„Sântămăria ai Mică”
Pentru românii creştini ortodocşi şi greco-catolici, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, de joi, 8 septembrie, cunoscută în popor ca „Sântămăria ai Mică”, are nu numai o importantă conotaţie religioasă, ci şi o alta laică, regăsită în tradiţia ţăranului român de a-şi lucra pământul, precum şi în unele dintre îndeletnicirile gospodăreşti, zilnice, ale oamenilor. Iar acea importanţă religioasă deosebită vine de la „întâmplarea” Biblică, nu tocmai întâmplătoare, referitoare la momentul în care Fecioara Maria, fica lui Iochim şi Ana, din Nazaretul Galileei, devine mama Mântuitorului Isus Hristos. Astfel că nu-i de mirare că numele şi faptele sale sunt pomenite şi cinstite în toate ocaziile sărbătorilor creştine, cum sunt şi cele patru mari sărbători, ale fiecărui an, trecute cu roşu în Caledarul Bisericesc. Cel mai nou derulându-şi filele începând cu data de joi, 1 septembrie. Adică, după numai trei zile de la sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, de luni, 29 august. Amintim şi datăm acele patru mari sărbători închinate Fecioarei Maria: Buna Vestire (vineri, 25 martie), Adormirea Maicii Domnului (luni, 15 august), Naşterea Maicii Domnului (joi, 8 septembrie) şi Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (luni, 21 noiembrie).
Importanţa laică a apropiatei sărbători creştine a Naşterii Maicii Domnului, de joi, 8 septembrie, este legată, deopotrivă, de lucrarea pământului, precum şi de efectuarea unor treburi gospodăreşti specifice toamnei ale românilor credincioşi, în general, şi ale ţăranilor-plugari în special.
Se spune, bunăoară, cum că în acea zi, după revenirea pe la casele lor a credincioşilor de la Sfânta Biserică, este mare păcat ca bărbaţii să deretice prin ogradă, sau să meargă la cârciumă să petreacă şi să se sfădească între ei. De asemenea, femeile să spele rufele, să ţeasă la război, sau să coase cu acu sau să se bârfească între ele. În schimb, în acea zi este şi momentul cel mai nimerit pentru ca ţăranii să drumeţească pe hotarul satului, ducându-se doar până în viile şi livezile proprii, de unde să se întoarcă cu cei dintâi ciorchini de struguri copţi, precum şi cu coşuleţe pline cu mere şi prune dulci şi aromate. Se consideră, de asemenea, că ruga soţilor, dornici de avea măcar un copil al lor, este, în acea zi, cea mai ascultată de Bunul Dumnezeu. Şi încă ceva: după această mare şi sfântă sărbătoare creştină, făcând trecerea religioasă de la vară spre toamnă, adevăraţii ţărani-gospodari trebuie să înceapă, degrabă, punerea sub brazdele plugului a seminţelor viitoarelor recolte de grâu, rapiţă, trifoi şi lucernă; să înceapă pregegătirea adăposturilor pentru iernatul animalelor şi să aducă din păduri ultimele care încărcate cu lemne de foc.
Nu de alta, dar din văzduh au prins a coboarî, până la noi, pe pământ, ţipătele stridente şi triste ale „Păsărilor călătoare ale Cerului”. Stoluri stoluri, pornite în lungul şi anevoiosul lor drum spre îndepărtatele ţări calde ale Africii. Iar aparentul lor plâns de acum ne vesteşte sosirea, în curând, a inevitabilelor zăpezi viscolite ale ierni, care pare a fii nu numai geroasă, dar şi tare lungă, grea, capricioasă şi înşelătoare. Cu zăpezi şi geruri întârziate. Însă şi cu brume surprinzătoare, care pot ajunge până dincolo de solstiţiul de Primăvară! În acel anotimp al iernii, cu siguranţă că ne va fi nu numai frig, dar şi tare dor de cuminţile păsări călătoare! Nu de alta, dar cele 38 de cuiburi golaşe ne vor aminti mereu de albele berze ale Cristianului Sibian, iar de gingaşele şi jucăuşele rândunele, căsuţele lor, din pământ şi pleavă, zidite măiestru sub streaşinile caselor şi grajdurilor bunilor şi miloşilor gospodari ai satelor sibiene mărginene şi ale văilor Oltului, Cibinului, Visei, Târnavei Mari şi Hârtibaciului.
