii renumitului patriarh al Antiohiei, Macarie III Zaim, domnitorul Constantin Brâncovenu, însărcinează pe ieromonahul Antim Ivireanul să creeze litere necesare imprimării de cărți în limba arabă. Astfel s-au scris de exemplul Liturghierul și Ceaslovul cu text paralel grec și arab. De asemenea Atanasie Dabbas (nepotul patriarhului amintit), primește la plecarea din Țara Românească instalația tipografică, care va funcționa, desigur, cu oarecare reorganizări până în secolul XIX.

c. Tipărituri pentru bisericile ortodoxe din Georgia

Acestea se leagă de personalitatea celui mai însemnat ucenic al lui Antim Ivireanul. Este vorba de Mihail Ișvanovici. El a plecat la Tbilisi- capitala Georgiei, luând cu el litere și alte lucruri trebuincioase unei tipografii. De asemenea cu el a adus mai mulți ucenici. Numele lui este semnat în opt cărți, dar datorită ucenicilor săi, numărul total al cărților tipărite s-a ridicat la 20. În tipăriturile sale se vede îmbinare a două culturi: română și georgiană.

d. Tipărituri pentru Transilvania

,,Deoarece în Transilvania, tipografia ortodoxă de la Alba Iulia și-a încetat activitate, odată cu dezbinarea bisericească din 1698-1701, o altă activitate tipografică va fi reluată prin anul 1747. În tot acest timp, preoții ortodocși, vor procura cărți de slujbă în speță de la Râmnic.” Timp de șase decenii, Transilvania a rămas fără un cârmuitor bisericesc. Acest lucru explică lăsarea de izbeliște a tipăriturii de la Alba Iulia, sprijinită de Consatntin Brâncoveanu. De asemenea se cunoaște faptul că Mihail Ștefan a fost trimis de Constantin Brâncoveanu la Alba- Iulia, unde a tipărit Chiriacodrimionul și Bucoavna. De asemenea, ,,Carte sau lumină, prin care se combătea cele patru puncte florentin, s-a tipărit în mod special de Antim Ivireanul, pentru a veni în sprijin ortodocșilor din Transilvania.”

1.3. Importanța lor pentru limba română

Tipăriturile Sfântului Antim Ivireanul au avut un rol extraordinar de mare pentru că au ajutat mult la introducerea limbii românești în slujba bisericească, cărțile sale au reșit să formeze limba liturgică românească, folosită până azi. De asemenea ele au contribuit la pregătirea duhovnicească a credincioșilor. În al treielea rând au constituit un act de unitate culturală, contribuind la întărirea conștiinței de neam, au pregătit înfăptuirea unității politico-statale. Prin activitatea multilingvistică a tipografiei din Țara Românească, Constantin Brâncoveanu a făcut din țara sa un centru cultural interortodox. Au constituit cumva o continuare a politicii culturale a lui Vasile Lupu.

Pr. Andrei Iancu

(Biserica Adormirea Maicii Domnului Coveș)