Crucea, nebunie sau putere?
-Scurtă meditație-
În lumea contemporană în care trăim, de cele mai multe ori privim suferința și necazurile cu spaimă și cu îngrozire, uitând astfel de faptul că acestea pot fi schimbate în bucurii și stări de înaltă trăire duhovnicească Medicina li se pare multora dintre oameni singura scăpare sau dacă vreți singurul dumnezeu, care-i poate salva, uitând în consecință că de fapt trebuie tratat nu numai trupul, ci și sufletul, care poartă povara păcatelor- adevăratele cauze ale bolilor noastre trupești. În această direcție, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, propune omului contemporan un sens al purtării crucii vieții sale, lucru care se va concretiza în următoarele rânduri într-o scurtă meditație.
Sfântul Apostol Pavel spunea: ”Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu ” ( I Cor 1, 18). Simplu de tot! Credință sta la baza asumării crucii noastre. Virtute care este condiționată întotdeauna de liberul arbitru al fiecăruia dintre noi. Libertatea și voința noastră sunt cele care aleg modul asumării suferințelor, bolilor, neputințele și singurătăților noastre de zi cu zi. La modul acesta punea Mântuitorul urmarea Sa:” De voiește cineva, să se lepede de sine, să- și ia crucea și să-mi urmeze mie” (Mt. 16, 24). Paradoxal, dar nu ireal! Aparent irealizabil, dar în mod sigur posibil! Poate că mulți se întreabă, păi cum, Dumnezeu vrea ca eu să îndur suferințe? Nu, tocmai pentru că Dumnezeu nu vrea, te pune să-ți iei crucea. O asumare la care se prinde și Mântuitorul, care spune: ” Luați jugul meu asupra voastră și vă învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11:28-29). E vorba de purtarea unei cruci, care, că vrem că nu vrem, tot o avem de dus. Tocmai aici e punctul cheie, că Hristos ne invită să ne luăm crucea și-n același timp să-I îngăduim să o poarte împreună cu noi. Aceasta este taina- că Cineva transformând crucea din obiect de tortură în cinstită cruce dătătoare de viață, continuând să facă lucrul asta până la sfârșitul veacurilor în viața fiecărui om care dorește.
Pentru a realiza transformarea aceasta a crucii neputințele noastre de orice ordin în, prin și cu Hristos, trebuie urmate mai întâi trei condiții. Prima fiind lepădarea de sine, care presupune schimbarea noastră lăuntrică, curățirea inimii, lepădarea noastră de omul cel vechi. Abia după ce este atins acest prim punct obligatoriu în viața noastră duhovnicească suntem pregătiți pentru asumarea crucii reprezentată de orice neputință sau boală de orice fel. A doua condiție- luarea crucii, însemnând nu altceva decât o asumare a necazurilor noastre în perspectiva vieții veșnice alături de Dumnezeu.
Îndeplinite aceste doua criterii, urcușul nostru duhovnicesc face posibilă venirea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ în viața noastră cotidiană. La acest nivel așa cum unanim susțin toți Părinții Ortodoxiei, omul trăiește viața ca pe un dar, înfruntând cu fruntea senină toate ceea ce vine asupra sa. Transformând necazul în bucurie prin puterea Crucii lui Hristos. Aceasta este taina, că prin cruce noi ne mântuim și gustăm viata cea veșnică încă din viata aceasta pământeasc. Făcând o incursiune în istoria vieților Sfinților Bsericii și ducându-ne până la Sfântul Ignatie Teoforul, sărbătorit pe data de 20 decembrie. Un Sfânt despre care se crede ca ar fi fost copilul binecuvântat de Dumnezeu.
În relatarea vieții acestuia este cuprins un amănunt șocant pentru noi oamenii de azi, obișnuiți cu gratuitățile și cu creștinismul acesta de ordin magic. Acest Sfânt mai exact, în drumul spre Roma, escortat fiind de soldați. În drumul spre moartea sa chinuitoare, care avea sa se întâmple în Colosseum, ca sursă de amuzament demonic pentru oamenii acelor vremuri și acelor locuri. La un moment dat în această peregrinare, Sfântului i se propune eliberarea sa de sub cei care-i pregăteau moartea. Însă la modul ciudat, am putea spune unii dintre noi, acest Ierarh Sfânt, răspunde: ”Nu, lăsați-mă să fiu măcinat de dinții fiarelor și să fiu transformat în pâine a lui Hristos! Abia acum sunt în școala uceniciei Domnului și Mântuitorului meu”. Intrigant, dar iată care este sensul purtării crucii și urmării Mântuitorului: identificarea noastră ca prieteni ai lui Hristos, transpunerea noastră in calitatea de copii ai lui Dumnezeu, de moștenitori ai Împărăției Cerurilor. Asa devenim următori ai Mântuitorului, creștini autentici, sare așa cum ni s-a poruncit a lumii acesteia.
Amin.
Pr. Andrei Iancu
(Biserica Adormirea Maicii Domnului Coveș)
