Casa noastră
Casa noastră, tată, se surupă Pe un fundal de mari singurătăţi. Casa noastră, mumă, cade-n râpă. Puii veşniciei au acum mustăţi.
Şi din a cerului albă grădină Luceafărul ieşit-a ca să-mi spuie Clipind cu ne-nţeleasa lui lumină De-o răstignire-n şapte cuie.
Din ceţuri ruginite cade teama… Ce grav prohod e tata azi Şi ce durere mare este mama!
Surorile sunt ciute printre brazi Ca un destin şi un blestem de-a valma Printre popoarele pierdute de nomazi...
