Meșter cu VOCEA, meșter cu ACUL...
MOTTO: Arta, s-a zis, este cel mai scurt drum de la un om la altul. Probabil, tot ea este și cel mai scurt drum de la om la el însuși.(Octavian Paler)
A fost odată ca niciodată… În lumea meşteşugurilor de altădată veţi găsi povestea noastră ... a românilor ... a României! Povestea începe la ţară, în vacanţă, la bunici. Povestea continuă cu tradiţii, obiceiuri, epopeea lemnului şi a lutului, a costumelor populare, cu frumoasa primăvară şi câteva din sărbătorile ei de căpătâi, la final întâlnindu-ne cu instrumentele muzicale ale vremurilor trecute. E timpul amintirilor. Povestea ajunge la fiecare dintre noi – ea ne vorbeşte despre un „frate”, pe numele său „meşteşugul tradiţional”, şi despre „sora” lui geamănă, cea care încă mai poartă numele de „arta populară românească”. Aceasta e ca fata mare scoasă la peţit de părinţi, nimeni alţii decât … meşterii populari. Iar dacă povestea a ajuns la noi, credem că Dumnezeu vrea ca şi noi să cunoaştem mai bine lumea celor doi fraţi care au trăit bine şi frumos multe veacuri pe acest pământ; apoi, dincolo de cunoaştere va veni preţuirea, iar dincolo de preţuire ar putea veni poftirea şi ospătarea în casa sufletelor noastre a acestor foi fraţi năzdrăvani. Astfel, pe nevăzute, noi am devenit sau vom deveni povestitorii.(mesteri-populari.ro) Folcloriștii spun că Ţăranul, uimit de măiestria şi iscusinţa până la care se poate ridica adesea un meseriaş talentat, atribuie meşteşugurilor o origine supranaturală.potrivit sussei menționate, el, țăranul, e dispus a crede că există puteri nevăzute şi nepământene, care deţin tot ceea ce este meşteşug şi că oamenii cunosc meseriile numai în măsura în care anumite taine sunt smulse de la acele puteri sau în măsura în care ele înşile, adesea, le împărtăşesc de bună voie oamenilor în împrejurări speciale. De aceea, fantezia basmului ne prezintă nu o dată eroi învăţând meşteşugul lor de la zâne, care sunt însăşi personificarea măiestriei şi a subtilităţii celei mai rafinate în executarea unui lucru. Și pentru că niciodată nu ne săturăm de FRUMOS și întotdeauna avem nevoie (și noi, și părinții și tinerii și copiii) de LECȚII, de povești care să ne dezvăluie taina trudei, bucuria lucrului și nemurirea tradiției, azi o să vă spun, povestea unui JUNE... un om cât un munte de lumină și dăruire, o carte deschisă între trecut și prezent: MARCEL PĂRĂU. Un agnițean numai bun de pus la inimă când cântă și meșter în toate când se pune la lucru de nu-l întrec nici măiestrele, nici timpul... Cântă (e membru al Ansamblului-tezaur Junii Sibiului) cu o voce de unge inimi și te saltă la joc, dar și ce-i iese din mâini parcă numa’ cu zei o lucrat laolaltă, să țină viu meșteșugul pe Valea Hărtibaciului... Pălăriile cu ciucuri și pieptarele specifice zonei pe care le lucrează în CHEIA SOL a celui mai pur talent par desprinse de-a dreptul din cele mai adânci cămări ale tradiției (păstrate de meșter și de familia sa)- iată, viguroasă și plină de farmec. Și tot în ele, deslușești fără zăbavă înțelesul spuselor regretatului profesor Ioan Sorin Apan: “Costumul tradițional este un adevărat templu la purtător, o imago mundi care conţine o sumă de simboluri, hierofanii, revelări ale sacrului care îi dau o poveste şi ne dau în acelaşi timp nouă o identitate culturală unică, inimitabilă”. *Etimologie: numele Marcel vine din grecescul “martikos” – consacrat zeului Marte. Se spune despre cei ce poată acest nume așa: simțul responsabilității foarte ascuțit pe care îl au, vine din faptul că vor să fie de folos, deci sunt indispensabili și sunt pricepuți la toate. Întocmai ni-i și MARCEL PĂRĂU, un artist în toată puterea cuvântului... Articol preluat din SIBIUNEWS
