Popor al Învierii- Hristos a Înviat
Hristos a Înviat! este cu siguranță cel mai bun antidot împotriva oricărei deznădejdi de orice natură. Însă pentru a simți cu adevărat această bucurie a Învierii în sufletele noastre este nevoie de o curățire a ființei noastre. În acest scop în cele patruzeci de zile de post facem exercițiul acesta al spălării de toate murdăriile păcatului cu apa pocăinței în Taina Spovedaniei cât mai des. Într-una din cântările canonului din noaptea de Paște se spune: Să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind, cu neapropiata lumina a învierii. Și bucurați-vă zicând: luminați să-l auzim, Cântându-i cântare de biruință (Cântarea I /Canonul Sfintelor Paști). În afara acestei stări de curăție nu-l putem vdea cu ochii sufletului pe Hristos Cel Înviat. Nu putem intra la Dumnezeu decât în stare de jertfă spunea Sfântul Chiril al Alexandriei. Acea stare pe care noi am încercat să o redescoperim, s-o întreținem în post și să o dezvoltăm prin efortul de a ierta celor care ne-au greșit, de-a ne abține de la gândurile, faptele cuvintele care nu sunt plăcute înaintea lui Dumnezeu etc. De asemenea, cuvântul paște vine din ebraicul pessach și înseamnă trecere. În creștinism el însemnând trecerea noastră în această viață de la moartea păcatului la învierea sufletului cu Hristos. Însă pentru aceasta avem nevoie de redescoperirea Sfintei Împărtășanii ca hrană esențială care ne unește cu Hristos, care ne face părtași la Viața Moartea și Învierea Sa, ca adevărată cale de împlinire a noastră ca membri ai Bisericii și ca mijloc de desăvârșire a vieții și creșterii noastre duhovnicești.(Alexander Schmemann, Postul Mare- pași spre înviere). Este singura cale care ne menține în viață din punct de vedere duhovnicesc. Fără spovedanie, împărtășanie și o resonsabilizare cât mai atentă în ceea ce privește modul nostru de trăire, care e bine să fie raportat întotdeauna la Dumnezeu, Paștele devine o sărbătoare lipsită de sens. Pentru unii mieluțul pregătit cât mai bine la cuptor, pentru alții o simplă tradiție, un formalism, un pretext de-a mânca și de-a bea în afara ospățului îmbelșugat pe care-l oferă Hristos tutoror celor care cred în Jertfa, în moartea și Învierea Sa. Așa omitem pentru ființa noastră că Învierea este cea mai mare certitudine că Dumnezeu există, că moartea nu mai are putere. Învierea alungă frica, cheamă bucuria, care nu este pentru o clipă, ci pentru veșnicie. Semn că Dumnezeu când dă, face aceasta în virtutea iubirii sale infinite, nemărginite, lucru care-l mărturisesc și ouăle vopsite în roșu de Paște. Care cuprind dacă vrem într-o oarecare măsură ca și crucea binomul de jertfă și înviere, de suportare a durerilor cu acea credință că în Dumnezeu acestea se transformă în bucurie veșnică. Acesta este sensul adevărat al Învierii. Nu a consuma cât mai mult pentru a avea ci dărui din puținul nostru pentru a fi. Pentru a fi cu Hristos Cel Înviat și pentru a gusta în parte aici și deplin dincolo Lumina Învierii Sale, care bucură pentru veșnicie pe cei care o doresc. În rândurile următoare redau o poezie care a fost scrisă de Valeriu Gafencu, unul din marii mucenici mărturisitori în teminițele comuniste, pe care avem datoria de-ai aduce în memoriile noastre, fixându-i ca valori demne de urmat în viață. Așa cum spuneam acest mucenic, dovadă vie a faptului că Hristos a Înviat ne arată nouă adevăratul sens al Învierii lui Hristos prin următoarele strofe:
Vă cheamă Domnul slavei la lumină Vă cheamă mucenicii-n veșnicii Fortificați biserica creștină Cu pietre vii zidite în temelii.
Să crească-n inimile voastre Un om născut din nou armonios Pe sufletele voastre să împlânte Pecetea Domnul Hristos (Imn al Învierii- Valeriu Gafencu)
Să avem credință, curaj să mărturisim ceea ce alții vor să se piardă, neștiind că aceste lucruri sunt veșnice și să transformăm bucuriile de scurtă durată, dar și necazurile crucilor noastre în bucurii pentru veșnicie. Să strigăm cu veselie ca și drepții ce în iad L-au văzut pe singura lor nădejde că Hristos a Înviat cu adevărat!
