Editorial
Vremea frumoasă m-a îndemnat să bat iarăşi coclaurile din jurul oraşului. Acum, e drept, unele numai coclauri nu mai sunt. Acolo unde terenul a permis coclaurile s-au transformat în lanuri de cereale şi porumb sau în plantaţii de cartofi ori alte legume. Se vede mâna gospodarului, de regulă proprietarul terenului.
Privind oraşul de pe dealul Vărdului mă gândeam că arată ca o mică bijuterie pe care nu ai cum să nu o îndrăgeşti. Este adevărat, este un oraş mic şi izolat. Departe de oraşe mari şi cu puţine oprtunităţi atât pentru tineri cât şi pentru cei maturi. Un oraş unde să te retragi la pensie.
Cum ar fi, însă, dacă am putea să preschimbăm aceste dezavantaje în avantaje? Suntem departe de oraşe mari cu oportunităţi de şcolarizare şi muncă. Dar, dacă am fi o localitate turistică, asta ar fi un avantaj, nu? Un loc liniştit, fără trafic intens, departe de zgomotul civilizaţiei, în mijlocul unui peisaj superb, unde să nu fi de găsit nici cu mijloacele moderne de comunicaţii …
În jurul oraşului au apărut oaze de linişte care oferă locuri de cazare în condiţii deosebite. La Veseud, la Gherdeal, la Dealu Frumos, la Hosman. În oraş nu găseşti, din nefericire, decât un singur astfel de loc. Şi ar trebui mai multe.
Ar trebui să putem lega între ele aceste locuri cu microbuze sau autobuze sau, de ce nu, cu căruţa sau cu caii. Şi ar trebui să putem oferi şi mijloace alternative de petrecere a timpului liber. Aşa cum tinerii noştri nu au unde şă-şi petreacă timpul liber, nici oaspeţii noştri nu ar avea unde să scape de plictiseală. Dacă am reuşi să să le oferim copiilor noştri posibilitatea de a învăţa să călărească, să facă drumeţii sau plimbări în jurul oraşului, să meargă cu bicicleta, ATV-ul sau motocicleta pe drumurile forestiere din vecinătate; dacă am reuşi să le oferim copiilor noştri posibilitatea de a cunoaşte istoricul localităţii natale şi a localităţilor din jur astfel încât, nu doar să-i atragă ca informaţie ci, să-i facem să îndrăgească aceste locuri, atunci asta s-ar întâmpla pentru orice turist care ne-ar vizita.
Nu cred că este ceva imposibil. Trebuie doar un pic de voinţă şi, mai ales, un pic de toleranţă. Faţă de cei care au curajul să înceapă o afacere pe această temă şi faţă de cei care ar avea curajul să ne încerce ospitalitatea. Exemple avem destule în jur: Hoghilag, Laslea, Mălîncrav, Albota …
Iar istoria oraşului ne arată că saşii, o mână de oameni – de trei ori mai puţini decât suntem noi acum – au reuşit să facă din comuna lor, pe atunci, un loc unic. Au reuşit să ridice din nimic Sărăturile, au plantat fir cu fir parcul dendrologic Steinburg, au creat Promenada pe malul Hîrtibaciului, au sistematizat localitatea şi au reuşit să facă o grădină botanică (care alături de cea din Cluj erau singurele din Ardeal la acea vreme), au construit fabrici şi au creat locuri de muncă.
După plecarea lor abia am reuşit să întreţinem (acolo unde nu am distrus) ceea ce au creat. Ce ar fi dacă am fi nu doar întreţinători ci şi creatori de ceva nou, adaptat zilelor noastre? Ce ar fi dacă, în loc să-i punem piedici celui care vrea să încerce ceva nou, să-l ajutăm? De exemplu, avem tineri care se implică în proiectul mocăniţei de ani de zile. Cu ce-i ajutăm? Mai ales că mocăniţa poate fi coloana vertebrală a Văii Hîrtibaciului. Ar putea fi magnetul şi poarta de intrare a turiştilor în Valea Hîrtibaciului.
Cu toţii avem o grădină de care ne este drag să ne ocupăm, să o îngrijim. Ne punem imaginaţia la încercare ca să o visăm cât mai frumoasă şi ne folosim timpul liber ca să transformăm visul în realitate. Oare e atât de greu să considerăm oraşul din mijlocul Văii Hîrtibaciului, grădina noastră, a tuturor celor care locuim în ea? O grădină cu care să ne lăudăm şi în care să primim cu drag oaspeţi?
Haideţi să fim mai îndrăzneţi, mai toleranţi şi mai deschişi faţă de nou şi faţă de vremurile actuale. Întrebaţi-vă prietenii sau rudele care au fost în străinătate cum şi-ar dori să arate Agnita şi haideţi să o transformăm şi să încercăm să o aducem în zilele noastre. Să nu mai fie doar o ”comună electrificată”. Să fie un orăşel cochet, civilizat, în care să-ţi fie drag să trăieşti şi care să ofere oportunităţi pentru oricare dintre locuitori. Pentru oricare dintre noi.
