FOFELDEA ÎŞI CINSTEŞTE ÎNAINTAŞII
Numele a 12 oameni de seamă din Fofeldea şi a 34 de eroi căzuţi în cele două războaie mondiale încadrează monumentul mecanicului aviator Ioan Stoica. Monumentul compus dintr-o elice frântă, înălţată deasupra portretului celui căzut în munţii Tatra, se află la câţiva metri de bustul academicianului August Treboniu Laurian, cea mai de seamă personalitate a satului Fofeldea şi a Văii Hârtibaciului.
Locuitorii acestui sat , mândrii de înaintaşii lor, nu pierd nici o ocazie să le aducă un omagiu, un semn de cinstire pentru ceea ce au fost şi au făcut în folosul ţării.
În 12 septembrie, s-au împlinit 90 de ani de când Ioan Stoica încercând, împreună cu pilotul Gheorghe Bănciulescu, să depăşească recordul de zbor fără escală, au plecat din Paris spre Bucureşti şi au căzut în munţii Tatra.
Asociaţia Culturală „August Treboniu Laurian” din iniţiativa preşedinteluia său Ioan Gruncă a ţinut să organizeze o ceremonie de omagiere în memoria celui care i s-au frânt aripile înainte de a împlinii vârsta de 30 de ani.
La slujba de pomenire oficiată de preoţii Dumitru Tatoiu din Fofeldea şi Viorel Pintea din Ilimbav au participat locuitori din Fofeldea îmbrăcaţi în haine de sărbătoare şi Ion Stoica nepotul eroului, invitat de organizatori. Acesta le-a mulţumit pentru cinstirea bunicului său şi a prezentat câteva date biografice din viaţa acestuia.
Eroul Ioan Stoica a ajuns în Bucureşti cu sprijinul lui Dimitrie Treboniu Laurian, fiul marelui tribun născut în Fofeldea. A absolvit Şcoala de Arte şi Meserii în 1916, a devenit mecanic de avion şi a participat la luptele de la Mărăşeşti. În 1924 a obţinut şi brevetul de pilot.
Pentru competenţa sa profesională a fost trimis, în 1925 în Paris pentru a recepţiona materialul aeronautic comandat de guvernul României. Aici îl cunoaşte şi devin prieteni, pe căpitanul Gheorghe Bănciulescu, sosit pentru acelaşi scop; recepţia ca pilot a avioanelor comandate. Prietenia lor era izvorâtă din mândria de a fi români, sentiment din care s-a născut ideea zborului fără escală de la Paris la Bucureşti, un record pentru acea perioadă, o cunună pe istoria aviaţiei româneşti. După ce au parcurs 1.200 km în cinci ore şi jumătate, un record de viteză, zborul le-a fost frânt de o creastă de munte ascunsă de o ceaţă groasă şi întunecoasă.
Pilotul Bănciulescu a fost salvat de profesinalismul medicilor cehi care i-au amputat picioarele şi care a devenit primul pilot care a zburat cu proteze. Prietenul său mecanicul Ioan Stoica n-a mai putut fi salvat, fiind zdrobit de motorul avionului.
Trupul eroului a fost înmormântat la Ryamanov, pe pământul Cehoslovaciei dar în 1936 a fost reînhumat în cimitirul greco-catolic din satul natal.
La mormântul lui a fost finalizat parastasul de pomenire oficiat de cei doi preoţi care în cuvântul lor de învăţătură au mulţumit organizatorilor pentru respectul pe care îl arată vrednicilor înaintaşi. Preotul Viorel Pintea a subliniat faptul că aceste personalităţi sunt repere morale de care avem foarte multă nevoie în aceste vremuri în care televiziunile şi presa scrisă comercială promovează cu multă uşurinţă nonvalorile, imoralitatea şi incultura.
După terminarea slujbei religioase preotul Dumitru Tatoiu şi-a asumat rolul de gazdă generoasă, poftindu-i pe cei prezenţi la casa parohială unde invitaţii i-au putut aprecia şi calităţile de bun gospodar şi priceput gastronom.
