POEZIE: Privirea ta, mumă!

! pe privirea ta, mumă,

împlântată în iarbă verde,

se ridică licurici înflorind

cerul

! aminte-mi-aduc, mumă,

cum ai fugit de basmul

care nu mai era basm,

de adâncul cenuşilor casei

de unde dragostea a fugit,

nu de tristeţe,

nu de bucurie,

ci de uitarea în care

n-ai crezut niciodată

! aminte-mi-aduc mumă

de fruntea ta întârziată

în tainele luminii

din nopţile îngenunchiate

la icoane

când îmi curgeau în urechi

cuvinte lichefiate în şoapte:

† înger, îngerelul meu...

† tatăl nostru care...

† cred întrunul Dumnezeu...

! În părul Benchii

cucuveaua striga numele

celui ce o să moară,

celui înecat

cu noapte şi mister,

sau cu o felie de lună,

-ruptă cu dinţii de-un zeu-

cât o rugăciune

ce moare-ntr-un ateu