Educația religioasă a tineretului creștin-ortodox
Astăzi întâlnim poate mai des decât altădată cuvintele nu are vocație domnule sau cutare personaj nu are nici un pic de chemare în ceea ce face. Aceste cuvinte bineînțeles sunt atribuite mai mult sau mai puțin oricărei profesii. Dar de cele mai multe ori, însă prin prisma acestei prejudecăți sunt caracterizați mai ales cei care educă. Pentru că aceștia sunt cei care sculptează minți, conștiințe, suflete. Desigur că toți am putea spune, acționăm pentru că simțim o chemare a relizării a ceea ce ne-am propus, dar puțini sunt cei care fac ca valorile reale ale unui neam, ale unei societăți, ale unor copii să fie reactualizate, revigorate. Asta dacă vrem ca generațiile care se nasc să se poată ghida și să poată duce lupta pentru bine și pentru iubirea de frumos pe care au dus-o înaintașii lor. Doar această din urmă categorie duce la păstrarea conceptelor de neam, de credință, de adevăr pur în conștiințele oamenilor. Poate că e timpul să ne schimbăm modul în care ne trăim viața. Suntem adeseori puși în fața a diferite situații care ni se par a fi fără soluții. Și de multe ori uităm că Cineva a biruit lumea, doar pentru ca noi să avem curajul de-a privi, de-a dori și de-a merge spre ceea ce este frumos și bun. Hristos ne spune astăzi și pînă la sfârșitul veacurilor cum să ne educăm tinerii. Lucrul pe care îl uităm de multe ori este că El ne-a învățat că cea mai mare autoritate este iubirea. Nimic nu este mai presus de aceasta! Fiecare eșec în educație se datorează în mod cert faptului că nu reușim să câștigăm încrederea tinerilor. Iar dacă nu reușim să facem asta, nu avem voie să educăm, să propovăduim, să învățăm pe alții. Pentru a face aceasta e nevoie de o reîntoarcere la principiile evanghelice, lăsate de Fiul lui Dumnezeu. Suntem un popor încreștinat direct de unul dintre Apostolii Mântuitorului Hristos, dar astăzi mai mult ca oricând se vrea uitat acest dar pe care ni L-a făcut Dumnezeu. Or uitând, nu facem decât să ne pierdem identitatea noastră de neam, de credință, de fii ai lui Dumnezeu. Dacă s-ar ține cont de principiile evanghelice, ne-am da seama că misiunea fundamentală în educarea religioasă a tineretului și nu numai este de-a fi alături de ei, de-a le stimula creativitatea. Nu de-a fi doar pur și simplu la dispoziția noastră și să facă tot ce vrem noi, fără să ne gândim la prioritățile lor. De exemplu, un profesor fără vocație este foarte periculos pentru educația copiilor. Aceasta fiindcă nu este animat de dorința insuflării adevăratelor valori. Ar însemna o indiferență față de ceea ce se petrece în societate. Din păcate aceasta îl ucide religios, spiritual și cultural nu doar pe el, ci și generațiile care trec prin mâna lui. De multe ori Bisericii i se reproșează faptul că nu reușește să țină pasul cu vremurile în care trăiesc tinerii, însă de nenumărate ori se uită că Întemeietorul ei ține foarte mult la libertatea omului. Neforțând nici măcar pe cei care I se împotrivesc Lui. Cheamă, dar nu constrânge! Iubește, dar nu obligă! Am putea spune că educația religioasă nu este altceva decât o redobândire a dialogului dintre Dumnezeu și om. Dialog în virtutea căruia putem fi cu adevărat vii. Nu trebuie să uităm niciodată că relația dintre noi și tineri trebuie să reflecte raportul dintre Dumnezeu și om. El nu face niciodată abuz de autoritatea Lui. Asta au dedus toți Părinții Ortodoxiei, de peste două mii de ani. Singura autoritate care zidește și insuflă valori este puterea exemplului îmbrăcat în iubire. Iubire care în educație e bine să fie raportată întotdeauna la Cel care este Iubire. Ni se pare că tinerii nu mai au valori după care să se ghideze? Foarte adevărat! Asta pentru că s-a uitat să se transmită de la o generație la alta. Biserica nu a uitat, ci le păstrează și nu numai că le păstrează, dar le și reînoiește. Așa se face că avem numeroși mărturisitori și adevărați pedagogi spre Hristos și în Țara noastră. Cele mai recente exemple îi vizează pe oamenii care au suferit în temnițele comuniste, care cu prețul propriei lor vieți, supuși fiind mai înainte la chinuri care ar întrece imaginația celor mai renumiți scenariști de filme horror, și-au dat viața mărturisind că sufletul are un preț inestimabil înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt de fapt ecoul cuvintelor lui Hristos: Ce-i va folosi omului de va câștiga lumea întreagă? Sau: Cel ce crede în mine are viață veșnică. Așa se face că sub pretextul că tinerii au nevoie să conștientizeze și să se ferească de riscurile societății actuale, se încearcă o înlocuire a educației religioase cu o educație consumistă, individualistă, egocentristă. Așa se face că de nenumărate ori subtil și viclean sub masca apărării drepturilor omului, le dăm voie altora să intre cu bocancii în ceea ce avem mai de preț- Biserica mama noastră, a tuturor. Uităm că într-o mare măsură faptul că dacă astăzi vorbim această limbă se datorează și Sfântului Antim Ivireanul, care a fost unul dintre cei mai mari tipografi ai culturii medievale românești, alături de Diaconul Coresi. Mulți uită că el a pus bazele primei biblioteci în București. Exemple de mari dascăli ar putea continua pe foarte multe pagini. Oameni care au trăit în și cu Dumnezeu în Biserică. Oameni care prin insuflare dumnezeiască au arătat că la baza actului educațional religios și nu numai stă dragostea, care implică responsabilitate, demnitate, ancorare în Dumnezeu. Desigur la temelia a tot ceea ce înseamnă păstrarea și efortul de regăsire a adevăratelor valori și principii sănătoase, trebuie să stea permanent îndemnul lui Hristos: Fără Mine nu puteți face nimic! Sau: Lăsați copiii să vină la Mine! Doar așa cel care educă nu va mai fi acuzat că plictisește ci va fi propulsat împreună cu cel ce-l ascultă și le practică, pe cele mai înalte vârfuri ai munților adrenalinei și ai fericirii adevărate. Dumnezeu este lumină, așadar să urmăm porunca și să devenim fii ai luminii! Părintele Andrei Iancu, Parohia Coveș.
