top of page

Taina Sfântului Maslu la U.A.M.S. Agnita

  • Redacţia
  • Apr 28, 2016
  • 1 min read

Taina Sfântului Maslu este lucrarea sfântă săvârșită în numele Sfintei Treimi, de către preoții Bisericii, prin care se împărtășește credinciosului bolnav harul nevăzut al tămăduirii sau ușurării suferințelor trupești, întărirea su¬fletească şi iertarea păcatelor. Partea văzută constă din ungerea cu untdelemn sfințit, după ce s-a invocat prin rugăciuni speciale mila lui Dumnezeu prin puterea Sfântului Duh asupra celui bolnav. Urmând îndemnul Mântuitorului de a ne iubi unii pe alții și de a fi solidari unii cu alții, şi în acest an s-a desfășurat în perioada Postului mare Taina Sfântului Maslu la unitatea U.A.M.S. Agnita. La această Sfântă Taină au participat părintele Naicu Mihai de la parohia Agnita I, alături de părintele Mărginean Nicolae de la parohia Agnita II şi părintele Rebegel Marius de la parohia Ruja.

 
 
 

Recent Posts

See All
Editorial

Unii dintre dumneavoastră, citind informările poliției, veți spune că poliția nu face altceva decât să facă controale rutiere toată ziua....

 
 
 
Categorii
Ediţia curentă
bottom of page