De 40 de ani la şcoală, în aceeaşi clasă
Școala a început, luni, la Alţîna, pentru 280 de şcolari şi preşcolari. Emoţiile au fost mari pentru elevi şi prichindeii de la grădiniţă, dar şi pentru profesori, care au aşteptat şi ei debutul unui nou ciclu din viaţa lor. Printre ei, Rosemarie Muller, o învăţătoare care de patru decenii predă germană copiilor din comună şi din satele aparţinătoare, secţia de germană din Alţîna fiind singura de pe Valea Hârtibaciului. Lui Rosemarie Muller, viaţa nu i-a dat copii. Însă, tot ea, viaţa, a avut grijă ca aceasta să fie înconjurată mereu de elevi, despre care spune că sunt ai ei. În fiecare zi, micuţii vin de la 15-20 de kilometri să înveţe germană, aici, în clasa în care predă învăţătoarea Muller. Clasă în clasa în care şi ea, în urmă cu o jumătate de veac, a fost elevă.
În prima zi de şcoală, copiii, părinţii şi profesorii s-au strâns în curtea şcolii Generale din Alţîna. După o jumătate de oră, cât au ţinut slujba preotului din comună şi discursurile oficialităţilor, fiecare profesor şi-a luat elevii şi i-a îndrumat spre clasă.
Nu departe de şcoala generală, în clădirea unde învaţă clasele I-IV, şi-a dus elevii şi Rosemarie Muller. A descuiat uşa şi i-a invitat pe cei mici, alături de părinţi, în clasă. O sală primitoare, cu fel de fel de desene şi decoraţiuni pe pereţi, cu flori în ghivece, manuale şi bomboane pe fiecare bancă, pentru toţi elevii. Anul acesta, are 10 elevi. I-a întrebat pe fiecare ce au făcut în vacanţă, după care i-a pus să deseneze, cât timp a povestit cu noi.
Învăţătoare în clasa în care a fost elevă
Rosemarie Muller s-a născut în Alţîna şi a învăţat în satul natal până a venit vremea să plece la liceu. A mers la liceu în Sighişoara, iar apoi a studiat la Institutul Pedagogic din Sibiu. S-a întors în Alţîna să predea şi este cadru didactic din anul 1975. Mai întâi a fost educatoare, apoi învăţătoare la secţia germană de aici, de unde nu a mai plecat. „Un an am fost educatoare în Veseud, dar apoi am revenit la Alţîna şi nu am mai plecat de aici. Alţîna este satul meu natal. Am 40 de ani de activitate”, spune Rosemarie Muller. Din totdeauna a fost învăţătoare în clasa în care am găsit-o şi acum. „Învăţătoare am fost numai în clasa aceasta. Aceasta este clasa mea. şi este clasa în care şi eu am fost elevă în clasele I-IV. De aceea, eu îl consider cel mai frumos loc de muncă pe care îl poate avea cineva. Sunt învăţătoare în clasa mea, unde mă simt foarte bine şi unde sunt acasă”, povesteşte învăţătoarea.
La Alţîna există singura secţie de limba germană de pe Valea Hârtibaciului
În judeţul Sibiu, sunt puţine secţii de limba germană în mediul rural. Una dintre ele este la Alţîna, parte a şcolii Generale din comună. Ba mai mult, este singura secţie de germană de pe Valea Hârtibaciului, de aceea copiii care învaţă aici vin din localităţi şi sate diferite. Anul acesta, sunt 10 elevi în trei clase simultane: trei copii în clasa a II-a, patru în clasa a III-a şi trei în clasa a IV-a. Cei mici vin şi din alte sate să înveţe germană, aici: Hosman, Marpod, Nocrich, Alţîna şi, de anul acesta, doi copii din Agnita. Micuţii ajung la şcoală cu microbuzul care aduce dascălii din Sibiu. La întoarcere, la fel, pleacă cu dascălii, iar odată ajunşi la destinaţie, îi aşteaptă părinţii. Anul şcolar 2016-2017 a început cu patru copii noi în clasă. Cei noi sunt un băieţel şi o fetiţă, fraţi, care până de curând au locuit în Germania, iar alte două eleve s-au mutat de la secţia română la cea germană. „Eu mă bucur foarte mult că vin doi copii care vorbesc germană. Pentru că dacă ei vorbesc germană, şi ceilalţi sunt nevoiţi să vorbească. Este un exerciţiu foarte bun”, spune învăţătoarea.
„De când am fost mică mi-am dorit să devin educatoare şi nu s-a schimbat nimic”
Pentru Rosemarie Muller, meseria de învăţătoare e cea mai frumoasă din lume. Are 60 de ani şi spune că va continua să predea până în ultima zi în care acest lucru va fi posibil. „Meseriile acestea, atât de educatoare cât şi de învăţătoare, mie îmi place foarte mult. În primul rând, îmi plac foarte mult copiii. Îi iubesc. De când am fost mică mi-am dorit să devin educatoare şi nu s-a schimbat nimic. În continuare îmi plac foarte mult copiii. Este o meserie pe care o îndrăgesc şi eu cred că pun foarte mult suflet în ceea ce fac”, spune, cu sinceritate, învăţătoarea. Îşi iubeşte mult copiii, mai ales că sunt singurii pe care îi are alături. „Vreau să vă spun că ei sunt copiii mei. Cu toate că am iubit copiii atât de mult, nu am avut norocul să am şi eu copii. Sunt necăsătorită, nu am avut copiii mei, dar ei, elevii, sunt copiii mei”, mărturiseşte învăţătoarea. Cea mai mare parte din viaţă şi-a dedicat-o elevilor săi. Iar cea mai mare mulţumire e aprecierea pe care o primeşte din partea lor. „O zână bună”, aşa îşi aminteşte că a numit-o într-o zi Noah, unul dintre elevii săi, care acum are aceeaşi părere despre cea care îi e învăţătoare şi o a doua mamă: „E foarte bună la inimă şi corectă!”.
În clasa învăţătoarei Rosemarie Muller, fiecare zi începe cu o rugăciune şi un cântec. „Să construieşti de la om la om un pod/ Să te uiţi în ochii fiecăruia/Să vezi în fiecare om doar binele/Să nu sfidezi pe nimeni”, sunt versurile cântecului pe care cei mici, împreună cu învăţătoarea lor, îl cântă în fiecare zi, câteodată, poate, şi de mai multe ori pe zi.
Articol preluat din ziarul Tribuna
