top of page

UN ELEV DE NOTA 10


Este elevă la Colegiul Tehnic „August Treboniu Laurian” Agnita. Anul trecut a terminat clasa a V-a A cu media 10, dovedindu-se un copil deosebit de serios, sensibil și ...senin. Se numește Ștefania Feldara. Sau Ștefi, așa îi spunem toți. E firavă ca o floare, dar are o voință de fier, deoarece face parte dintr-un colectiv foarte frumos, o clasă aleasă, pregătită în învățământul primar de o învățătoare dedicată, dăruită cu har și dragoste de copii, prof. Angelica Banu. Am avut șansa de a prelua clasa de la Angelica (mi-a rămas în minte emoția cu care am reîntâlnit-o în prima mea zi de profesor de română la Colegiul din Agnita, când mi-a spus că se bucură nespus de mult că am acceptat clasa ei și că voi fi mulțumită fiindcă sunt copii foarte buni. Și așa este!) Ștefi nu a terminat doar cu 10, a pășit în viață cu mult mai mult de-atât! A impus o ținută aleasă clasei, care se evidențiază prin seriozitate și eforturi comune constante înspre binele tuturor. Este iubită și apreciată de colegi, este delicată și sensibilă, are sufletul plin de bunătate. Și are o impresionantă dorință de cunoaștere și de autodepășire. A participat anul trecut la toate concursurile importante și a obținut rezultate foarte bune, inclusiv la Olimpiada de Limba și Literatura Română, faza județeană, unde s-a remarcat printr-un punctaj excelent pentru clasa a V-a. A obținut și un Premiu III la Concursul Național „Ocrotiți de Eminescu”, 2015. Ștefania este un copil frumos, cu dragoste față de învățătură, cu aspirații care fac cinste orașului în care s-a născut și în care se formează ca Om. Este o fericită întâlnire între cei care construiesc, zi de zi, în familie și la școală, caractere alese, modele pentru ziua de mâine. Felicitări!

Categorii
No tags yet.
Ediţia curentă
bottom of page