IGHIŞUL VECHI
Ighişu Vechi, mai demult Ighişul Vechi, Ibişdorful-român, Ighişdorf, Ighişdorful Roman (în dialectul sãsesc Eibesterf, în germanã Wallachisch-Eibesdorf, Eibesdorf, Libesdorf, în maghiarã Oláhivánfalva, Ivánfalva), este un sat în partea de est a judeţului Sibiu, pe Valea Hârtibaciului şi aparţine administrativ de comuna Bârghiş. Atestat documentar în anul 1291, când este vândut ca feudã Comitatului Altâna, satul a fost format iniţial din români care şi-au pãstrat credinta, care au luptat împotriva latifundiarilor pentru pãmântul lor, pentru dreptate si libertate. Este menţionat în documentele vremurilor şi prin participarea la anumite evenimente dintre care amintim: în anul 1389/1391 are loc o rãscoalã a ţãranilor români din jurul Sibiului la care au luat parte si ţãrani iobagi de pe teritoriul Ighişului si Vecerdului.
În anul 1417 are loc o altã rãscoalã a ţãranilor din comitatul Alba la care de asemenea au participat ţãrani iobagi din Ighişu Vechi alãturi de cei din satele vecine. Credincioşii ortodocşi din Ighişu Vechi s-au împotrivit actului de unire cu Biserica Catolicã la 1699/1700 şi au continuat lupta împotriva uniaţiei fiind prezenţi la marile evenimente care au avut loc pe Valea Hârtibaciului.
În 1771 preotul ortodox din Ighiş, Eremia Constantinescu a fost dus în lanţuri la Sibiu, fiind acuzat de uneltire împotriva Curţii de la Viena.
Evenimentele din 1848 au avut ecou şi-n sufletele ighişenilor care sunt prezenţi prin cei 20 de delegaţi pe Câmpia Libertãţii de la Blaj. Au urmat represaliile prin împuşcare a 12 iobagi români dintre care amintim pe Nicula Ioan si Achim Vãtaf. Execuţia a avut loc pe podul cel mare din centrul satului. Biserica ortodoxã cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavriil” aşezatã în partea de rãsãrit a satului este ziditã în anul 1924 în stil bizantin cu elemente gotice din piatrã, cãrãmidã, lemn si tiglã conform planului întocmit de arhitecţii Fr. Zinz şi Georg Wachter din Agnita. Se cunoaşte cã a existat o bisericã sus în cimitir de unde a fost mutatã în locul actual si refãcutã. În urma renovãrilor fãcute în 1938, turnul a fost transformat si înãlţat, dându-i-se dimensiunile actuale de 20 de m înãlţime şi 4 m lãţime, fiind acoperit cu tablã. Iconostasul din zid a fost înlocuit cu altul din lemn, au fost înlocuite stranele cu cele actuale. Planurile acestor renovãri au fost întocmite de arhitectul Fr. Zinz din Agnita şi executate de meşterul zidar Iosif Argal din Bârghis şi de meşterii lemnari şi vopsitori Nicolae Sârbu, Petru Rusu şi Nicolae Serban din Ighişu Vechi. Icoanele pictate, aplicate pe iconostas, provin din donatiile fãcute de credincioşi.
Crucea de pe tâmpla altarului, crucea din altar şi epitaful sunt pictate de profesorul Ioan Chidu din Sibiu, iar celelalte de pictorul Horvath din Dumbrãveni. Între anii 1959-1961, interiorul bisericii a fost pictat în întregime în tehnica tempera de cãtre pictorii, Dumitru Buliga din Ploiesti şi Sarvin Maniu-Zamora din Sebesel, regiunea Hunedoara (preot fiind Eftimie Andrei). În anul 1964 s-au terminat lucrãrile atât în interior cât şi în exterior, iar la 28 iunie 1964 s-a sfinţit biserica din încredinţarea Mitropolitului Nicolae Colan al Ardealului, de cãtre Preasfinţitul Episcop Emilian Antal alãturi de un sobor de preoţi între care pr. vicar Traian Belascu, pr. protopop Vitalie Zare din Agnita precum şi preotul paroh Forsea Ioan.
Clopotele dateazã de la anul 1773 cel mic, iar cel mare de la 1803 conform inscripţiilor de pe ele.
Preoţii slujitori: Pr. Alexe Popovici (1768); Pr. Eremia Constantin (1771); Pr. Daniil Popoviciu (1807 –1826); Pr. Irimie Popoviciu (1829 – 1854); Pr. Daniil Constantinescu (1873 – 1908); Pr. Romul Constantinescu (1906 - 1949); Pr. Andrei Eftimie (1949 – 1962); Pr. Ioan Forsea (1962-1970); Pr. Iosif Lehene (1970-2001); Pr. Iridon Dumitru Virgil (2001-2009); Pr. Vecerzan Paul (începând cu decembrie 2009).
