Biserica din Marpod a fost sfințită
Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci a fost o sărbătoare deosebită pentru comunitatea din Marpod, județul Sibiu, deoarece biserica parohială a fost târnosită de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
Locașul de cult închinat Sfântului Nicolae a fost renovat complet în ultimii ani și, întrucât nu s-au găsit mărturii ale sfințirii sale de către un arhiereu, biserica a fost pregătită pentru târnosire.
Ridicată în perioada 1830-1836, biserica din Marpod a reparată la exterior, a fost pictată și înfrumusețată în interior, lucrările fiind coordonate de preotul paroh Marius Munteanu și sprijinite de autoritățile locale, Arhiepiscopia Sibiului și mai mulți binefăcători.
IPS Mitropolit Laurențiu a fost întâmpinat la Marpod de mulți credincioși, fii ai satului și oaspeți, mulți dintre ei înveșmântați în straie populare. Ierarhul a târnosit biserica la exterior cu apă sfințită și Sfântul și Marele Mir, a rezidit Sfânta Masă și a sfințit pictura și iconostasul. Credincioșii au intrat în Sfântul Altar după slujba de sfințire și au sărutat Sfânta Masă și moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, aduse de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.
Chemarea la o viață aleasă
Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă amenajată în curtea bisericii. În soborul slujitor au făcut parte protopopul de Agnita, Mihai Naicu, numeroși preoți de la parohii din Sibiu și satele apropiate. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul „Anatoly” din Brașov. În cadrul Sfintei Liturghii, tânărul teolog Florin Viorel Savu a fost hirotonit diacon.
În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit a tâlcuit Evanghelia citită la Sfânta Liturghie și i-a felicitat pe credincioși pentru atașamentul față de biserica lor și pentru eforturile depuse în ultimi ani pentru a renova locașul de închinare.
„Evanghelia din această duminică se încheie cu o chemare dublă și anume de a-L urma pe Hristos și de a nu ne rușina să-L mărturisim pe El nu doar prin cuvinte, ci mai ales prin propria viață. Chemarea o adresează Mântuitorul Iisus Hristos prin aceste cuvinte din Evanghelia de la Marcu: «Oricine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia Crucea și să-Mi urmeze Mie» Cuvintele acestea sunt adresate nouă, apelând la libertatea noastră. A-L urma pe Hristos înseamnă a ne manifesta libertatea noastră de a avea o viață nu neapărat cu foarte multe privațiuni, dar o viață aleasă, alegând din toate bunătățile care ne-au fost oferite, din toate darurile venite, cele care sunt de folos nouă, aproapelui și semenului nostru", a spus IPS Mitropolit Laurențiu.
La final, actualul paroh, Marius Munteanu și fostul paroh Moise Rusu au fost hirotestiți iconomi. Acte de cinstire din partea ierarhului au primit Consiliul și Adunarea parohiale, Primăria Marpod, precum și mai mulți binefăcători. Părintele Marius Munteanu i-a mulțumit ierarhului pentru vizita arhierească și pentru binecuvântarea adusă comunității.
Sărbătoarea s-a încheiat cu sfințirea troiței de la intrarea în curtea bisericii și cu binecuvântarea casei parohiale, renovată complet în perioada recentă.
Articol preluat din ziarul Tribuna
Autor: Ștefan Mărculeț